Oameni și câini au muncit împreună în iadul din Albania. Challapa, maidaneza salvată care a devenit salvatoare

Toți s-au întors acasă duminică, de 1 decembrie, plecând de pe aeroportul din Tirana, Albania, cu două nave Hercules. „La mulți ani, România, pentru că poți mai mult!”, a fost mesajul lor de Ziua Națională a României.

Cățelușa recuperată din ruine

„Scopul nostru la Clubul Câinilor Utilitari este să dezvoltăm în România echipe de câini care să facă față în astfel de situații. Este o necesitate mare de a suplimenta forțele militare și noi sperăm să fim considerați parteneri pentru asemenea intervenții”, spune Vlad Popescu.

Vlad are 39 de ani și pe ultimii 15 i-a petrecut dresând câini. La Clubul Câinilor Utilitari, ONG-ul care antrenează patrupede, e de puțin timp. „Banii pe care îi câștig la dresaj, îi cheltui la Club”, glumește el.

Pe Challapa a salvat-o din ruinele fostului bazin polo din Giulești, acum cinci ani. Challapa este o maidaneză neagră, cu păr scurt și botul ascuțit.

„Era urâtă ca spuma mării”, râde Vlad de partenera lui patrupedă. Era doar cât palma când a găsit-o. Neagră, cu urdori la ochi, nimeni nu a vrut să o adopte și în final, instructorul a păstrat-o. Acum e dragostea lui.

Recomandări

Deciziile de recalculare a pensiilor din judeţul Alba, oprite de la distribuire. „Poştăriţa ne-a spus că trebuie toate revizuite”. Ministerul Muncii cere clarificări

Și maidanezii pot fi dresați

Challapa nu-și scapă din ochi stăpânul și îi atrage gălăgios atenția că a uitat să-i dea recompensa pentru că a fost un cățel cuminte. Se freacă de piciorul lui Vlad, arătându-i, șmecherește, că știe să execute comanda „la picior”. Stăpânul scoate din buzunar premiul: cașcaval tăiat cubulețe.

„Este câine maidanez, dar uite că poate fi dresat. Și eu am arătat, prin Challapa, că și câinii fără pedigree pot fi educați, pot învăța trucuri, pot ajunge să participe la misiuni”, spune Vlad, cu o nuanță de mândrie în glas.

Din barman, instructor de câini

Romică Chințoi a ajuns din întâmplare să facă parte din Club. L-a adoptat pe Billy, un labrador de opt ani energic, și a vrut să-l dreseze. De atunci nu a mai plecat.

„L-am prins, a ajuns acum să facă numai mocangeli pentru noi”, glumește partenerul său.

„Vlad a știut să trezească pasiunea în noi. Când am ajuns eu, era deja formată o gașcă de oameni și m-am îndrăgostit de ei”, își mărturisește Romică alegerea de a renunța la fostul job și de a deveni, treptat, la rândul său, dresor de câini.

Recomandări

Incursiunea Ucrainei în Rusia scoate la iveală slăbiciunile lui Putin: indecizia și paralizia în gestionarea crizelor. „Nu este un șobolan încolțit, este doar un impostor” | Analiză CNN

Din baza militară navală din Durres, Albania, Billy s-a întors acasă cu un suvenir: o minge de cauciuc, spartă. A găsit-o printre gunoaiele împrăștiate pe plajă.

„Bravo, ți-ai găsit jucărie”. Romică îl mângâie pe Billy pe cap, în curtea bazei, cu o zi înainte de plecare, în timp ce patrupedul roade cauciucul portocaliu.

Prima misiune la cutremur

Când au aflat că pot ajuta în misiunea din Albania, Vlad și Romică nu au stat pe gânduri. Și-au făcut bagajele și au plecat la aeroport.

Pentru voluntari și partenerii lor necuvântători, intervenția din Albania a fost prima misiune de o dificultate mai mare. Deși fiecare misiune are specificul ei, ce a fost în Durres nu poate fi comparat nici pe departe cu operațiunile de căutare a unor persoane dispărute, împreună cu polițiștii, spun cei doi.

„E nevoie să susținem forța militarizată cu voluntari. Noi putem face asta cu câinii. E oricum pasiunea noastră și dacă putem canaliza asta în a face bine, cu atât mai mult. Noi și câinii utilitari putem ajuta”, subliniază Vlad.

Teama de eșec

Căutările sub dărâmături nu au fost deloc ușoare, nici pentru pompieri, dar nici pentru cei patru câini. Emoții mai mari au avut însă Vlad și Romică. Pentru ei, prima operațiune la cutremur nu s-a putut compara cu ce fac de obicei la antrenamentele de la Club și teama de eșec într-un context atât de dificil și emoționant a fost mai mare decât încrederea în prietenii lor patrupezi.

Recomandări

Analiză | Cât de neagră a fost ziua de 23 august 1944 pentru România. Alexandru Aioanei, istoric: „Frontul fusese distrus și eram un stat înfrânt”

„Din cauză că a fost cu totul altceva decât la antrenament, misiunea asta a fost cu foarte multe îndoieli. Pentru că pompierii spun că au nevoie de câine. Ai dat drumul la câine, câinele dă niște semne că a găsit ceva și zici băi, e pe bune sau în stresul ăsta câinele meu a dat un semn greșit? Că pe urmă pompierul sapă zece ore și poate nu sapă bine”, a explicat Vlad.

„E frica asta că poți greși”, îi dă dreptate Romică.

Vlad speră că el și colegii lui vor ajunge să fie priviți cu mai multă încredere de către autorități, mai ales acum, când și-au dovedit utilitatea mai mult ca oricând.

Pasiunea care face bine

Diferențele unesc, nu separă, fiindcă mereu va exista ceva în comun, iar dovada este la Clubul Câinilor Utilitari. Deși voluntarii au joburi diferite, hobby-uri diferite și preferințe diferite, îi unește aceeași pasiune: câinii.

ONG-ul trăiește din donații, dar și din propriile investiții de orice fel ale membrilor. De exemplu, vestele pe care le-au purtat Romică și Vlad în misiunea din Albania au fost personalizate cu sigla Clubului de una dintre voluntare, croitoreasă de meserie.

Noi facem oricum ce ne place. Dar dacă e o situație în care poți să-i ajuți și pe alții, cu atât mai mult e o onoare.

Vlad Popescu:

Atât Challapa, cât și Billy, au obținut atestate de la Centrul Chinologic din Sibiu în urma unui examen pe care l-au dat acum doi ani, putând astfel să participe la misiuni la fel ca orice câine pregătit de Ministerul Afacerilor Interne.

În Albania, Challapa și Billy au lucrat împreună cu camarazii lor de la MAI, Speedy și Thor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro