ComenteazăEste o zi senină, la orizont se zărește linia de vapoare de pe mare. O fată întinde pe sârmă cearșafuri colorate care se unduie în bătaia brizei. Dar nu e nimic idilic aici. Pe o parte se vede Marea Neagră cu visurile ei de vacanță, iar pe alta sunt munții de moloz și pământ cărate de la șantierele de construcții din oraș, gunoaie și câteva containere albastre de care s-au lipit în ani alte construcții improvizate.
Peste tot sunt copii care târăsc jucării de pluș, aleargă după câte un câine, se urcă pe containere și se trag unii pe alții pe niște funii. Cad, se lovesc, se ridică, se întorc la joacă.
Copiii nu merg la școală, pentru că au păduchi
În primul container din șir, printr-o perdea ruptă, se vede un copil aplecat peste un caiet. Îl ține în brațe și stă încovoiat, cu ochii concentrați pe literele pe care le scrie cu un pix. Abia s-a întors de la școală. De fapt, a fost trimis acasă de profesori, fiindcă are păduchi.
“Am trei copii care pleacă la școală, sunt plini de păduchi. Azi dimineață i-am trimis la școală, le-a găsit lindini în cap. N-am apă, n-am lumină, n-am condiție pentru ei. Copiii plâng să învețe la școală. N-am posibilitate”, se tânguie Anife, o femeie de 39 de ani, îmbrăcată în negru din cap până-n picioare.
“Să ne dea și nouă o muncă, să avem grijă de copiii noștri”
Femeia susține că a fost în oraș să se angajeze de mai multe ori. “La mătură, la vase, la WC-uri, unde-o fi!”. Spune că n-a mai fost chemată niciodată să înceapă și munca. “Mi-au zis: du-te acasă și așteaptă și când te sun, atunci vii la muncă. Și de doi ani așa aștept. Și cu calul, și cu căruța ne descurcăm. Dacă găsim astăzi, mâncăm, dacă nu, stăm. Vrem să muncim, să ne dea și nouă o muncă, să avem grijă de copiii noștri. Doar suntem și noi oameni, nu câini”, mai spune femeia.
Doar că aici până și câinii par să trăiască mai bine. Oamenii de pe fosta groapă de gunoi din Eforie nu mai au de luni bune apă și electricitate. Au avut doar două luni, în timpul stării de urgență. Pe 15 mai, au fost din nou debranșați.
Acum se duc și cară apă de la peste un kilometru distanță. Anife – cu căruța, ceilalți – cu cărucioarele sau în bidoane.
“Și acolo a fost tăiată apa aia și iar am săpat și am băgat un furtun și luăm de acolo. O fi bună, n-o fi bună? De sete o iei și o bei. N-ai ce să faci, o folosești”, povestește o altă femeie.
“Am murit de foame în pandemie”
Ca majoritatea celor de aici, trăiesc din gunoi. “Mai strângem un fier, o tablă, și cu aia când vine să le ia, când nu. Am doi copii care sunt înscriși la școală, dar nu i-am trimis. Unde să trimiți un copil plin de păduchi și jegos? Apă nu-i, lumină nu-i”, spune femeia.
Apare o căruță cu bidoane cu apă și femeile se aliniază să bea o cană. Uneori asta e tot ce le atinge stomacul într-o zi. Și în timpul stării de urgență a fost chiar mai rău.
“Cu pandemia, tot la fel, muream aicea cu zile de foame și de sete. Poliția comunitară nu ne lăsa nici de aici până pe stradă, să ieșim să scoatem o bucată de pâine. Am o pensie de handicap a fetei și cu aia ce să faci, se duc”, spune femeia.
Amenințarea cea mai mare: frigul, nu COVID-ul
Din zecile de oameni adunați în fața containerelor, poartă mască doar două. Îmbolnăvirea de COVID-19 e ultima grijă. Întâi se gândesc la ce mănâncă în acea zi. În timpul stării de urgență, când nu puteau ieși, organizația “Salvați Copiii” le-a adus alimente. Și poliția comunitară a venit o dată la ei cu un pachet cu produse de igienă.
Dar peste comunitatea uitată din Eforie vine o altă amenințare: frigul. Fără curent electric n-o să-și poată încălzi locuințele. “În container nu putem să băgăm sobă, doar la electric ne încălzim. La iarnă stăm așa, fără căldură”.
De departe, așezată într-un scaun, o femeie imobilizată urmărește vizitatorii. A ieșit la soare să își aștepte bărbatul de la muncă. Omul ei lucrează în construcții și acum au o lucrare de amenajare a unei fântâni arteziene la un kilometru jumătate de ei, pentru turiști și locuitorii de la blocuri. Două lumi care par că nu se vor întâlni vreodată.
„În container e mai frig și stau afară la soare. N-avem un Dumnezeu, ca animalele. Nu mai suntem oameni, suntem animale. Cai, câini, pisici, cum e la câmp. Stăm în gunoi, că aici e gunoiul, nu este altceva”, spune femeia.
Când Primăria i-a mutat aici, în fața ochilor li se căsca groapa de gunoi a orașului. Vara mirosul era insuportabil. Acum aici sunt depozitate deșeurile de construcții și, clandestin, gunoiul adus de unul sau altul. Munți de pământ care îi ascund, ca pe-o rușine, de partea cealaltă a localității.
Șapte ani în care nu s-a schimbat nimic
În 2013, evacuarea romilor din Eforie Sud a ajuns un subiect internațional. Atunci, primăria a intrat cu buldozerele în cartierul lor, de la marginea orașului, lăsându-i sub cerul liber, la temperaturi cu minus în față.
„Nu era normal să îi găsim în câmp în cod portocaliu de vreme rea și cu o declarație a fostului primar Brăiloiu care spunea la vremea respectivă: «o să mai stea așa cum stau câinii pe lângă măcelărie, dar după ce dărâmi măcelăria, mai stau un pic și când văd că nu mai este carne, o să plece». Astfel de declarații într-o țară europeană a unui secol modern, în care avem pretenția că trăim, mi se par de neimaginat” povestește Mugur Vărzariu, fotograful și activistul care a mers în comunitate încă de la demolarea caselor improvizate.
Își amintește foarte bine oamenii care se chinuiau să mai recupereze ceva de sub dărâmături, copii care stăteau cu plastice și cartoane pe post de umbrelă. A început să facă fotografii, imagini care i s-au lipit de suflet. De atunci a continuat să vină.
„Domnu Mugur a mâncat cu noi turtă făcută în spuză”, povestește o femeie. „Îl sunăm mereu. Și de 20 de ori într-o zi”.
În urmă cu 7 ani, primarul Brăiloiu susținea că primăria a fost amendată de Garda de Mediu pentru că zona în care stăteau oamenii era un focar de infecție. Urma ca, pe terenul unde locuiau aceștia, să se ridice un complex de locuințe sociale. Nimic din toate astea însă nu s-a întâmplat. Oamenii au fost doar mutați un kilometru mai departe, acolo unde se află și azi.
Primăria e obligată să le găsească locuințe
Asociația Romani Criss a câștigat în 2017 un proces pentru această comunitate și primăria a fost obligată să le dea oamenilor locuințe și 2.000 de lei de persoană despăgubiri pentru evacuările ilegale.
Singurul martor de la proces a fost Mugur Vărzariu. Primăria nu a pus în aplicare sentința, iar activistul a deschis și a câștigat un nou proces.
„Am luat atunci împuternicire de la zece persoane, atâtea am găsit la vremea respectivă acasă, și ne-am dus în instanță, la Constanța, și am pus în vedere instanței că nu s-au respectat obligațiile asumate prin hotărârea definitivă din 2017. A durat aproape un an, însă în cele din urmă am câștigat și primăria orașului Eforie, prin executorul judecătoresc, a fost obligată la plata banilor respectivi”, povestește Vărzariu.
Prin noua sentință, primăria este obligată de Tribunalul Constanța să plătească fiecărei persoane o penalitate de 100 de lei pe zi de întârziere din 11 aprilie 2017. N-au văzut niciun ban și stau în aceleași containere.
N-au primit nimic, dar sunt amenințați cu o nouă evacuare
Copiii aleargă după activistul Mugur Vărzariu ridicând praful de cum ajunge în comunitate. Oamenii se adună în jurul lui să-i spună ce s-a mai întâmplat. „Nu mi-au dat ăia 2.000 de lei. Au zis că aveam datorii”, îi povestește bărbatul femeii invalide. De un an și ceva discuțiile lor sunt despre procese și instanță.
Au trecut șapte ani în care nu s-a schimbat nimic pentru acești oameni, dar viața a mers mai departe. „Lucrurile sunt grele pentru toți. Pentru ei sunt un calvar și pentru mine sunt o reîntoarcere în infern de fiecare dată”, spune activistul.
În loc să își primească drepturile câștigate în instanță, oamenii sunt amenințați din nou că vor fi evacuați. Primăria a susținut în instanță că acești oameni nu mai locuiesc legal în containere din 2015. Containere care le-au fost date tocmai de primărie.
Până la publicarea articolului, actualul primar al orașului Eforie, Robert Nicolae Șerban, nu a oferit un punct de vedere. Acesta a fost contactat de mai multe ori la primărie, în decursul unei săptămânii, dar potrivit secretarei, niciodată nu era prezent.
În toată Europa, evacuarea este folosită ca o armă împotriva comunităților de romi care locuiesc în așezări neoficiale sau în locuințe închiriate. În 2011, Uniunea Europeană a pus la dispoziția țărilor membre un plan de acțiune până în 2020. Printre măsurile care ar fi trebuit luate se număra asigurarea de locuințe care să aibă aceleași condiții ca pentru restul populației, să încurajeze desegregarea și să se asigure că toți copiii romi au acces la educație.