Mulți dintre protestatari ai ales să-și ia și copiii cu ei, semn că nu au luat în calcul varianta unor incidente violente.
Cu excepția unui mic incident în care un grup de manifestanţi din Piaţa Victoriei au fost implicaţi într-o scurtă ciocnire cu jandarmii, când numărul acestora în cordonul din faţa Guvernului a fost suplimentat, protestul este în continuare unul pașnic.
Dovadă a luptei pe care o duc în stradă, mai mulți părinți le-au dat copiilor în mod simbolic scuturi și săbii de jucărie.
Anunţul privind organizarea protestului a fost postat pe pagina „Demisia Piedone, subordonaţilor lui şi tuturor celor răspunzători”, însoţit de mesajul „Să nu mai lăsăm oamenii să fie sacrificaţi în numele şpăgii!”. În doar 40 de minute s-au strâns mii de oameni în Piața Universității.

DE CE AU MURIT TINERII ÎN COLECTIV

Tinerii care au murit sau au fost răniţi în incendiul din clubul Colectiv sunt victimele unor erori de neiertat, care, din nefericire, nu au fost observate de autorităţi la ultima inspecţie. Probabil, mai potrivită decât starea de şoc ar fi acum, pentru noi toţi, starea de furie. De ce? Tragedia a fost declanşată de o combinaţie nefastă şi inadmisibilă de zgârcenie şi de prostie.
În timp ce medicii fac eforturi colosale să-i salveze pe răniţi, o anchetă de amploare a fost declanşată pentru stabilirea cauzei care a dus la declanşarea incendiului. Iar primele indicii – deocamdată din surse neoficiale – sunt halucinante.
Administratorul firmei care a asigurat izolarea fonică la Colectiv ne-a declarat că patronii i-au cerut să folosească materiale ieftine, iar angajaţii ar fi spălat tavanul în urmă cu o lună, îndepărtând astfel soluţia ignifugă cu care era impregnat.
“Noi am pus la dispoziţie mai multe materiale din care să aleagă, patronii l-au ales într-un final pe cel mai ieftin. Colaborarea noastră a început în 2013, însă reprezentanţii clubului trebuiau să fie controlaţi, ei nu au avut controale până acum… La astfel de evenimente ar fi trebuit să stea cu pompierii lângă scenă! Mai grav este că, în urmă cu o lună, am aflat că angajaţii au dat jos tavanul, care este dintrun burete ce conţine soluţie ignifugă, şi l-au spălat, ca să scape de fumul care s-ar fi impregnat. Nu ştiu cu ce soluţie a fost spălat, însă acest lucru poate fi definitoriu pentru propagarea focului cu atâta rapiditate”, a declarat pentru Libertatea administratorul firmei Pro Audio Store, Ştefan Şuto.
O altă problemă care a agravat situaţia vineri seară a fost lipsa personalului calificat, a acelor oameni care să pună mâna pe un extinctor la momentul potrivit şi să îndrume lumea către ieşire.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News