Magda Ciumac, femeia care a pus pe jar procurorii cu dezvaluirile ‘senzationale’ legate de disparitia avocatei Elodia Ghinescu, isi va pierde numele care a facut-o celebra. Sotul ei, luptatorul K1 Anatolie ‘Tolea’ Ciumac, le-a cerut judecatorilor ca, in urma divortului, Magda sa revina la numele de fata: Margareta Asiminicesei.
Satul de excesele Magdei, Tolea le-a cerut judecatorilor bucuresteni desfacerea casatoriei din vina sotiei, custodia baietelului de doi ani si apartamentul familiei. Mai mult, el a cerut ca Magda sa revina la numele de fata, Margareta Asiminicesei. In cererea de divort, luptatorul K1 dezvaluie cosmarul ultimelor luni de casnicie alaturi de cea care l-a acuzat de uciderea avocatei Elodia Ghinescu.
‘A inceput sa lipseasca de acasa, sa devina tot mai irascibila si sa provoace scandaluri. Magda a devenit tot mai nervoasa, tipand si urland fara nici un motiv, fiind nevoit sa chem si politia pentru a o calma. Aceasta atitudine mi-am explicat-o cand am aflat ca are o relatie extraconjugala’, marturiseste Tolea Ciumac intr-unul din actele de la dosar.
A devenit vedeta pe „carca” Elodiei
Pana mai ieri, Magda Ciumac era o necunoscuta. A iesit din anonimat dupa ce in luna iunie a aparut la televizor si a declarat public ca sotul sau, luptatorul K1 Anatolie Ciumac, a participat la uciderea avocatei Elodia Ghinescu si i-a dus cadavrul undeva in Republica Moldova. Momentul acestei declaratii a fost si punctul final al relatiei lor, dar si temelia statutului de ‘vedete’ nationale, care le-a fost atribuit rapid.