- Libertatea continuă serialul dedicat femeilor cu meserii practicate preponderent de bărbați.
- Astăzi o cunoaștem pe Florentina, care se trezește când cei mai mulți dintre noi ne culcăm. La 1.30, pentru a ajunge cel târziu la ora 3 la depoul Titan.
- După ce verifică tramvaiul cu care iese pe traseu, pornește în jurul orei 4.00 pentru cele zece curse zilnice. Astăzi e în schimbul 1 pe linia lui 55: de la Sfânta Vineri în Pantelimon.
La depoul Titan o întâlnim pe Florentina Gheorghe, pregătită să urce pe scaunul de vatman. Are 29 de ani și de trei luni este angajata societății, după ce a absolvit Școala STB, acolo unde a făcut cursuri dedicate pentru a ajunge vatman. „Cine iubește meseria asta se poate înscrie la școală și după cinci luni de studiat serios poate să iasă pe traseu”, ne spune.
E una dintre cele 103 femei care conduc tramvaie pe străzile din București, alături de cei 796 de bărbați care fac această meserie.
Femeile reprezintă doar 13% din totalul vatmanilor STB.
„Tramvaiul e fier pe fier! Nu se oprește ca o mașină”
„M-am trezit la ora 1.30. M-am pregătit și am plecat de acasă din Popești-Leordeni până la depoul Titan. Aici sunt eu repartizată. Vin cu mașina personală, dar cei care nu au astfel de posibilitate trebuie să se descurce singuri. În general, colegii mei ajung la muncă cu mașinile de noapte ale STB-ului. Nu e deloc ușoară meseria asta”, recunoaște.
Programul zilnic al Florentinei la STB variază, la fel și traseul pe care iese. „Nu merg doar pe linia lui 55, depinde cum sunt repartizată de la depou. La Titan mai pot să merg pe 19, pe 40, pe liniile tramvaielor care mai sunt acolo. Dar vreau să vă zic un lucru important: tramvaiul e mult mai periculos decât un autobuz. Ăsta e fier pe fier! Nu se oprește ca o mașină. Când ai 50 de tone după tine… Gândiți-vă că nu e chiar așa ușor de oprit”.
Chiar dacă ies pe traseu la ora 4.00, mereu ajung la depou cu o oră înainte. Pentru că trebuie să verifici tot la tramvai. Dacă are ceva vagonul, dacă funcționează ușile, sistemul de frânare, ștergătoarele, claxonul, stația. Am găsit probleme pe tramvai și a trebuit să-l las în depou și am plecat cu altul.
Florentina Gheorghe, vatman STB:
„Îmi doresc să ies la pensie de aici sau ca șofer de TIR”
Florentina recunoaște că îi place cel mai mult în schimbul 1, chiar dacă trebuie să se trezească cu noaptea în cap.
Dacă lucrez schimbul 2, nu prea mai am deloc timp de fetiță, pentru că ea dimineața e la grădiniță, apoi eu sunt pe traseu. Fetița mea e o bijuterie și e tare mândră de mama ei. Când avem timp liber mergem și ne distrăm, facem de toate împreună. Ea merge dimineața la ora 6.00 la grădiniță. Când sunt plecată se ocupă soțul de ea, are un program flexibil, fiind șofer pe UBER.
Florentina Gheorghe, vatman STB:
Florentina e pasionată de ceea ce face: „N-aș renunța pentru nimic în lume la meseria pe care o iubesc! Chiar dacă e grea pentru un bărbat, vă dați seama cum e pentru o femeie?! Chiar și așa, îmi doresc să ies la pensie de aici. Bine, mi-aș dori mai mult să-mi termin cariera ca șofer de TIR, dar să vedem dacă reușesc”.
„E greu la 90 de ani, dar fetița asta drăguță m-a ajutat”
De la depoul Titan, Florentina ajunge la Piața Sfânta Vineri, în spatele magazinului Unirea. Se salută cu restul colegilor și pleacă în cursă. La secundă respectă programul itinerarului.
O ia pe Calea Călărașilor, schimbă macazul la Piața Titan, apoi continuă pe bd. Pache Protopopescu, șoseaua Iancului până la capătul șoselei Pantelimon. În total sunt 13 stații, un drum de 6,8 kilometri.
Pe traseu dă de tot felul de șoferi indisciplinați, care forțează semaforul, îi taie calea sau claxonează necontrolat după ce-au rămas blocați în mijlocul intersecției cu un „monstru” de tramvai în față. „M-am obișnuit”.
Aproape de Piața Iancului, în stație așteaptă tramvaiul o bătrână, cu un căruț de piață alături. E greu de urnit de pe loc. Imediat după ce oprește, Florentina sare din scaun și o ajută să urce pe femeie.
„Ce duduiță de treabă! M-am mutat de curând aici în cartier, în apartamentul surorii mele și am găsit numai oameni de ispravă prin zonă. Am 90 de ani și e mai greu cu urcatul scărilor. Ce să fac? La coborâre e mai ușor, trag căruțul după mine și aia e. Acum, fetița asta drăguță m-a ajutat”, povestește doamna Marieta, care face un drum până la spital.
„Dacă primeam păpuși, le rupeam. Eram un fel de Chucky”
Florentina, cu ochelarii de soare pe „poziții”, zâmbește amabil, închide ușile și își continuă traseul. Dar nu uită de poveștile începutului în meserie.
„Pasiunea asta a venit de la tatăl meu, care a fost șofer pe camion și pe TIR. Mi-a plăcut foarte mult ce făcea și mi-am dorit foarte mult să-l urmez. Dorința mea cea mai mare a fost să mă fac șofer de TIR. Dar după ce am născut-o pe Eveline Patricia am renunțat la idee. Când ai copil de 4 ani nu puteam să-l las singur acasă și să plec prin lume. Oricum, tramvaiul e la fel de mare ca un TIR”.
M-am rugat de tata să mă lase să încep școala timp de trei ani. Abia l-am convins. El știe foarte bine care sunt riscurile unui vatman și nu era de acord ca o femeie să meargă pe tramvai. Duc în spate 50 de tone! Chiar nu e ușor.
Florentina Gheorghe, vatman STB:
Pe traseul lui 55 de la Piața Sf. Vineri până în Pantelimon, colegii de pe restul tramvaielor o cunosc pe Florentina. O salută de fiecare dată, iar la capăt de linie mai stau de vorbă la o cafea.
„Nu s-au uitat ciudat la tine ăștia din familie?”, e întrebată de colegul de pe linia lui 14. Răspunsul a venit instant: „Foarte greu s-au obișnuit cu ideea, dar eu mereu am fost o fire mai rebelă. Mi-a plăcut mereu să mă aventurez în adrenalină. Am fost mai băiețoasă! În copilărie îmi plăcea foarte mult să mă joc cu mașinuțele. Dacă primeam păpuși, le rupeam. Eram un fel de Chucky pentru păpuși! Chiar vreau să le felicit pe toate femeile care și-au ales astfel de meserii”.
„Îmi place pe linia lui 19, pentru că e o pantă la Șincai”
Dar teamă nu există într-un oraș plin de neprevăzut? „În niciun moment! Chiar dacă sunt probleme prin trafic, cu șoferii care nu înțeleg că nu totul li se cuvinte, eu îi ignor. Am întâlnit și călători recalcitranți, dar niciodată n-am reacționat, nu i-am băgat în seamă. Mereu mi-am văzut de drumul și de treaba mea. De ce să-mi fie frică? Mie îmi plac foarte mult provocările. Tot timpul am zis că pot să fac față”.
Drumul de la Unirii în Pantelimon l-am făcut cu Florentina în 40 de minute.
„Zilnic am zece curse, adică cinci trasee complete. Astăzi am fost pe 55, dar mie cel mai mult îmi place pe linia lui 19. Acolo e o pantă la Șincai, mereu e cu provocări. Dacă plouă și ai prins apă pe șină nu mai urcă tramvaiul așa ușor. Trebuie să mergi mai încet cu el, să te descurci”, spune.
„Există și riscuri, dar eu nu voi renunța niciodată”
Dar sunt și zone în București pe care nu prea le are la suflet și le-ar evita dacă ar putea: „Cel mai horror e pe bulevardul Basarabiei. Acolo linia e foarte, foarte proastă și poți să deraiezi. Plus că te zdruncină din toate încheieturile. Colegii mei de pe linia lui 40 au avut mari probleme de spate. Ca în orice meserie există și riscuri, dar eu nu voi renunța niciodată”.
Programul de astăzi s-a terminat. Florentina își completează fișa de parcurs, lasă tramvaiul la depou și își continuă viața de zi cu zi.
Plec să o iau pe cea mică de la grădiniță și ne băgăm la somn două-trei ore. Dacă ratez orele astea, sunt praf! Pentru că are energie, vrea să se joace, iar orele alea mă ajută foarte mult să mă odihnesc. După, trebuie să mai fac treburi prin casă, să gătesc, să fac curat, ca orice femeie, nu?!
Florentina Gheorghe, vatman STB:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Nic12 • 14.09.2022, 18:37
La "brandul" avut de doamna, alt loc mai potrivit nici că se găsea! E un compliment!