Indiferent de rezultatul războiului din Ucraina, rușii trebuie să fie convinși că armata lor a câștigat în țara vecină. Aceasta este dorința Kremlinului, care a început deja eforturile în acest sens, spun oficiali citați de Kommersant sub rezerva anonimatului.

„Administrația Prezidențială pleacă de la presupunerea că operațiunea militară specială (termenul de propagandă ales de Kremlin pentru a prezenta agresiunea militară împotriva Ucrainei – n.r.) se va încheia și trebuie să fim pregătiți”, a declarat pentru Kommersant una dintre surse după întrunirea viceguvernatorilor la un seminar de patru zile organizat lângă Moscova.

Kremlinul le-a transmis viceguvernatorilor să lucreze la crearea unei „majorități calme” a societății ruse care să accepte și să se declare „mulțumită” de finalul războiului din Ucraina. Pe măsura conturării unei „majorități calme”, viceguvernatorii trebuie să se alăture eforturilor de înăbușire atât a „patrioților furioși”, cât și a liberalilor, care critică războiul Kremlinului, dar din motive diferite.

Dacă așa-numiții patrioți furioși vor acțiuni cât mai dure posibil în Ucraina și nu numai, liberalii critică invazia și alunecarea Rusiei într-un cerc vicios al războiului, reprimării pe plan intern și izolării.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

În plus, viceguvernatorii ruși trebuie să se asigure că Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin, va obține 55% din voturi la o prezență de 55%.

În acest context, președinta Senatului rus, Valentina Matvienko, a declarat luni că se așteaptă ca discuțiile de pace să înceapă anul viitor, odată cu instalarea lui Donald Trump la Casa Albă.

De la Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a arătat deschis deschiderii discuțiilor de pace și recuperării teritoriilor ocupate pe cale diplomatică, dar nu înainte de asigurarea unor garanții de securitate pentru țara sa, cum ar fi invitarea în NATO.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Aproape 1,7 miliarde de euro au dispărut din conturile BNR într-o singură lună. Motivele nu sunt clare
Știrileprotv.ro
Aproape 1,7 miliarde de euro au dispărut din conturile BNR într-o singură lună. Motivele nu sunt clare
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități uriașe și împăcări pentru ele
FANATIK.RO
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități uriașe și împăcări pentru ele
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI