O tona de gaini moarte a fost descoperita in padurea Straulesti, in urma cu doua seri. Este vorba de resturi descompuse indesate in mai multi saci. Dupa ce au stabilit ca pot proveni de la un abator, specialistii le-au trimis la Protan, pentru neutralizare si distrugere.
Mai multi saci care contineau bucati din gaini moarte au fost descoperiti marti seara in padurea Straulesti. Responsabilii au reactionat prompt. “Noi ne ocupam de ecarisarea teritoriului, asa ca am fost chemati sa intervenim”, ne-a declarat Dumitru Saitoc, directorul general al Protan. Imediat dupa realizarea primelor analize, care au stabilit ca nu ar fi vorba de un focar aviar, “transportul” a fost preluat de angajatii Protan. “In sacii aruncati era vorba de bucati de pasare, piepti, gheare sau capete. Specialistii au stabilit ca provin de la un abator, dupa cum erau taiate”, ne-a declarat Dumitru Saitoc.
Protan se ocupa de neutralizarea deseurilor, inclusiv a pachetelor suspecte de gripa aviara si in alte orase din tara. De asemenea oamenii simpli, nu doar firmele care au suspiciuni privind produsele din carne de pui, pot sa apeleze la serviciile Protan (telefon 021/ 467.04.24). “Noi avem centre de colectare in Ploiesti, Suplacu de Barcau si Roman si centre de colectare si neutralizare in Popesti Leordeni, langa groapa de gunoi Glina, la Codlea si la Dej. Pentru firme si alte institutii taxa e de 0,21 euro/ kilogram. In mod normal cand au un pachet care li se pare suspect oamenii trebuie sa anunte mai intai Primaria. Nu toti stiu. Asa ca am dat o dispozitie ca toti oamenii care vin cu astfel de pachete la noi sa nu fie taxati”, ne-a declarat Dumitru Saitoc.
Din momentul in care Protan preia pachetele suspecte urmeaza un proces complex de neutralizare si distrugere a acestora. Capacitatea de neutralizare a Protan poate sa atinga si 150 de tone pe zi. Doar in urma cu doua zile au fost distruse 98,5 tone de pachete suspecte de aviara, confiscate.
Situatia de la Straulesti nu e singulara. Un sac cu gaini moarte a fost gasit si pe platforma unei cisterne din gara Bacau. Un angajat al CFR a gasit, ieri dimineata, sinistra incarcatura. “Ar fi bine ca oamenii, firmele sau alte institutii sa apeleze la noi si sa nu mai arunce sau sa distruga prin mijloace proprii nesigure deseurile pe care le au”, ne-a declarat directorul Protan.