Conform IFL Science, această baterie ar putea avea un preț mult mai mare decât o piatră prețioasă convențională destinată colecționarilor, însă creatorii săi au obiective mult mai mari decât prezența pe piața bijuteriilor. Instrumentele alimentate de un astfel de dispozitiv ar putea beneficia de o autonomie care să dureze milenii.
Mai relevant, însă, pentru prezent ar fi faptul că ar putea avea o autonomie infinită alimentând dispozitive precum stimulatoarele cardiace (pacemaker), evitând necesitatea operațiilor de înlocuire a bateriilor, așa cum se întâmplă în prezent. Carbon-14 este cunoscut ca fiind izotopul extrem de util absorbit din atmosferă în timpul fotosintezei, împreună cu alți atomi de Carbon, înainte de a se descompune lent. Ratele sale de descompunere (care sunt destul de previzibile) permit arheologilor să determine vârsta oaselor preistorice sau a uneltelor din lemn.
„Bateriile din diamant oferă o modalitate sigură și durabilă de a furniza un nivel consant de putere” a declarat Sarah Clark de la UK Atomic Energy Authority (UKAEA). „Tehnologia noastră poate susține o gamă largă de aplicații importante, de la tehnologii spațiale și dispozitive de securitate până la implanturi medicale”, a adăugat profesorul Tom Scott de la Universitatea din Bristol.
Carbon-14 se descompune în Azot-14, eliberând radiații beta în acest proces. Radiațiile beta sunt doar electroni care se mișcă rapid, iar atunci când Carbon-14 este „închis” într-un diamant corespunzător din carbon obișnuit, se creează un curent. Firele atașate la diamant pot transporta electricitatea acolo unde este nevoie.
Echipele lui Scott și Clark au realizat propriul lor aparat cu plasmă pentru a amesteca carbon-14 și celelalte elemente necesare pentru a crea diamantul „baterie”. Durata lungă de viață și conversia directă în electricitate fac ca diamantele din carbon-14 să fie, probabil, una dintre cele mai importante surse de energie în condițiile în care este necesară foarte puțină putere, iar fiabilitatea pe termen lung este esențială.
Exemple potențiale de utilizare a acestei noi tehnologii includ implanturi medicale, în special cele care sunt fixate adânc în corp, adică acolo unde sunt greu de înlocuit, dar și instrumente trimise în spațiul îndepărtat sau în locuri greu accesibile, cum ar fi vulcanii inactivi.
Ca un exemplu, dacă sondele Voyager 1 și 2, care au ieșit din sistemul nostru solar și au intrat în spațiul interstelar ar fi avut ca sursă de energie o astfel de baterie, acestea ar fi putut rămâne operaționale pe o perioadă de până la 7500 de ani. În condițiile actuale, însă, acestea au trecut de jumătatea duratei de viață, ele dispunând de o sursă nucleară de energie, bazată pe Plutoniu.