REPORTAJ VIDEO. Preotul care ține slujbele în tăcere. A transformat biserica într-un lăcaș pentru persoane cu nevoi speciale

Cât de greu o duc acești oameni și ce face societatea pentru ei? Mai nimic din cât ar putea să facă.

O duc foarte greu pentru că depind de interpreți, acei oameni care traduc în vorbe, semnele din limbajul mimico-gestual în fața autorităților, la medic sau la examen.

Copiii o duc foarte greu, pentru că nu-și aud mama auzitoare, când le spune”te iubesc puiule”. Și, la fel de greu pentru că își cheamă părinții când se trezesc din somn, dar nu le răspunde nimeni, pentru că mama și tatăl sunt surzi.

O duc foarte greu pentru că, autoritățile se mulțumesc să bifeze un ajutor de 200 de lei pentru însoțitor, dar nu se gândesc la nevoile reale ale acestor oameni, ale acestor copii.

În primul rând vocabularul lor este foarte redus și nu le permite să înțeleagă tot ceea ce se vorbește în jur. În limbajul mimico gestural uzual din România sunt 1.800 de cuvinte, față de 13.000 cât are cel al englezilor. Și, deși vocabularul este redus, totuși elevii sunt obligați să susțină examenele naționale după programa învățământului de masă. În pofida repetatelor cereri de modificare a programei, specialiștii din Ministerul Educației Naționale se fac că nu aud, iar surzii susțin examenele naționale după aceeași programă cu elevii fără probleme.  Așa că majoritatea ajunge să dea și de patru ori un examen național până la promovarea în totalitate.

Recomandări

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

Apoi, un loc de muncă este greu de găsit, la fel și soțul sau soția potrivite unor astfel de oameni. Companiile de telefonie se întrec în oferte de abonamente cu convorbiri nelimitate. Dar, pentru ce, dacă ei nu aud. Ar avea nevoie de internet nelimitat și atât, pentru că telefonul mobil, prin aplicațiile scrise,  rămâne singura modalitate de comunicare rapidă a acestor oameni fără auz.

Totuși, în pofida multiplelor greutăți, această comunitate a surzilor continuă să spere, să creadă, să iubească.

Acești oameni au găsit acel ceva care să le echilibreze viața, care să le arate  că nu sunt singuri, că sunt iubiți și pot iubi. Au găsit Biserica.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Biserica Sfântul Elefterie Vechi, lăcaş al comunităţii surzilor din Bucureşti

În urmă cu aproape un dceniu, Biserica Sfântul Elefterie Vechi a fost rânduită drept lăcaşul de rugăciune al comunităţii ortodoxe a surzilor din Bucureşti. La început, de comunitatea acestora a avut grijă părintele Victor Preoteasa, iar de vreo cinci ani a fost desemnat slujitor al bisericii părintele Mirel Ilie.

Recomandări

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Părintele Mirel a învățat limbajul semnelor ca să le vorbească bătrânilor de la azil

Până a ajunge la Biserica Sfântul Elefterie-Vechi, părintele Mirel a fost preot de caritate la Penitenciarul de la Rahova, la o casă de copii şi la Căminul de bătrâni de la Ciolpani. Pe când mai era încă la căminul de bătrâni, a făcut un curs de limbaj mimico-gestual, ca să poată vorbi cu vârstnicii cu deficienţe de auz de acolo. Numai că bătrânii nu cunoşteau limbajul semnelor și s-a gândit că a făcut cursul degeaba. Dar cum la Dumnezeu nimic nu este la voia întâmplării, pregătirea pentru a dialoga cu oamenii fără auz avea să-I ajute să slujească la Sfântul Elefterie Vechi.

„Persoanele cu deficienţe de auz sunt marginalizate de societate, fiindcă aceasta nu le oferă posibilitatea să se afirme. Tocmai din cauza asta trebuie să-i motivezi şi să-i ajuţi să înţeleagă că nu sunt altfel decât ceilalţi”, spune părintele Mirel.

Când te apropii de această lume a tăcerii înveți să-i mulţumeşti cu adevărat lui Dumnezeu pentru că auzi

Părintele Mirel spune adesea că, abia atunci când te apropii de această lume a tăcerii, înveți să-i mulţumeşti cu adevărat lui Dumnezeu pentru faptul că auzi.

Recomandări

Imagini surprinse de românii din Spania după inundații: magazine jefuite, mii de oameni fără apă și curent

”Misiunea noastră, a celor din biserică, cei care am înţeles dragostea lui Dumnezeu şi am simţit-o în viaţa noastră, este să alergăm şi să-i aducem pe cei care nu vin la biserică. Este esenţial rolul pe care îl are Biserica Sfântul Elefterie – Vechi, pentru persoanele cu deficienţe de auz care aşteptau de mult să găsească un loc unde să fie laolaltă. Pentru că, deși ei nu aud, percep suficient de bine şi de încântător credinţa, pentru a fi creştini model“, mai spune părintele Mirel.

Preotul a venit la această biserică cu gândul de a încerca să-L aducă pe Dumnezeu mai aproape de sufletele celor surzi.

”Puterea de a percepe viața a unui auzitor este una fantastică. Este la adevărata ei valoare. Dar, persoana surdă nu percepe viața așa. O percepe prin cea ce spun li se spune de către cei din jurul lor. Și dacă au pe cineva care să le dea o dimensiune reală a societății o văd prin felul acesta. Din păcate, oameni care să se aplece asupra nevoilor, problemelor, neputințelor surzilor sunt foarte puțini. Adesea, o fac cu un inters, poate material, poate de altă natură. Încerc să pot să-i spijin cât mai mult. Dorința cu care vin de fiecare dată la Biserică este să le fiu de folos, să pot să-i coagulez să pot să-i adun să pot să-i fac să-L perceapă pe Dumnezeu ca un prieten al vieții lor. Încerc să-L aduc pe Dumnezeu mai aproape de sufletul lor să înțeleagă că Dumnezeu este cel mai bun prieten al vieții noastre și că fără Dumnezeu nu putem face nimic pe această lume. Ideea de Dumnezeu s-a măcinat foarte mult. Sunt peste 9.000 de credințe, fiecare cu un plan propriu. Biserica Ortodoxă este, prin excelență, biserica în care vine cine vrea și rămâne cine poate. Nu obligăm pe nimeni să rămână în bisericile noastre”, spune preotul paroh.

Și prin eforturile sale, chiar reușește să adune și să păstreze omenii în biserică. Surzii îl iubesc. Cei cu auz de asemenea. Pentru că, părintele Mirel adună în biserică pe lângă persoanele fără auz care sunt majoritare și auzitori. Slujbele se desfășoară simultan cu voce și în limabjul mimico-gestual. Astfel că, în timp ce vocea unui preot se adude puternic în altar, un altul în fața credincioșilor, sculptează aerul cu mâinile pentru cei fără auz. În timp ce strana dă răspunsuri la rugăciunile preotului în viu grai, alți doi dascăli răspund prin limbajul semnelor.

Slujba se apropie de sfârșit. Mare parte din comunitate se împărtășește. La final, toți ajung la miruit și fiecare are o vorbă de spus preotului. Iar acesta îi ascultă cu răbdare, îi îmbrățișează cu căldură. De 1 și 8 martie toate femeile au primit mărțișoare și flori.

După Sfânta Liturghie mai zăbovesc un picuț la taifas cu părinții slujitori.

Poveștile de viață ale celor fără auz sau ale celor trăiesc împreună cu oameni care nu cunosc glasul celor dragi sunt impresionante.

Este foarte greu să bagi o persoană surdă între auzitori

Doru Carnet aude. El este interpret. Traduce predica părintelui și îi ajută pe cei care au nevoie de el. Are soția surdo-mută. Băiatul, la fel. Vine cu familia la biserică.

”Trăiesc printre ei. Nu am anturaj cu persoane auzitoare. Este foarte greu să bagi o persoană surdă într-un mediu de auzitor.

Eu provin din familie de surzi. Părinții mei au fost surzi.

În timp am avut multe obstacole. Nu puteam să-mi reprezit soția, în fața autorităților, în calitate de soț, ci doar ca interpret. Atunci am făcut cursurile de interpret” povestește Doru Carnet.

El a venit la Biserică, după ce în 2012 am fost diagnosticat cu o problemă medicală gravă. După doi ani de la diagnostic a fost nevoie să i se amputeze brațul stâng. Cu sprijinul părintelui, prietenilor, care sunt numai persoane surde, cu sprijinul familiei, al comunității, a reușit să treacă acest obstacol.

”Acum am o proteză pe partea stângă. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos, mă pot descurca și singur. Soacra mea zice așa” tu ești urechile și gura Danei (soția) și ea este mâinile tale”, povestește printre lacrimi bărbatul .

Spune că mama lui a surzit de la o meningită. Avea doi ani. Tatăl nu auzea din naștere.

”Tata mai avea doi frați surzi. Erau cinci copiii. Primii trei erau  surzi, ultimii doi auzitori. Copiii acestor trei frați surzi sunt auzitori. Nepoții sunt auzitori. Eu aud, mai am o soră, auzitoare și ea.

M-am căsătorit cu soția mea care nu aude. M-am căsătorit din dragoste. Vorbesc prin semne așa cum vorbesc și cu vocea, dacă am trait în acest mediu”, mai spune bărbatul.

La 46 de ani și-a pierdut brațul stâng și a fost pensionat medical. Acum face serviciul de interpret pentru cei care au nevoie.

Băiatul lui are 23 de ani. Lucrează la o firmă. S-a chinuit patru ani să ia Bacalaureatul, pentru că programa este aceeași pentru surzi și pentru copiii care aud.   

Interpretul este vocea celui surd

Cel mai greu este pentru surd, este că trebuie continuu asistat de un interpret. Este vocea lui, povestește Doru Cornet.

” Mergi la bancă vrei să faci împrumut, la notariat, orice surd are nevoie de interpret.  La contract de telefonie mobilă, la poliție, la  judecătorie, la doctor, la fel. Noi suntem foarte puțini care profesăm. Vreo cinci cu părintele, mai spune bărbatul.

Limbajul semnelor române este sărac, este limitat

Limbajul semnelor române nu seamănă cu limba română, are un vocabular și o gramatică foarte deficitară. Un vocabular foarte sărac și limitat. De aceea, Doru Cornet prin Departamentul Limbajul Semnelor Române, din cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România, unde lucrează, vrea să uniformizeze aceste semne, dar sunt abia la început. În România sunt aproximativ  22.800 de surzi.

Fetița aude, dar a învățat limbajul semnelor ca să-și înțeleagă părinții 

Dorel Rusu (49de ani ) este surd din naștere provine dintr-o  familie de surzi. Sunt cinci frați, toți surzi. S-a căsătorit cu Nicoleta surdă și ea. Dar, fiica lor aude. Copila împlinește 18 ani în aprilie. Fata a învățat semnele singură.

”Soția este hipoacuzică, mai rupe cuvintele. Are un aparat auditiv. A recurs la aparat auditiv ca să audă scâncetele copilului. Când avea 8-9 luni, fetița ne stiga, dar noi nu răspundeam pentru că nu o auzeam.  Atunci, micuța se trezea când ne ridicam din pat pentru că ea auzea zgomot și ne ieșea în cale. Așa, o luam în brațe și ne jucam cu ea. Copila a fost nevoită să învețe ca să comunice cu noi. Acum stăpânește semnele foarte bine”, mai spune bărbatul, prin vocea interpretului.

Recunoaște că este greu să trăiești într-o lume majoritar vorbitoare. Este greu să nu auzi glasul celor dragi, să trăiești fără să știi ce înseamnă muzica. Noroc cu biserica. Acolo se adună toți, ca într -o  familie.

Citește pe buze, dar dacă i se vorbește în spate nu înțelege 

Ana Florentina Minea are 21 de ani și lucrează ca arhivar. Vine constant la Biserică. Înțelege ce spun oamenii pentru că citește de pe buze și chiar poate să răspundă.

S-a născut cu deficineța aceasta. Părinții sunt auzitori. Și cu ajutorul aparatelor auditive mai aude. De citit, citește pe buze. Dar, dacă i se vorbește în spate nu mai înțelege. A terminat liceu dar nu a luat bacul. Spune că examenul este foarte greu. Programa este ca pentru școlile de masă, iar ei, având o gramatică și limbaj mai sărac este foarte greu de adaptat. A reușit să promoveze româna și matematica, mai are biologia, dar a pierdut examenul de două ori. Ar vrea să ia bacul, apoi vede ce are de făcut în viață, dacă mai continuă studiile.

I-ar plăcea să lucreze într-o firmă, ca operator -calculator. Cât era micuță voia să lucreze în contabilitate, dar văzând că nu poate continua din cauza studiilor a zis că măcar operator- calculator să fie pentru început. A venit la Biserică să se roage pentru săntatea familiei, a ei, să aibă un viitor mai bun și să-i fie bine.

Speră ca Ministerul Educației să înțeleagă că acești copii nu au viitor fără o  programă special de examene.

Biserica va construi un centru social și educativ pentru persoanele surde

În viitor, poate peste doi ani, surzii din București vor avea un centru social unde să învețe, unde să mănânce zilnic 50 de surzi săraci, unde să petreacă ceva timp împreună și unde să se roage.

”Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a luat act de nevoile acestor oameni și a spus că avem nevoie de un loc de slujire propriu.Patriarhul BOR a gândit să construim un așezământ, în  zona Trafic Greu, unde să servească masa zilnic 50 de persoane surde. Să avem trei săli pentru after school unde să învețe copiii,  să facă temele pentru a doua zi să învețe pentru examen. Apoi două săli de socializare pentru tineri și pentru vârstnici. Va exista și un paraclis unde să putem sluji, în limbaj mimico-gestual . Catapeteasma va fi mai joasă pentru ca preotul să fie văzut de dincolo din Sfântul Altar.

Primul ctitor al locașului este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care a oferit 13.000 de euro pentru realizarea proiectului noului așezământ. Credem că în maxim doi ani să avem noua noastră casă.  Să avem cu adevărat un loc al nostru al personelor surde. Încercăm să ajutăm oamenii care nu au pe nimeni, care au nevoie de mâncare. Să-I ajutăm pe elevii surzi, obligați să susțină bacalaureatul după aceeași programă cu elevii care aud.

Surzii au nevoie ca filmele românești cu specific istoric, cultural, geographic sau al gândirii să fie tarduse în limbaj mimico -gestural. Este nevoie ca misiunea preoților slujitori din Biserică pentru comunitatea surdă să răzbească în societate, iar societatea să-și plece urechea la nevoile acestor oameni care nu aud niciun glas”, mai spune parintele paroh.

Postul, între detoxifiere și autopenitență. Psihologul explică diferența dintre restricțiile autoimpuse din motive de sănătate și din motive religioase

Urmărește-ne pe Google News