ComenteazăÎntr-o analiză pentru prestigioasa publicație americană, jurnalistul Richard Pérez-Peña explică de ce criza de la frontiera Belarusului cu Polonia e altfel decât toate celelalte crize recente ale migrației. El vorbește despre cum originile, amploarea relativă și implicațiile blocajului de la granița celor două state se întrepătrund.
Analiza vine la o zi după cea mai gravă ciocnire de până acum în zonă: sute de migranți au luat cu asalt punctul de trecere a frontierei de la Bruzgi – Kuznica, iar forțele poloneze au ripostat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a-i înăbuși.
Potrivit datelor oficiale, în jur de zece persoane au murit în tentativa de marți de a trece granița. Dar activiștii care operează în zonă cred că numărul ar fi de fapt mai mare.
Criza, opera lui Lukașenko
În primul rând, aceasta pare a fi o urgență fabricată, o criză creată și orchestrată de Aleksandr Lukașenko, conducătorul autocratic al Belarusului, pentru a cauza probleme Uniunii Europene, scrie jurnalistul New York Times.
După alegerile din 9 august 2020, sute de mii de oameni au protestat la Minsk față de victoria preşedintelui Alexandr Lukașenko, care a câștigat un nou mandat în fruntea statului, acuzându-l pe acesta că a furat alegerile și cerându-i să demisioneze.
Autoritățile au suprimat demonstrațiile, după ce Lukașenko a ordonat ministrului apărării să ia „măsurile cele mai stricte” pentru a apăra integritatea teritorială a ţării. Ca răspuns, U.E. a impus sancțiuni Belarusului.
Reacția lui Lukașenko? În ultimele luni, dictatorul a adus mii de migranți din Orientul Mijlociu și Africa în țara sa, apoi i-a presat să încerce să treacă granița poloneză, pentru a ajunge în UE.
Lukașenko și guvernul său neagă folosirea deliberată a migranților pentru a perturba UE, dar dovezile implicării sunt covârșitoare – începând cu agenţiile de turism din Orientul Mijlociu care au colaborat cu operatorii din Belarus, asigurând, în ultimele luni, bilete de avion către Minsk pentru mii de persoane.
Potrivit The New York Times, unii migranți au raportat că au fost duși la granițele cu UE chiar către autoritățile din Belarus, care i-au îndemnat – sau chiar au forțat – să le treacă. De asemenea, spun ei, autoritățile bieloruse le-au dat echipament pentru a putea tăia gardurile, i-au ajutat la dărâmarea barierelor și i-au împiedicat pe cei care voiau să se întoarcă în oraș.
Jocurile din politica europeană
În 2015-2016, peste un milion de oameni, în principal sirieni, au imigrat în Europa. Urmările acestei „infuzii” umane a însuflețit glasul naționaliștilor de dreapta de pe tot continentul și, de atunci, liderii politici nu au mai primit cu brațele deschide migranți.
În urmă cu șase ani, unele țări, în special Germania, au primit migranți, în timp ce altele, cum e Polonia, au refuzat să accepte „cotele” ce le reveneau, ciocnindu-se cu liderii UE. Dar această ciocnire nu a escaldat, neexistând niciun pericol ca problema să se transforme într-un conflict armat.
În criza prezentă, însă, nimeni nu se oferă să-i ia pe migranți, chiar dacă viața acestora este constant în pericol. Uniunea Europeana este unită în spatele Poloniei, țară care se prezintă drept primă linie de apărare a blocului, iar Varșovia și Minsk fac schimb de amenințări.
Se estimează că aproximativ 4.000 de migranți sunt campați acum la granița poloneză și undeva la 10.000- 20.000 de migranți sunt, în total, în Belarus. Cifrele nu sunt mari în comparație cu milioanele de oameni care au fugit din Siria sau cu cei forțați să plece din Myanmar, dar politica migrației este atât de volatilă în Europa, încât chiar și un grup mic de persoane poate declanșa tensiuni.
Partidul de guvernare de dreapta din Polonia a numit mai de mult migranții non-europeni o amenințare la adresa culturii și suveranității poloneze, iar răspunsul acestei țări față de grupul de migranți aflat acum la granița sa a fost în mod previzibil unul dur.
Varșovia spune că regimul lui Aleksandr Lukașenko a demarat, prin acțiunea sa de a trimite migranți la frontieră, un război hibrid împotriva Poloniei.
Migranți, dar nu neapărat refugiați
Mulți dintre migranții veniți din Orientul Mijlociu în Belarus sunt „migranți economici”, care nu par să se califice drept refugiați, notează The New York Times.
Acordurile internaționale definesc refugiații ca fiind persoane cu temeri legitime de violență sau persecuție în țările natale, care au dreptul de a cere azil. Pentru mulți oameni, guvernele represive din Siria și Afganistan reprezintă încă o amenințare severă, dar războaiele de acolo s-au liniștit. Irakul este relativ sigur. La fel ca latino-americanii care încearcă să intre ilegal în Statele Unite prin granița de sud, mulți oameni din Belarus și Polonia au părăsit Irakul și Siria căutând oportunități economice. Nu s-ar califica pentru azil.
Autoritățile poloneze și lituaniene ar fi abuzat de migranți, forțându-i să se întoarcă în Belarus. Acum, migranții sunt prinși într-o ciocnire internațională potențial letală.
„Am devenit ca un pui într-o cușcă în mâinile poliției belaruse și poloneze”, a declarat Bayar Awat, un kurd irakian blocat la graniță cu soția și fiica sa, într-un interviu telefonic pentru New York Times. „Unul dintre ei nu ne va lăsa să ne întoarcem la Minsk, iar celălalt nu ne va lăsa să intrăm în Polonia”, a continuat el. „Belarusul se joacă cu noi cum vrea.”
Jurnaliștii și activiștii pentru drepturile omului, ținuți la distanță
Spre deosebire de multe alte crize ale migranților, a fost – și este în continuare – aproape imposibil pentru cei din afara ei să știe ce se întâmplă cu adevărat la granița dintre Polonia și Belarus.
Polonia și Lituania le-au interzis jurnaliștilor și grupurilor pentru drepturile omului accesul în apropierea graniței, iar Belarusul a început să ofere reporterilor acces limitat abia în ultimele zile.
Autoritățile poloneze sunt implicate într-un joc de-a șoarecele și pisica cu migranți de-a lungul drumurilor și pistelor de pământ prin pădure. Sentimentul anti-migranți în regiune este puternic, iar activiștii care încearcă să-i ajute și-au găsit mașinile distruse.
„Este o situație foarte tensionată și este atât de frustrant, pentru că lipsesc informațiile”, a declarat Monika Pronczuk, un reporter al Times care se află chiar în afara fâșiei de graniță poloneză, închisă jurnaliștilor.
„Am intrat în pădure cu activiștii și am fost opriți de soldați de trei ori pe un drum care cu mașina ar trebui să dureze 10 minute”, a spus ea. Ei nu au întâlnit migranți, dar au găsit dovezi ale existenței acestora în zonă: un document de îmbarcare pentru un zbor de la Damasc la Minsk și o rețetă de medicamente scrisă în arabă.
Fotografii: EPA