O tânără din Arad s-a sinucis la 28 de ani. Trupul ei a fost găsit luni, într-o locuinţă din cartierul Aradul Nou. Adela Marta era juristă de profesie, iar motivul suicidului nu este cunoscut.
Aceasta s-a folosit de un cablu electric pe care l-a pus în jurul gâtului și pe care la legat de bibliotecă în imobilul unde a fost găsită abia luni dimineață în jurul orei 10:00, când a și fost solicitat la numărul unic de urgență 112 intervenția unui echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Arad, potrivit România tv. Prietenii tinerei, care sunt practic șocați de gestul ei, declară pe site-urile de socializare că „nimic nu anunța acest gest”, dar și că în seara de dinaintea acestui act ar fi ieșit cu ei în oraș.
O tânără din Arad s-a sinucis la 28 de ani într-un mod brutal
„Momentul în care echipajul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad a ajuns la domiciliul tinerei, pe trupul victimei se instalase deja rigiditatea cadaverică, semn că tânăra a murit de câteva ore bune. Echipajul medical nu a avut altceva de făcut decât să constate decesul. Cel mai probabil victima s-a sinucis pe parcursul nopții. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
Cântărețul Mihai Ciobanu a murit. Avea 26 de ani și nimeni nu știe cauza decesului