Un fermier din statul american Minnesota a crezut că o căprioară a ajuns pe proprietatea sa. Când s-a uitat mai bine, la zeci de metri distanță, el a văzut o tânără care mergea spre el. Era desculță și fără pantaloni, precum și complet udă. Imediat, fermierul i-a recunoscut fața.

În toată zona au fost distribuite postere cu adolescenta care era dată dispărută de aproape o lună. Bărbatul a întrebat-o dacă este din satul apropiat, iar ea a spus că da și l-a rugat să sune la 911.

„Am fost răpită”, i-a spus fata. Timp de 29 de zile, tânăra a fost sechestrată de trei bărbați, legată și amenințată cu arma. A fost supusă unor abuzuri de neimaginat, fiind violată în repetate rânduri. „Au tratat-o ca pe un animal”, au scris procurorii în documentele depuse împotriva celor trei bărbați.

Atunci când bărbații au lăsat-o singură pentru prima oară, tânăra a reușit să scape. A fugit la cea mai apropiată proprietate, a bătut la fiecare ușă, însă niciuna nu s-a deschis. Apoi, tânăra a traversat înot un lac. A rămas fără încălțăminte și fără pantofi, când înota. A reușitsă ajungă pe un teren, iar apoi a dat de fermier. A așteptat alături de acesta sosirea autorităților.

„O conduceam din mașina mea către cea a poliției, iar atunci a spus ‘Uite, e mașina!. A văzut vehicul folosit de unul dintre agresori cum trece chiar pe lângă casă”. Bărbatul, identificat drept Steven Powers, în vârstă de 20 de ani, a fost oprit imediat și arestat.

La scurt timp, ofițerii l-au arestat pe Thomas Barker, în vârstă de 32 de ani, și pe Joshua Holby, în vârstă de 31 de ani. Toți trei sunt acuzați de răpire, sechestrare, viol și agresiui deosebit de grave.

În acest timp, tânăra de 15 ani s-a reunit cu părinții ei. Ea fusese răpită în urmă cu 29 de zile chiar de un amic al tatălui ei. Acesta a rugat-o pe adolescentă să stea de vorbă cu fiul său, afirmând că acesta avea un comportament straniu. Astfel, tânăra a acceptat să se urce în mașină, însă ce a urmat s-a transformat într-un coșmar.

Trei ore mai târziu, mama tinerei a anunțat că aceasta a dispărut. În acest timp, bărbatul a dus-p la o casă dintr-un sat apropiat, unde a legat-o și a amenințat-o cu o armă. „De obicei stăteam într-un dulap și eram liniștită, căci îmi era frică să nu mă lovească”, a afirmat tânăra de 19 ani.

De două ori, Thomas Barker a încercat să o omoare pe tânără. Prima oară a încercat să o începe în cadă, iar a doua oară a pus-o să stea pe o găleată, cu o frânghie în jurul gâtului. În plus, bărbatul a violat-o pe adolescentă de cel puțin patru ori, iar de zece ori a obligat-o să îi facă de zece ori sex oral. Ziua în care tânăra a fost răpită trebuia să fie prima ei zi de școală. Acum, ea își dorește să reia studiile săptămâna vitoare.


Citește și: Amenzi pentru cine scuipă pe jos, aruncă hârtii pe stradă și pune rufele la uscat. Orașul care vrea să impună respectarea manierelor


 
 

Urmărește-ne pe Google News