Toți s-au întors acasă duminică, de
1 decembrie, plecând de pe aeroportul din Tirana, Albania, cu două nave
Hercules. „La mulți ani, România, pentru că poți mai mult!”, a fost mesajul lor
de Ziua Națională a României.
Cățelușa recuperată din ruine
„Scopul nostru la Clubul Câinilor
Utilitari este să dezvoltăm în România echipe de câini care să facă față în
astfel de situații. Este o necesitate mare de a suplimenta forțele militare și
noi sperăm să fim considerați parteneri pentru asemenea intervenții”, spune
Vlad Popescu.
Vlad are 39 de ani și pe ultimii 15
i-a petrecut dresând câini. La Clubul Câinilor Utilitari, ONG-ul care
antrenează patrupede, e de puțin timp. „Banii pe care îi câștig la dresaj, îi
cheltui la Club”, glumește el.
Pe Challapa a salvat-o din ruinele
fostului bazin polo din Giulești, acum cinci ani. Challapa este o maidaneză
neagră, cu păr scurt și botul ascuțit.
„Era urâtă ca spuma mării”, râde
Vlad de partenera lui patrupedă. Era doar cât palma când a găsit-o. Neagră, cu
urdori la ochi, nimeni nu a vrut să o adopte și în final, instructorul a
păstrat-o. Acum e dragostea lui.
Și maidanezii pot fi dresați
Challapa nu-și scapă din ochi
stăpânul și îi atrage gălăgios atenția că a uitat să-i dea recompensa pentru că
a fost un cățel cuminte. Se freacă de piciorul lui Vlad, arătându-i, șmecherește,
că știe să execute comanda „la picior”. Stăpânul scoate din buzunar premiul:
cașcaval tăiat cubulețe.
„Este câine maidanez, dar uite că
poate fi dresat. Și eu am arătat, prin Challapa, că și câinii fără pedigree pot
fi educați, pot învăța trucuri, pot ajunge să participe la misiuni”, spune
Vlad, cu o nuanță de mândrie în glas.
Din barman, instructor de câini
Romică Chințoi a ajuns din
întâmplare să facă parte din Club. L-a adoptat pe Billy, un labrador de opt ani
energic, și a vrut să-l dreseze. De atunci nu a mai plecat.
„L-am prins, a ajuns acum să facă
numai mocangeli pentru noi”, glumește partenerul său.
„Vlad a știut să trezească pasiunea
în noi. Când am ajuns eu, era deja formată o gașcă de oameni și m-am
îndrăgostit de ei”, își mărturisește Romică alegerea de a renunța la fostul job
și de a deveni, treptat, la rândul său, dresor de câini.
Din baza militară navală din Durres,
Albania, Billy s-a întors acasă cu un suvenir: o minge de cauciuc, spartă. A
găsit-o printre gunoaiele împrăștiate pe plajă.
„Bravo, ți-ai găsit jucărie”. Romică
îl mângâie pe Billy pe cap, în curtea bazei, cu o zi înainte de plecare, în
timp ce patrupedul roade cauciucul portocaliu.
Prima misiune la cutremur
Când au aflat că pot ajuta în
misiunea din Albania, Vlad și Romică nu au stat pe gânduri. Și-au făcut
bagajele și au plecat la aeroport.
Pentru voluntari și partenerii lor
necuvântători, intervenția din Albania a fost prima misiune de o dificultate
mai mare. Deși fiecare misiune are specificul ei, ce a fost în Durres nu poate
fi comparat nici pe departe cu operațiunile de căutare a unor persoane
dispărute, împreună cu polițiștii, spun cei doi.
„E nevoie să susținem forța
militarizată cu voluntari. Noi putem face asta cu câinii. E oricum pasiunea
noastră și dacă putem canaliza asta în a face bine, cu atât mai mult. Noi și
câinii utilitari putem ajuta”, subliniază Vlad.
Teama de eșec
Căutările sub dărâmături nu au fost
deloc ușoare, nici pentru pompieri, dar nici pentru cei patru câini. Emoții mai
mari au avut însă Vlad și Romică. Pentru ei, prima operațiune la cutremur nu
s-a putut compara cu ce fac de obicei la antrenamentele de la Club și teama de
eșec într-un context atât de dificil și emoționant a fost mai mare decât
încrederea în prietenii lor patrupezi.
„Din cauză că a fost cu totul altceva decât la antrenament, misiunea asta a fost cu foarte multe îndoieli. Pentru că pompierii spun că au nevoie de câine. Ai dat drumul la câine, câinele dă niște semne că a găsit ceva și zici băi, e pe bune sau în stresul ăsta câinele meu a dat un semn greșit? Că pe urmă pompierul sapă zece ore și poate nu sapă bine”, a explicat Vlad.
„E frica asta că poți greși”, îi dă
dreptate Romică.
Vlad speră că el și colegii lui vor
ajunge să fie priviți cu mai multă încredere de către autorități, mai ales
acum, când și-au dovedit utilitatea mai mult ca oricând.
Pasiunea care face bine
Diferențele unesc, nu separă,
fiindcă mereu va exista ceva în comun, iar dovada este la Clubul Câinilor
Utilitari. Deși voluntarii au joburi diferite, hobby-uri diferite și preferințe
diferite, îi unește aceeași pasiune: câinii.
ONG-ul trăiește din donații, dar și
din propriile investiții de orice fel ale membrilor. De exemplu, vestele pe
care le-au purtat Romică și Vlad în misiunea din Albania au fost personalizate
cu sigla Clubului de una dintre voluntare, croitoreasă de meserie.
Noi facem oricum ce ne place. Dar dacă e o situație în care poți să-i ajuți și pe alții, cu atât mai mult e o onoare.
Vlad Popescu:
Atât Challapa, cât și Billy, au obținut
atestate de la Centrul Chinologic din Sibiu în urma unui examen pe care l-au
dat acum doi ani, putând astfel să participe la misiuni la fel ca orice câine
pregătit de Ministerul Afacerilor Interne.
În Albania, Challapa și Billy au
lucrat împreună cu camarazii lor de la MAI, Speedy și Thor.