Imaginile au fost surprinse în secția de Psihiatrie a Spitaulului de Urgență din Târgoviște. Într-una dintre fotografii apare un pacient cărat cu pătura, iar în alta unul cărat pe scări în scaunul cu rotile.

În saloane și în băi este plin de mucegai,
caloriferele sunt ruginite, iar tencuiala de pe pereți stă să cadă. De asemenea
curtea spitalului a fost inundată în urma ploii și abia se poate circula.

Spitalul Județean din Târgoviște| Sursa foto: Emanuel Ungureanu

Mai mult, deputatul a mai scris că la Spitalul
de Urgenţă Târgovişte nu există rampe amenajate pentru pacienţii dependenţi de
un fotoliu rulant. Acesta a cerut Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii
să efectueze un control.

Contactat de Libertatea, managerul Spitalului Județean din Târgoviște a negat că toate fotografiile ar fi de actualitate.

„Sunt total dezamagit că pot să existe în zilele noastre astfel de poziții în media care nu au legătură cu realitatea. Imaginile astea sunt din Secția noastră de-a lungul anilor, unele pot să aibă legătură cu realitatea prezentă, altele nu. Nu vreau să le comentez. Unele poze sunt vechi.

Fac eforturi deosebite să fie bine totul în spital. Nu poate să fie în permanență, lucrările au fost din toamna anului trecut la niște valori semnificative. Secția Psihiatrie este în atenția noastră și acordăm un respect deosebit atât pacienților, cât și personalului,” a declarat Claudiu Dumitrescu, managerul SJU Târgoviște, pentru ziarul Libertatea.

Claudiu Dumitrescu a mai spus că este
dezamăgit de postarea deputatului Emanuel Ungureanu.

„Sunt consternat și spun că mă așteptam la
oameni care ocupă funcții de conducere ai statului român, să aibă o poziție
normală în concordanță cu realitatea și care să impună respect,” a conchis
managerul

 
 

Urmărește-ne pe Google News