Acum mai bine de 70 de ani, aproximativ 23.000 de romi erau închiși în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Au fost deportați, torturați, alături de evrei, iar la final – exterminați. Printre ei, și o familie din Grădinari, județul Olt. Un singur membru al familiei, o femeie, a reușit să plece vie de acolo, și asta pentru că ajunsese acolo nu cu romii, ci cu evreii. Ea a fost ceea ce acum a rămas în mintea Corabiei, ”bunica mea”.
Cei care au murit erau străbunicii Corabiei, dar ea a aflat de la bunica ei atrocitățile la care a fost supusă în lagăr. Acum, Corabia e unul dintre cei aproape 25.000 de romi din Italia, care se uită în jurul lor cum, de ani de zile, le sunt dărâmate casele improvizate, cum copiii lor își strâng jucăriile pe fugă și se mută de colo-colo. Cum au o viață mereu în goană, deși poate ar vrea să stea mai mult. Să se integreze, să meargă la școală, să aibă o viață.
Corabia numește asta ”genocid cultural”. Pentru că romilor nu li se permite să-și păstreze identitatea culturală și sunt mereu alungați, când, de fapt, oamenii ar trebui să-și accepte aproapele, indiferent de rasă, etnie sau religie.
”Durerea mea din suflet e că eu sunt o țigancă și poporul meu trebuie să rămână țigan. Cum sunt eu făcută, așa să mă accepte. Cu fusta mea lungă, cu coadele mele… Că eu sunt persoana respectivă, așa sunt născută pe pământ și așa trebuie să mor. Nu trebuie să ne ascundem de ce suntem. Sunt născută țigancă și vreau să mor țigancă. Dacă așa e cultura mea… de ce aș face altfel? Ei le spun tabere, pentru mine se cheamă șatră. Eu acolo mă simt bine, în șatra mea, în țigănia mea, cu poporul meu. Sunt integrată și în societate, dar sufletul meu e lângă focul din șatră, acolo. Ei vor să distrugă identitatea noastră culturală. E genocid cultural exact cum a fost cu străbunicii mei la Auschwitz. Durerea lor o simt eu astăzi, pe pielea mea”.
O viață pe ascuns
Corabia are 46 de ani și a venit în Italia prin 2002. Și-a luat soțul și pe cei doi copii și a ales să muncească, chiar dacă a trebuit să ascundă faptul că e de etnie romă. În România, spune ea, nu-i angaja nimeni ”pentru că erau țigani”. Diferența e că, în Italia, nu-i știa nimeni și s-au declarat români.
OAMENI ȘI BULDOZERE. Un veac de singurătate pentru Corabia
Și-au improvizat barăci pe post de case, au dormit în corturi, în tabere, pe unde apucau, și o luau tot timpul la fugă când venea poliția. România încă nu era membră UE și nu existau politici publice de protejare a minorităților. Soțul ei și-a găsit de muncă imediat, în construcții, iar ea, după cam un an, în menaj. Cu timpul, și-au găsit o casă mai acătării și au putut să crească deja patru copii.
În 2014, a obosit să mai fugă și să se mai ascundă. Nu de poliție, ci de propria etnie. ”N-am mai putut să mai rezist și să ascund că sunt țigancă. Așa că m-am declarat țigancă, am făcut un curs de mediator cultural și acum asta fac”.
Face, practic, ce ar fi ideal să facă omul în mod natural. Să înțeleagă culturile din jurul lui, faptul că oamenii sunt diferiți și că nu trebuie îndepărtați pe criterii rasiale.
Acum îi e bine, atât cât se poate. Are rezidență italiană și locuiește într-un adăpost protejat în Milano, iar copiii – Alin, Mihăiță, Romina și, cea mai mică, Safira – toți merg la școală. Fata cea mare, Romina, doar ce a trecut în clasa a IX-a, după ce școala i-a acceptat un eseu, culmea, despre romi.
”Au fost discriminați și copiii mei. Dar le spuneam să țină capul sus: «Chiar dacă ei îi spun că ești țigan, tu trebuie să mergi înainte, să te bucuri». Au suferit și veneau plângând acasă. Am zis «și ce dacă sunt țigancă, nu are importanță că sunt desconsiderată în societate, și dacă copiii mei ajung la Boston, tot desconsiderată sunt în societate»”, spune Corabia
OAMENI ȘI BULDOZERE. Un veac de singurătate pentru Corabia
Rasismul din noi
Și Corabia spune ceea ce ne ferim cu toții se spunem. Nu e de vină vreo autoritate, ci oamenii, în general, care au prejudecăți și care discriminează din nu știu ce motiv.
”Suntem tot oameni, indiferent în ce parte a globului trăim. Toate popoarele fac lucruri urâte, nu există un popor care să n-aibă un hoț, un criminal. Așa și între noi, țiganii. Noi nu suntem așa cum spun ei. Suntem o minoritate care are și bune, și rele. Unii muncesc pe brânci, învață și își ascund identitatea ca să nu-și piardă locul de muncă. Ceilalți, se duc și ei la cerșit, pentru că recunosc că sunt țigani. Dar asta nu înseamnă că, pentru câteva persoane care fac rău, trebuie să ne distrugă pe toți”.
Iar romii vor să se integreze, dar nu la schimb cu pierderea identității culturale. Se poate conviețui la un loc, fără ca două societăți să-și facă rău.
”Mă îmbrac și eu în blugi, într-o fustă dreaptă, când ies afară. Ies la cafea cu oameni inteligenți, educați, în restaurante. Dar eu, când mă întorc acasă, vreau să mă simt bine și în cultura mea. Țiganii nu erau persoanele care furau sau care se certau, țiganii erau cei care veneau cu căruțele, să sudeze și să alămească oalele, tigăile la bătrânii noștri și nu se speria nimeni atunci. Nu știu când sau cum am devenit așa deranjabili, societatea din toate țările ne-a făcut să fim așa, s-au îndepărtat de noi și au devenit rasiști”.
OAMENI ȘI BULDOZERE. Un veac de singurătate pentru Corabia
Și fix asta încurajează ministrul de Interne italian, prin declarațiile sale. Când Matteo Salvini a spus că vrea să numere toți romii din Italia și să-i dea afară pe cei care nu sunt italieni, Corabia a plâns. A plâns pentru că, de acum, spune ea, ”țiganii ei” o să se ascundă și mai mult.
”Eu, dacă aș muri mâine, nu am un pământ al meu. Nu este țara mea România, nu este țara mea Italia. Sunt singură și așa sunt toți țiganii. Suntem adoptați de toate statele în care suntem. Noi nu avem pe cineva care să ne reprezinte ca popor. Când o să fiu bătrână, o să mă întorc în România, pentru că acolo m-am născut. Dar nu e țara mea”.
Citește și: