Momentul a fost surprins în imagini de un șofer aflat în trafic, în zona Băilor Tușnad, potrivit indieframe.com. Filmarea a fost publicată pe rețelele de socializare și a fost distribuită de sute de persoane.

Ursoaica a apărut într-o altă filmare realizată dintr-un alt unghi.

Totodată, mai mulți urși au fost observați în zona Platoului Cornești din Târgu Mureș, au avertizat reprezentanţii Salvamont Salvaspeo Mureş.

Oamenii, care frecventează această zonă, sunt sfătuiți să fie precauți și să țină cont de sfaturile salvamontiștilor.

„Cel mai important lucru, atunci când facem ture prin păduri sau pe traseele turistice prin zonele frecventate de urși, este să facem gălăgie, să nu mergem singuri. Dacă se face gălăgie, posibilitatea de a ne întâlni cu ursul este foarte mică. Dacă, totuși, ne întâlnim cu ursul, e important să ne retragem, să nu intrăm în panică. Dacă, eventual, ursul vine spre noi, trebuie să ridicăm mâinile în aer, să părem cât mai înalți, și să strigăm cât mai tare către el.” a explicat șeful Serviciului Salvamont Mureş, Kovacs Robert, citat de radiomures.ro

În minivacanța de 1 mai, doi turişti s-au întâlnit cu un urs pe un traseu din munţii Bucegi și, de frică, s-au urcat într-un brad, unde au aşteptat aproape o oră pentru a fi recuperaţi de jandarmii montani.

Pe de altă parte, Federația Coaliția Natura 2000 organizează joi la Palatul Parlamentului dezbaterea legată de ursul brun, solicitând retragerea vânătorii și introducerea serviciului de intervenție pentru urgență sub tutela Jandarmeriei Române.


Citește și EXCLUSIV / Mesaj istoric al BOR: Biserica are porțile deschise și pentru homosexuali. ”Cine suntem noi să judecăm pe cineva?” – VIDEO


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News