Potrivit medicilor de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, bătrâna a căzut cu faţa pe o plită încinsă în timp ce făcea mâncare.
„Solicitarea a fost făcută de un localnic, iar pacienta a fost transportată la Spitalul orăşenesc Negreşti. Suferise arsuri de gradul II şi III pe faţă şi pe gât, iar starea sa a impus transferul la Spitalul de Urgenţă din Vaslui. Din cauza stării sale grave ea a fost trimisă cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Iaşi”, a declarat vineri pentru Agerpres, Ana Maria Ungureanu, directorul medical al SAJ Vaslui.