Un microbuz numit speranţă | În pandemie, oamenii cu dizabilităţi de la Asociaţia “Help the People” fac pături și jucării din haine reciclate și visează la excursii

Paula are 31 de ani şi e îndrăgostită. Nu spunem de cine, persoana nu e aşa de importantă. Aranjându-şi brăţările din mărgele pe încheietură, Paula râde: “Nu are scăpare!”. O spune într-un fel deloc ameninţător. Puterea dragostei e mare, emfaza ar fi de prisos. 

Din dragoste pentru fiica ei, mama Paulei a înfiinţat, în 2013, “Help the People”, o asociaţie pentru adulţii cu tulburări din spectrul autist sau cu întârziere mintală.

“Am vrut ca fata mea să aibă prieteni, să petreacă timp împreună cu oameni ca ea. Să nu se simtă singură”, explică mama, Mariana Nicolae. Oamenii de la asociaţie o strigă “doamna Mari”.

Invizibili pentru statul român

Sediul asociaţiei se află într-o casă cu etaj şi cu un pic de curte, de pe o străduţă din sectorul 4.

“La început, au venit trei persoane, apoi părinţii au dus vestea că aici se întâmplă lucruri bune şi au început să vină şi oameni din afara Bucureştiului”, spune mama Paulei.

Înainte de pandemie, în atelierul de la “Help the People” se adunau zilnic 15-20 de persoane cu dizabilităţi. De teama infectării cu noul coronavirus, mai mulţi părinţi au decis să-şi ţină fiii şi fiicele acasă sau să-i trimită mai rar. După ieşirea din starea de urgenţă, la atelier se strâng în jur de 10 oameni. 

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Statul presupune că ei ar trebui să se descurce cu indemnizaţia de handicap, de aproximativ 100 de euro lunar, la care se adaugă bunăvoinţa familiilor. 

Minuni din petice

Doamna Mari n-a vrut pentru fiica ei un astfel de prizonierat, aşa că s-a gândit, a citit pe internet, a întrebat, iar s-a gândit. Mama ei fusese croitoreasă profesionistă şi de la ea a prins ceva meserie. Aşa că s-a apucat să o înveţe şi pe Paula. Şi pe ceilalţi oameni care au intrat în atelierul asociaţiei. A făcut rost de maşini de cusut, din donaţii. A strâns bucăţi de materiale, de toate felurile, de la voal la material de blugi.

“Aşa lucrăm noi, cu petice. Nu aruncăm nimic. Hainele pe care nu le mai purtăm le reciclăm”, spune femeia micuţă, dar energică, arătând spre rafturile până în tavan unde sunt depozitate textile multicolore. 

Apoi, doamna Mari a căutat tipare pe internet. Tipare de perne, de jucării, de păturici, de covoare, de cuverturi de tip quilt. Quiltul este, de altfel, specialitatea atelierului, mândria doamnei Mari, care a inventat un procedeu aparte de a îmbina peticele astfel încât să iasă o cuvertură spectaculoasă.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Orice produs iese din mâinile oamenilor de la “Help the People” e unicat. Şi păturile, şi bufniţele cu ochi de nasturi, şi elefantul de tafta, şi găinile cu imprimeuri, şi pernele cu motive geometrice.

Şi rochiţele pentru păpuşile Barbie sunt unice, deși păpuşile Barbie cam seamănă între ele. Tiparele se repetă, dar fiecare e colorat altfel.

Potrivind aţa prin acul maşinii, Gabi, 35 de ani şi voce de copil, spune că alege culorile de material în funcţie de starea lui de spirit. “Dacă am o zi bună şi sunt vesel, aleg roz, alb, roşu, culori vesele. Albul e pacea, rozul e veselia. Dacă sunt supărat, aleg culori mai închise, verde, maro, bleumarin”. 

“Unii nici nu puteau să vorbească”

Când i-am vizitat, artizanii de la “Help the People” erau veseli. Curiozitatea de a întâlni oameni noi şi de a-i descoase ca pe nişte haine vechi, pentru a observa din ce fel de petice sunt făcuţi, a biruit. 

Şi după ce ne-au descusut, ne-au însăilat la loc, iar Paula a îndreptat spre noi un arătător ghiduş: “Nu mai aveţi scăpare!”. Nu mai avem. Are cineva, cu adevărat?

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

“Mi-am făcut griji că se vor intimida”, şopteşte doamna Mari. “Dar văd că au reacţionat bine”. Ei între ei se cunosc de mulţi ani, unii chiar de la început, din primul an al asociaţiei. Se cunosc, se ajută, sunt atenţi unii cu alţii. 

Betty, 29 de ani, e cea mai nouă. Are întârziere mintală şi abia învaţă să brodeze. Spune, din când în când, “roşu, roşu”. Gabi explică pentru ea: Îi place roşul cel mai mult”. Doamna Mari încearcă să o înveţe pe Betty să numere până la zece, o mângâie cu o mână pe spate, după o pedagogie care n-a dat greş niciodată, iar Betty înaintează de la un număr la altul, ca un alpinist care urcă pe aşchii de piatră. Când ajunge în vârf, o aplaudă toţi.

Cum se protejează?

Betty coase cu un ac special, care nu înţeapă. Nici foarfeci, nici alte obiecte tăietoare nu stau la îndemâna croitorilor. Cea care decupează peticele e doamna Mari.

În alt colţ al atelierului, Claudia Onofrei caută modele pentru felicitări, o altă specialitate a atelierului.

Împreună cu Paula, Gabi şi prietenii lor, Claudia inventează tot felul de jocuri. Marea dificultate e diferenţa de vârstă dintre ei: “Vreau să participe toţi, să se deprindă să lucreze în echipă, să aibă sarcini. Şi mă concentrez şi pe partea de educaţie. Le-am arătat toate tehnicile de desen, de exemplu”.

Progresele sunt lente, dar există. “Unii nici nu puteau să vorbească, dar după un an au început să lege propoziţii, te puteai înţelege cu ei”, spune Claudia. Planul ei secret e să-i înveţe, măcar pe unii dintre oamenii de la “Help the People”, să scrie şi să citească. 

Interzis la Harry Potter

Până atunci, în pauzele de cusut, lipit şi modelat, în atelier se lecturează cu glas tare poveşti. Andra Croitoru, de la Ro 100, citeşte cu intonaţie din “Alice în Ţara Minunilor”, o versiune prescurtată. E ascultată în linişte de copiii cei mari, cum îi numeşte Claudia.

Şi în timp ce ascultă tiparul poveştii, fiecare îl colorează după plac. Îşi imaginează o Alice unică alergând după un iepure cu ceas, iepure unic, cu totul diferit de iepurele de martie, care nici el nu avea multe în comun cu pălărierul nebun, ceea ce nu-l împiedica să ia ceaiul cu el, pentru că aşa procedează prietenii.

Vedem şi filme. Numai filme de desene animate sau comedii. La filmele cu Harry Potter nu ne uităm, pentru că e multă tensiune.

Doamna Mari, asistând la lectură din pragul ușii:

“Părinţii se tem de transportul în comun”

Uneori, dar cu multe, multe pregătiri şi eforturi, doamna Mari îi duce pe oamenii ei în excursii. La mama ei, la ţară, lângă Corabia: “Au văzut Dunărea, au văzut animale, ne-am jucat afară până seara. Natura îi linişteşte, călătoriile îi bucură. Dar şi o plimbare până în parc e greu de organizat. E nevoie de supraveghere, de transport”. 

Un microbuz pentru excursii e visul doamnei Mari. De asta a apelat la Andra, de la RO 100, să o ajute cu strângerea de fonduri.

În pandemie, pernele şi jucăriile fabricate în atelier nu se vând prea bine. Asociaţia “Help the People” se zbate să achite chiria de la o lună la alta. “Un microbuz ar fi util şi la transportul persoanelor care vin la centru. Nu toate familiile au posibilităţi să-i aducă aici cu maşina sau cu taxiul şi se tem să folosească transportul în comun. De aceea renunţă”, adaugă doamna Mari. 

Doar vreo 2.600 de euro se strânseseră, cu toate insistenţele celor de la RO 100. “Se pare că, în pandemie, atenţia donatorilor se îndreaptă spre spitale şi mai puţin spre alte cauze. Fireşte, am întrebat pe la marii dealeri auto dacă n-au vreun microbuz mai vechi, dar în stare bună, de care s-ar putea lipsi. N-am avut succes nici pe calea asta”, spune Andra Croitoru. 

Doamna Mari nu o să uite niciodată cum a fost când au ajuns, cu toţii, cu o maşină împrumutată, la mare. Cum strigau când au văzut tivul de argint de la orizont, cum alergau prin nisip spre apă, câtă apăăăă! Şi valurile, valurile… 

Doamna Mari s-a speriat puţin atunci, să nu facă vreunul o nefăcută. Dar ei s-au oprit. S-au bălăcit ca raţele lângă mal, aşa îmbrăcaţi cum erau. Iar de atunci, marea, cât e ea de mare, n-a mai avut scăpare.  

Cine doreşte să ajute Asociaţia “Help the People” să aibă un microbuz poate lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro. Sau poate dona în conturile RO 100, conturi special alocate acestei cauze: 

IBAN: RO65 BTRLRONCRT 03869 50014
Banca Transilvania
Beneficiar: Asociația Platforma România 100
CIF (dacă e cazul): 37126734
Detalii tranzacție: donație.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro