De aproape patru luni de zile, îşi plânge neputinţa în tăcere. Vasilica Zamfir (77 ani), mama femeii din Bucureşti care la începutul lunii martie a fost omorâtă de fiica adoptivă, acum în vârstă de 16 ani, a ajuns la capătul puterilor: “Nu ştiu cât o să mai rezist… Cum să nu plâng, să nu fiu supărată, când fata mea şi-a crescut duşmanul în casă?

Nu o poate ierta pe criminală

A renunţat la tot pentru acest copil, iar ea nu s-a lăsat până nu a făcut-o zob, până nu a lăsat-o fără suflare”, spune cu amar bătrâna, pentru care nu trece nici măcar o zi fără să se gândească la fiica ei: “Fata mea îmi tot spunea că Alexandra e foarte rece. Ioana o certa pentru că nu se ducea la şcoală, că nu învăţa… Dar copilul ăsta nu avea deloc milă de ea. A fost bolnavă, iar copilul ăsta pe care l-a crescut de mic nu a intrat o dată la ea în cameră să o întrebe ce o doare, dacă are nevoie de ceva… O ura de moarte pe fata mea”, spune, suspinând, femeia, care nu îşi va putea ierta nepoata niciodată. “Nu cred că aş putea să o mai văd. Nici nu mă interesează ce pedeapsă va primi. Poate căpăta 25 de ani de închisoare, poate să primească unul sau poate ieşi chiar mâine din puşcărie. Mi-e indiferent. Pe Ioana n-o s-o mai aducă înapoi, a băgat- o în pământ”, se tânguie bu-nica elevei ucigaşe.

Îi cere nepoatei daune de 40.000 de euro

Vasilica Zamfir, mama Ioanei Pintili (54 de ani), femeia care la începutul lunii martie a fost omorâtă de fiica sa, pe atunci în vârstă de doar 15 ani, îi cere nepoatei ucigaşe daune morale în valoare de 40.000 de euro: “Ceva trebuia să fac şi eu. Relu, tatăl Alexandrei, are două apartamente, unul dintre ele închiriat, şi o maşină. Are de unde să facă rost de banii ăştia. Fata mea avea bani în cont, pe care îi foloseşte el acum, pentru a-i plăti trei avocaţi fetei”, a afirmat bătrâna.

Citiţi mâine de ce este supărată Vasilica Zamfir pe tatăl Alexandrei

 
 

Urmărește-ne pe Google News