O tânără din Roșiorii de Vede a trecut prin momente cumplite. A fost ținută ostatică în propria casă de părinți, legată cu lanțuri, pentru că era îndrăgostită de un tânăr pe care familia ei nu-l voia.

”Polițiștii din Roșiorii de Vede au fost sesizați de către un tânăr în vârstă de 20 de ani care reclama faptul că iubita acestuia este ținută în lanțuri de către membrii familiei acesteia, iar el a fost deposedat de o sumă de bani”, se arată într-o informare a Poliției Teleorman.

Polițiștii au demarat procedurile și au obținut 5 autorizații de percheziție domiciliară la locuințele pe care familia tinerei le deține. Sprijiniți de două grupe de mascați au efectuat cinci percheziții domiciliare, iar la una dintre locații a fost găsită tânăra ținută în lanțuri, notează trnews.ro.

Atât tatăl, cât și fratele tinerei au fost ridicați de polițiști și introduși în arestul Poliției Teleorman. Ei sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate și tâlhărie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News