Potrivit poliţei germane, trotineta se afla la etajul doi al clădirii, atunci când, din motive necunoscute, a luat foc.
Incendiul s-a răspândit rapid, dar a fost stins în aproximativ o jumătate de oră de la izbucnirea sa.
Aproximativ 90 de locatari au reuşit să părăsească singuri clădirea, însă zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că prezentau semne de intoxicaţie provocată de inhalarea de gaze, potrivit pompierilor, citați de Agerpres.
Acest incident se adaugă unei liste de evenimente în care au fost implicate recent în Germania trotinetele electrice, un element nou tot mai prezent în peisajul urban şi care în această ţară a provocat o mare polemică, la fel ca și în România.
Începând cu 15 iunie, poliţia a înregistrat numai la Berlin 74 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice, în urma cărora 16 persoane au fost rănite grav şi alte 43 de persoane au suferit răni minore, majoritatea accidentelor fiind provocate de utilizatorii de trotinete aflaţi în stare de ebrietate.
Folosirea trotinetelor electrice a fost legalizată în Germania în luna mai a.c., iar de atunci numărul lor a crescut semnificativ.
FOTO: Facebook.com