Oameni ai străzii, transformați în „clienți”

Poliția din Spania a destructurat o organizație infracțională din localitatea Ciempozuelos, specializată în fraude cu autoturisme de lux. În total, 30 de persoane au fost arestate, inclusiv un cuplu care coordona rețeaua și vindea vehiculele în mai multe țări europene.

Gruparea recruta persoane aflate în situații vulnerabile, în special oameni fără adăpost și consumatori de droguri, pe care îi folosea pentru a cumpăra mașini prin contracte de leasing, folosind identități false.

Cu ajutorul documentelor falsificate și al datelor personale sustrase, aceștia erau prezentați drept clienți legitimi în fața dealerilor auto.

În schimbul a aproximativ 1.000 de euro, persoanele recrutate erau cazate în hoteluri, îngrijite și îmbrăcate elegant pentru a nu trezi suspiciuni în momentul achiziției.

Mașini de lux vândute în Europa, inclusiv în România

Autoturismele, în principal de la mărci precum Audi, Mercedes-Benz și BMW, erau ulterior transportate și vândute în țări precum Franța, Germania și România, la prețuri sub nivelul pieței.

În total, rețeaua a achiziționat 28 de SUV-uri de lux, generând profituri de peste un milion de euro.

Ancheta, demarată la începutul anului 2025 după o sesizare a unei instituții financiare, a scos la iveală existența unui laborator extrem de avansat de falsificare a documentelor de identitate.

Acesta era amenajat în locuința liderilor rețelei din Ciempozuelos și era dotat cu măsuri de securitate ridicate. Acolo au produs documente de înaltă calitate și au manipulat adrese pentru a controla corespondența trimisă de instituțiile financiare.

Descinderi în mai multe regiuni și bunuri recuperate

Operațiunea a dus la arestări în mai multe zone: 23 în Madrid, 3 în Albacete, câte una în Franța, Lleida, Plasencia și Guadalajara. Anchetatorii au recuperat cele 28 de vehicule, evaluate la peste 1,26 de milioane de euro, și au confiscat 33 de telefoane mobile, patru calculatoare, 32 de documente de identitate falsificate și bijuterii în valoare de aproximativ 34.000 de euro.

Persoanele reținute sunt acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat, fals în acte, înșelăciune, furt de identitate și delapidare.

Doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv, în timp ce liderul rețelei a fost deja încarcerat.

La începutul lunii februarie, 20 de mașini de lux, printre care modele Porsche, Audi și BMW, au fost descoperite într-un garaj dintr-o localitate rurală din Italia. Autoturismele, în valoare de aproape două milioane de euro, au fost cumpărate în leasing de o rețea formată din italieni și români, care folosea documente false pentru a obține credite și finanțări.

La sfârșitul anului trecut, o bandă de escroci români specializați în vânzarea de mașini second-hand a fost lovită de o confiscare masivă de bunuri în valoare de peste 4 milioane de euro în Italia. Gruparea era responsabilă pentru falsificarea kilometrajului vehiculelor puse în vânzare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.