Temperatura mărilor și oceanelor crește, iar termometrele din zona Atlanticului de Nord în special indică valori „în afara graficelor”, atrage atenția Carlo Buontempo, director al serviciului UE de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus. Luați împreună, cei doi indicatori oferă „o bună demonstrație a faptului că ne aflăm pe un teritoriu neexplorat”, spune expertul.

În timp ce părți din SUA și Turcia erau lovite de inundații catastrofale, iar căldura brutală a cuprins sudul Europei, dar și mai multe state americane, în această săptămână, atenția păturii politice a rămas ferm și exclusiv asupra summitului NATO din Lituania. De altfel, tema schimbărilor climatice nu a fost abordată la masa unde se iau decizii privind războiul din Ucraina și situația economică globală, scrie Politico.

Liderii NATO au vorbit despre schimbările climatice ca despre „o provocare definitorie cu un impact profund asupra securității aliaților”, dar au făcut această mențiune abia la sfârșitul comunicatului comun remis marți, cu mai multe cuvinte dedicate abordării amenințărilor legate de securitatea cibernetică sau cea din spațiu decât problemelor de climă.

Buontempo s-a abținut să critice liderii politici ai lumii, dar le-a transmis un mesaj: „Să se uite la fapte, să se uite la datele pe care le avem și să reacționeze”.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

O vară a temperaturilor record

Temperaturile sunt deja cu 1,2 grade Celsius mai ridicate decât în epoca preindustrială. El Niño în curs de dezvoltare, un fenomen meteorologic natural în Pacific, care constă în încălzirea la suprafață a apei, este de așteptat să exacerbeze această tendință de încălzire provocată de om.

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a avertizat că El Niño, care vine după ce planeta a petrecut trei ani sub influența La Niña – faza de răcire a ciclului Pacificului – urmează să „împingă temperaturile globale pe un teritoriu neexplorat”.

Totuși, efectul deplin al lui El Niño nu va avea loc până la sfârșitul acestui an și nu el este de vină pentru anomaliile de temperatură din Atlantic.

„Observăm aceste temperaturi ridicate în Atlanticul de Nord, în ciuda faptului că El Niño nu a început încă”, a declarat Michael Sparrow, șeful diviziei de cercetare climatică a OMM, săptămâna aceasta.

În timp ce încălzirea este deosebit de pronunțată în Atlanticul de Nord-Est, și temperaturile globale ale suprafeței mărilor au atins niveluri record în ultimele trei luni.

În iunie, un val de căldură marin a încălzit apele din jurul Insulelor Britanice cu mai mult de 5 grade Celsius peste normal. Unele zone de coastă din Florida sunt în prezent înconjurate de ceea ce un expert a numit „apă din cadă”, mai exact apă care depășește temperatura de 30 de grade Celsius.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Nu este pe deplin clar ce anume alimentează aceste creșteri, deși oamenii de știință sunt siguri că schimbările climatice provocate de om joacă un rol principal. Cercetătorii de la Copernicus spun că o combinație de tendințe de încălzire globală și circulație atmosferică „neobișnuită” conduce la anomaliile marine.

Climatologii au identificat, de asemenea, o absență neobișnuită a prafului saharian – care tinde să reflecte razele de încălzire ale soarelui – peste Atlantic, în ultimele luni.

Oceanele absorb cea mai mare parte a încălzirii produse de oameni, dar căldura nu rămâne toată acolo. „Când oceanele sunt deosebit de calde, înseamnă că ele încălzesc considerabil atmosfera”, a spus Sparrow.

Cea mai fierbinte săptămână a planetei a fost între 3 și 9 iulie, a anunțat luni OMM, citând datele Copernicus.

60.000 de europeni au murit din cauza căldurii anul trecut

Cu cât temperatura medie globală este mai mare, cu atât valurile de căldură devin mai intense și mai frecvente. Meteorologii italieni au avertizat că țara ar putea doborî recordul european de căldură de 48,8 grade Celsius în această săptămână.

Iar temperaturile extreme pot fi foarte periculoase. Un studiu dat publicității în această săptămână arată că peste 60.000 de europeni au murit din cauza căldurii vara trecută. În plus, canicula poate avea consecințe devastatoare pentru ecosisteme, care pot afecta securitatea alimentară.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

În această vară, din cauza apelor anormal de calde, coralii din Florida sunt expuși unui risc fără precedent de albire, o amenințare existențială pentru recife.

Valurile de căldură marine amenință, de asemenea, viața acvatică și, prin extensie, oamenii și animalele care se bazează pe asta pentru hrană.

Guvernul Mexicului a declarat luna trecută că sute de păsări găsite înfometate au fost victimele fenomenului El Niño, al cărui efect de încălzire poate duce peștii în ape mai adânci și mai reci, unde păsările marine nu pot ajunge.

Temperaturile mai ridicate ale solului și oceanelor contribuie și la pierderea gheții la poli, ceea ce accelerează încălzirea globală, deoarece apa de mare absoarbe mai multe radiații decât calotele de gheață albe. Oamenii de știință sunt îngrijorați în special de nivelul record al gheții marine din Antarctica din acest an.

De asemenea, sunt așteptate fenomene meteorologice extreme în Europa și pe tot globul.

„Apele calde pot alimenta uragane puternice și ploi extreme, a explicat Omar Baddour, șeful diviziei de monitorizare a climei a OMM.

Având toate aceste date științifice, Buontempo spune că societatea și politica trebuie să le folosească acum pentru a lua măsuri.

„Avem date care ne spun care este clima de astăzi și care este probabil climatul de mâine și nu ar fi înțelept să nu folosim aceste informații”, a spus el. „Orice om de afaceri ar spune că dacă știe ceva despre viitor, va folosi acest lucru. Ar fi o prostie să nu o faci.”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (17)

relutu63   •   16.07.2023, 07:08

Cu toti santem de vina ,nu numai politicul.

laurlaur2180   •   15.07.2023, 23:00

Politicienii dorm.

Mihai771   •   15.07.2023, 19:59

Bagati petrol ,carbune,gaz pina vine tsunami-ul dupa care va intrebati de ce se intimpla toate astea...politicieni sint aceia care mint, fura ,insela iar cind copilul nu este atent ii fura acadeaua din mina...voi traiti in lumea asta? daca da ar trebui sa va ginditi ce puteti face ca astfel de cataclisme sa fie evitate...politicienii trebuie dati jos si pusi alti care reprezinta interesele poporului...citi care comenteaza aici au spus :"ma pis pe el de vot"? Si dupa aia...pai ce facem frate cu astia ca doar fura nu le pasa de nimic...ce legi,programe...ha?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI