DeLauren McKnight povestește că a fost surprinsă să afle că este compatibilă cu tatăl său adoptiv, Billy Houze, mai ales că nu au legături de sânge.
Bărbatul a început să aibă probleme la rinichi din 2016, iar medicii i-au spus că nu va supraviețui mai mult de cinci ani dacă nu găsește să facă un transplant.
Niciunul dintre ceilalți membri ai familiei pastorului de 64 de ani nu a fost compatibil, dar atunci când fiica sa adoptivă și-a făcut analizele, șansele au fost de partea lor, scrie BBC News.
„Mi-a spus: Tati, ai crezut că mă salvezi luându-mă de la casa de copii, dar de fapt m-ai salvat pentru ca mai târziu să pot să-ți salvez ție viața”, a povestit bărbatul.
Pastorul baptist a început să sufere de insuficiență renală după o intervenție chirurgicală la vezica biliară în 2016. Când nici unul dintre rudele sale de sânge nu puteau să-i doneze rinichii, doctorii i-au spus că ar putea să dureze șapte ani până să-i vină rândul la un transplant, dar el mai avea maxim cinci ani de viață.
Apoi, în februarie, au testat-o pe DeLauren McKnight, pe care pastorul și soția sa au adoptat-o în 1992 și s-a dovedit a fi o potrivire perfectă. Când au obțiut rezultatele, cei doi au izbucnit în lacrimi.
„Eu îl numesc Supermanul meu”, a spus tânăra. „Nu există nimic în această lume ce nu aș face pentru a putea să-l ajut să se bucure în continuare de viață și să-l am alături”, a continuat tânăra.
Cei doi urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale în următoarele zile.