Bogdan, în vârstă de 35 de ani, era polițist de frontieră. El a fost împușcat mortal de un lunetist rus în luna martie, în timp ce se afla într-o misiune cu Serviciul de Stat al Grăniceri al Ucrainei în regiunea de nord a Cernihiv. Ca mulți alți membri ai poliției de frontieră și ai forțelor armate ucrainene, și-a apărat țara de invazia Rusiei.

Familia și prietenii au încercat să ascundă vestea de Victoria, 34 de ani, de teamă să nu-i pună în pericol sarcina. A aflat abia după aproape trei săptămâni, când soțul ei fusese deja îngropat.

„Am aflat vestea pe 3 aprilie și am născut pe 4 aprilie – noaptea au început contracțiile”, spune Victoria.

Pe atunci era însărcinată în 35 de săptămâni.

Cei doi soți vorbeau adesea la telefon, însă doar câteva secunde, întrucât nu era semnal. Din întâmplare, ultimul lor apel, cu o zi înainte de a fi ucis, a durat mai mult, peste 10 minute. Bogdan i-a spus soției sale că merge într-o misiune și că va trebui să-și închidă telefonul.

La câteva ore după ce a aflat că soțul ei a murit, femeia a născut doi băieți: Matvii, de 2,8 kilograme și Zakharii, de 2,5 kilograme.

„Este tot ce mi-a mai rămas de la el – bebelușii și amintirile mele, care nu vor fi șterse niciodată. Nu a greșit cu nimic. Nici măcar nu a apucat să-și vadă bebelușii. Nu i-a luat în brațe””, a spus tânăra văduvă, pentru SkyNews, în timp ce-și ștergea lacrimile.

Victoria locuiește acum cu părinții ei, într-un apartament mic în orașul Nijîn, nordul Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News