Companiile deținute de omul de afaceri Dorin Umbrărescu construiesc 10 din 13 tronsoane din Autostrada Moldovei și au supervizare de șantier făcută de companii de specialitate doar pe două loturi, arată datele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii (CNAIR), transmise la solicitarea Libertatea.

„Unde există interesul tărăgănării, supervizarea se amână, pentru ca firma să poată lucra mai cum vrea ea, mai pe lângă normele de calitate sau evitând pe cele de siguranță. Nu știm cum se întâmplă, dar la firmele lui Umbrărescu, CNAIR nu ajunge să pună firme specializate care să supervizeze. Și lucrează doar oamenii CNAIR”, a spus, pentru Libertatea, o sursă care a furnizat datele neoficiale, confirmate apoi oficial de ziar prin CNAIR. „Când supervizarea e făcută de CNAIR, controlul este o glumă”, susține specialistul care a remarcat disproporția. 

Pe tronsoanele unde nu există încă semnate contracte de supraveghere cu firmele lui Umbrărescu, dirigenția de șantier este într-adevăr asigurată de specialiștii CNAIR, a admis compania de stat la întrebările Libertatea.

UMB Grup tace de aproape o lună

În cazul celorlalte trei tronsoane, unde există alți constructori, supravegherea este făcută de firme specializate pe două dintre acestea.

O conductă de gaze din județul Vrancea a explodat în data de 21 septembrie pe un șantier al autostrăzii, deflagrația omorând patru oameni și rănind alți cinci. 

Locul exploziei. Foto: Dumitru Angelescu

Transgaz, proprietarul magistralei de gaze, a acuzat UMB Grup, constructorul care lucra la acel tronson, că nu a respectat prevederile avizului și a lucrat în apropierea conductei. 

Aceasta urma să fie relocată, dar pentru această operațiune era nevoie de un alt aviz și de o firmă specializată.

Din momentul accidentului mortal, grupul omului de afaceri Dorinel Umbrărescu nu a explicat nimic publicului.

Care sunt cele zece tronsoane construite de firmele lui Umbrărescu

Conform CNAIR, Autostrada Moldovei este împărțită în 13 tronsoane, din care pe 12 există constructori care au demarat lucrările.

Din cele 12, pe 10 este constructor desemnat UMB Grup. Supraveghere cu firme specializate e pe două dintre „tronsoanele Umbrărescu”. „Sunt contracte semnate pe loturile 3 și 4 din sectorul de autostradă Buzău – Focșani, iar pe lotul 1 a fost comunicat rezultatul licitației și urmează semnarea contractului. De asemenea, ofertele pentru supervizarea lucrărilor pe Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani sunt în fază finală de evaluare și urmează desemnarea câștigătorilor”, arată reprezentanții CNAIR.

Cine lucrează și cine supraveghează

Potrivit site-ului 130km.ro, care urmărește lucrările la autostrăzile României, tronsonul Ploiești – Buzău este împărțit în trei loturi:

– Lotul Dumbrava – Mizil este realizat de asocierea Impressa Pizzarotti & C SPA – Pizzarotti SA – Retter Project Management
– Lotul Mizil – Pietroasele este construit de Asocierea Coni SRL – Trace Group
– Lotul Pietroasele – Buzău are drept constructor desemnat grupul turc Tekfen Insaat Ve Tesisat.

Conform CNAIR, pe primele două loturi, supravegherea este făcută de firma Tecnic Consulting Engineering Romania, în vreme ce pe ultimul lot este în semnare un contract cu aceeași firmă.

Buzău Focșani

Tronsonul Buzău – Focșani este împărțit în patru loturi, toate fiind realizate de companiile lui Umbrărescu:

– Lotul Buzău – Vadu Pașii are drept antreprenor asocierea SA&PE – Spedition UMB – Tehnostrade
– Lotul Vadu Pașii – Râmnicu Sărat este construit de consorțiul SA & PE – Spedition UMB – Tehnostrade – Intertranscom Impex
– Lotul Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni este făcut tot de SA & PE – Spedition UMB – Tehnostrade – Intertranscom Impex
– Lotul Mândrești Munteni – Focșani Nord are drept constructor asocierea SA&PE – Spedition UMB – Tehnostrade

Conform CNAIR, pe lotul Buzău – Vadu Pașii, dirigenția de șantier este realizată de asocierea Civil Engineering Institute Macedonia – Davadavid. Procesul se află însă în perioada de contestații, cea mai recentă comunicare fiind făcută în data de 4 octombrie.

Pe lotul al doilea, Vadu Pașii – Râmnicu Sărat, CNAIR spune că este „procedura inițiată”, în vreme ce loturile 3 și 4 au deja semnate contracte cu compania IRD Engineering.

Focșani Bacău

Tronsonul Focșani – Bacău este, la rândul său, împărțit în trei loturi: 

– Lotul Focșani – Domnești Târg
– Lotul Domnești Târg – Răcăciuni
– Lotul Răcăciuni – Bacău.

Toate acestea sunt realizate în consorțiu de companiile lui Umbrărescu, respectiv asocierea Spedition UMB – SA&PE – Tehnostrade.

CNAIR menționează că aceste tronsoane se află în procedura de evaluare a ofertelor de supervizare a lucrărilor.

Bacău – Pașcani

În fine, tronsonul Bacău – Pașcani este și el împărțit în trei:

– Lotul Săucești – Trifești Târg
– Lotul Trifești – Gherăiești
– Lotul Mircești – Pașcani.

De construcția acestora se ocupă tot asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.

Și aici, CNAIR spune că se află în procedura de evaluare a ofertelor pentru supervizarea lucrărilor.

„Dirigenția de șantier este asigurată de specialiști angajați în cadrul CNAIR pe toate loturile unde nu există contracte semnate cu operatori privați”, menționează compania de stat CNAIR, care se află în subordinea Ministerului Transporturilor.

Foto: Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News