Conform anunţului făcut sâmbătă de Ministerul de Interne de la Montevideo, citat de Agerpres, cocaina împărţită în 817 pachete a fost descoperită într-o locuinţă din staţiunea balneară Parque del Plata, aflată la 55 km est de capitală.
Trei suspecţi uruguayeni, traficanţi de droguri, au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei.
Capturile de cocaină în Uruguay sau provenind din această ţară, care totuşi nu produce acest drog, s-au înmulţit în ultimul an.
Vineri, poliţia germană a anunţat confiscarea unei cantităţi record de 4.5 tone de cocaină în portul Hamburg, descoperită într-un container provenind din Montevideo, care urma să ajungă la Anvers (Belgia).
Pe 16 mai, 603 kilograme de cocaină au fost descoperite pe aeroportul Mulhouse-Bâle (Franţa), la bordul unui avion particular care venea din Uruguay.
În urma acestor două capturi din Europa, directorul vamei din Uruguay, Enrique Canon, şi-a prezentat demisia fiind considerat responsabil pentru lejeritatea controalelor vamale la frontiere şi în porturi.
Aceste capturi „demonstrează că traficanţii ar putea avea de gând să folosească din ce în ce mai mult acest stat din America de Sud ca punct de încărcare a drogurilor destinate Europei”, conform unui articol apărut pe site-ul independent de analiză a criminalităţii, Insight Crime.
La sfârşitul lunii iunie, italianul Rocco Morabito, supranumit „Regele cocainei”, arestat în 2017 în Uruguay, a evadat dintr-o închisoare din Montevideo şi continuă să se afle în libertate.
FOTO: Arhivă