Mizil va da aceşti bani pensionarilor care nu câştigă mai mult de 500 de lei pe lună şi familiilor care au mai mult de patru copii.”Pentru că ştiu că vine iarna, cel mai greu anotimp pentru cei aflaţi în nevoie, iar această iarnă este una critică prin prisma tăierii pensiilor şi salariilor, am decis să fac tot ce pot pentru a-i ajuta pe cei mai afectaţi dintre călărăşeni.“Fii aproape de părintele tău !” este un program de suflet, la care ţin foarte mult şi în care m-am implicat în mod direct. Am reuşit să atrag din surse private fonduri care să ne permită acordarea a 500 de ajutoare sociale în valoare de 200 RON pentru urmatoarele 3 luni, cele mai greu de suportat din iarna care vine. Am lansat această iniţiativă la Olteniţa, pe 13 septembrie, acordând primele 100 de ajutoare alocate acestui oraş. E greu de imaginat ce am simţit în acea sală plină de oameni care mi-au mărturisit cât de mult înseamnă pentru ei acest ajutor. Bătrâne cu pensii de 50 de RON, care nu îşi permit nici măcar medicamentele ce la ajuta să supravietuiască, oameni cu 4 – 5 copii care dintr-un salariu abia reuşesc să-i îmbrace şi să-i trimită pe toţi la scoală”, a spus deputatul PSD. Oana Mizil spune că va continua acest program, până ce suma propusă de 300.000 de lei se va epuiza.

Urmărește-ne pe Google News