Laura Ziff a povestit pe Facebook cum a fost păcălită să plătească 2.800 de dolari pe o shaorma, adică de aproape 130 de ori mai mult decât costa produsul în realitate. S-a întâmplat la un fast-food din centrul istoric al Ierusalimului unde a fost în vacanță la mijlocul lunii august, scrie Times of Israel.
Turista a plătit cu cardul și a descoperit ulterior suma uriașă care i-a fost extrasă. Ea a spus și-a primit banii înapoi, însă a fost nevoită să aștepte trei săptămâni.
Proprietarii restaurantului susțin că a fost vorba despre o greșeală, însă un fost angajat al localului a afirmat că este vorba, de fapt, despre un mod de a-i păcăli pe turiști, mai ales pe cei străini.
„Este unul dintre motivele pentru care am demisionat. Au început să se joace cu prețurile, este teribil. Poliția a fost chemată de trei ori de turiști”, a povestit fostul angajat.
Sub protecția anonimatului, el a povestit cum sunt păcăliți clienți străini.
„Nu au un meniu. Cer cam 80 de shekeli (aproape 97 de lei) pentru o shaorma și cer banii în euro sau în dolari. Uneori, clientul își dă seama (că este păcălit, n.red) și sunt cazuri în care dă cardul și semnează. E o nebunie”, a mărturisit el.
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Bărbatul a povestit că sunt cazuri în care unii dintre oamenii păcăliți cer ajutorul Poliției, însă alții se resemnează cu pierderea.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur