O veveriță a fost drogată pentru a deveni animal „de atac”
Caz bizar, descoperit în timpul unei percheziții în statul Alabama din Statele Unite. Un bărbat este acuzat că a drogat o veveriță cu metamfetamină pentru a deveni agresivă.
Individul ținea „veverița de atac” într-o cușcă și ar fi drogat-o pentru a se asigura că rămâne suficient de agresivă, a declarat biroul şerifului din comitatul Limestone pentru ziarul local The News Courier.
În timpul percheziției, polițiștii au descoperit droguri și muniții în locuința bărbatului.
Pentru că legislația statului Alabama interzice deținerea de animale sălbatice, veverița a fost eliberată în sălbăticie, la recomandarea ofițerilor de protecție a mediului.
„A fugit în pădure şi nu a atacat poliţiştii care au eliberat-o”, a dat asigurări biroul şerifului pe pagina sa de Facebook.
Mickey Paulk, bărbatul acuzat că ținea veverița pe post de animal de companie, este acuzat de deținere de droguri. Într-un clip publicat pe Facebook, susține că veverița s-a întors la el după ce a fost eliberată, conform postului de televiziune Waaytv.
Vecinii bărbatului spun că sunt revoltați după ce au aflat cum a fost chinuită veverița.
„O veveriță drogată cu metamfetamină. Mă sperie foarte mult! Biata veveriță”, a spus un localnic.
„Bine ați venit în sud. Avem veverițe drogate cu metamfetamină”, a spus un alt bărbat.
În apărarea sa, Paulk susține că nu a drogat veverița.
„Nu poți da metamfetamină unei veverițe. Ar muri. (…) E aproape sigur. Nu am încercat niciodată”, a spus el.
Potrivit anchetatorilor, între 2001 și 2019 Paulk a fost încarcerat de 28 ori în închisoarea comitatului Limestone. El a fost acuzat de furt, spargeri, deținere de bunuri furate, violență domestică și deținere de droguri.