„Ceea ce s-a întâmplat la Caracal ne face pe toți să urlăm în interior. Este groaznic și este inacceptabil ca un copil, o fată, un cetățean să strige după ajutor, să facă tot ceea ce ține de ea pentru a fi salvată și noi să nu reușim să o ajutăm”, ne-a declarat deputata, după .

Potrivit Oanei Bîzgan, care este iniţiatoarea legii privind Registrul infractorilor sexuali, „comportamentul persoanelor care au interacționat cu Alexandra și nu i-au oferit tot sprijinul cuvenit trebuie sancționat aspru, atât pe orizontală, cât și pe verticală”.

„A venit timpul să zguduim din țâțâni sistemul care a făcut un obicei din a ne trata ca cetățeni de mâna a doua. Voi face tot ce îmi stă în putere ca astfel de comportamente să nu se mai regăsească la persoanele care sunt angajate în slujba cetățeanului”, a spus ea.

Bîzgan afirmă că a mai venit timpul să incetăm să ne mințim singuri că aceste cazuri sunt excepții.

„NU, nu pentru noi, fetele și femeile acestei țări care știm prea bine că nu este primul caz în care victimele cer ajutorul, dar nu sunt crezute. Am militat în tot acest timp pentru zero toleranță pentru violență și pentru a pune pe primul loc victima, nu agresorul. În orice pas – de la interacțiunea cu polițistul, până la interacțiunea cu judecătorul. Ni se spune că nu avem treabă mai bună de făcut decât să milităm pentru egalitate de șanse. Dar nu ne oprim aici și vom lupta în continuare. O facem pentru Alexandra, Luiza, Larisa, pentru noi toți, ca nație, ca oameni. Sperăm cu toții ca acesta să fie ultimul șoc de care avea nevoie România, pentru a schimba mentalități învechite și sisteme nonfuncționale. Dacă rămânem doar la nivel de speranță vom vedea în acțiunile care vor fi luate în perioada următoare”, a mai spus ea.

Urmărește-ne pe Google News