Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, accidentul s-a produs duminică dimineaţă în Turda. Aici, un autoturism a intrat într-un cap de pod.
Au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două echipaje SAJ.
„Nu au fost necesare operaţiuni pentru descarcerare, cinci persoane au fost consultate medical şi au fost transportate în stare de conştienţă la spital. Unul dintre ocupanţi a fost în stare mai gravă, el a suferit un traumatism cerebral mai sever”, au declarat reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Potrivit Poliţiei Cluj, conform primelor cercetări, la volanul maşinii se afla o tânără de 20 de ani din judeţul Neamţ, care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei pe fondul neadaptării vitezei la drumul umed, a intrat într-un cap de pod şi apoi s-a răsturnat.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţia face cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.