„Nu este vorba despre câteva kilograme, e vorba de aproape o tonă. Nu ştim precis cantitatea, deci o vom cântări, desigur, iar apoi o vom testa pentru a vedea despre ce e vorba exact”, a declarat ulterior un responsabil din poliţia locală, Tom Trude, la postul TV2.

Poliţia a informat anterior că un bărbat de 52 de ani a murit luni în urma unei „explozii puternice” survenite „accidental”, dar nu a făcut alte precizări despre cauzele acestui accident.

Bărbatul fabrica, probabil, artificii, a spus Trude, precizând că nu fusese emisă autorizaţie pentru o astfel de activitate, conform primelor constatări.

Pentru siguranță, au fost evacuați în cursul nopţii în jur de 100 de locuitori de pe o rază de 500 metri în jurul locului accidentului, pentru a putea înlătura „marea cantitate de substanţe chimice şi de produse chimice” găsită.

Locuitorii evacuaţi ar urma să poată reveni la casele lor marţi după-amiază.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News