Soudi Al Nadak, în vârstă de 26 de ani, a distribuit un videoclip pe Instagram al insulei private cu legenda: „POV: Ai vrut să porți un bikini, așa că soțul tău milionar ți-a cumpărat o insulă”.

Decizia are o singură explicație, susține Soudi Al Nadak: milionarul a dorit ca femeia să fie în siguranță pe plajă, departe de privirile nedorite.

Soudi, 26 de ani, este de origine britanică și este soția omului de afaceri din Dubai Jamal Al Nadak. Într-o conversație cu Hindustan Times, ea s-a descris ca fiind o „casnică cu normă întreagă”. Cei doi s-au cunoscut când amândoi studiau în Dubai. Și-au unit destinele în urmă cu aproximativ trei ani.

Pe lângă faptul că este o „casnică” bogată, Soudi este bine cunoscută și ca influencer. Conturile ei de Instagram și TikTok îi prezintă stilul de viață generos. Într-un videoclip, de exemplu, cuplul cumpără un inel solitar cu diamante pentru 1 milion de dolari și investește alte 2 milioane de dolari în lucrări de artă. Cele două evenimente au loc în aceeași zi.

Viața lui Soudi Al Nadak este motiv de dezbatere pe Tik Tok și Instagram

Videoclipul lui Soudi Al Nadak, în care aceasta susține că soțul ei a cumpărat o întreagă insulă, a devenit viral pe Instagram, strângând peste 2,4 milioane de vizualizări în mai puțin de o săptămână. Influencerul din Dubai a spus că ea și soțul ei plănuiau să cumpere o insulă ca investiție.

„A fost ceva ce căutam să facem de ceva vreme pentru investiții și soțul meu vrea să mă simt în siguranță pe o plajă, motiv pentru care a cumpărat una”, a spus ea.

Soudi a refuzat să dezvăluie locația exactă a insulei din motive de confidențialitate și siguranță, dar a spus că soțul ei Jamal a plătit 50 de milioane de dolari pentru bucata de pământ cu regim privat.

„Din motive de confidențialitate, nu împărtășim locația exactă, dar este în Asia și a fost de 50 de milioane de dolari”, a spus tânăra.

În trecut, influencerul născut în Marea Britanie a atras critici pentru ceea ce mulți numesc „showing off” pe rețelele sociale. Fluxul ei este plin de fotografii și videoclipuri care arată vacanțe pline de farmec în străinătate, cine de lux, cumpărături la buticuri de designer de lux și alte activități specifice vieții privilegiate pe care o are.

Videoclipul ei cu insula privată, de asemenea, a atras reacții, unii telespectatori punându-și la îndoială autenticitatea afirmațiilor ei.

„Nu înțeleg de ce primesc atât de multă ură, deoarece îmi place să împărtășesc stilul meu de viață cu toată lumea”, a spus Soudi.

Interesul pentru termenul de căutare „Dubai man private island” a crescut pe 27 septembrie, atingând apogeul la ora 5.46 dimineața și continuând să câștige teren, potrivit Google Trends. Cele mai multe căutări au provenit din India, iar căutările înrudite au inclus „insula” și „insula privată”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News