Incendiul a avut loc, miercuri seara, în comuna Golești, județul Vrancea. Trei autospeciale au intervenit ca să stingă vâlvătaia care a cuprins o gospodărie, scrie vrancea24.ro.
Potrivit pompierilor, focul a izbucnit la o casă cu parter, un etaj şi mansardă. Flăcările au mistuit mansarda locuinţei şi acoperişul.
Militarii din cadrul ISU Vrancea susțin că incendiul a fost provocat de un trăsnet în timpul furtunii puternice.
Din cauza ploii torențiale, mai multe curți au fost inundate în localitatea Vânători. Pompierii au intervenit cu mai multe motopompe ca să evacueze apa din curți.
Totodată, în Focșani, o femeie cu un copil a cerut ajutorul pompierilor, după ce mașina pe care o conducea nu a mai putut înainta din cauza unei ape care a invadat un pasaj.
sursă foto: vrancea24.ro