„Sunt şocantă, am sperat că o să fie bine. Am văzut-o cu puţin timp înainte. Am reuşit să-i iau ultimul interviu. Când am văzut-o, doamna Zina era într-o stare gravă şi nu atât fizic, sufletul ei era rănit. Înainte de interviu am stat de vorbă cu multe persoane şi am aflat că fiul fusese acolo cu un notar în vizită la doamna Zina. Primise 3-4 portocale din partea fiului ei la prima vizită, iar la cea de-a doua vizită acele portocale nu au mai fost în sacoşa fiului său. Ceea ce am simţit şi din vocea Zinei Dumitrescu a fost durere pentru că copilul tău a venit la tine aflând că nu eşti bine doar ca să-ţi ia nişte semnături. A evitat destul de mult să povestească ce s-a întâmplat cu fiul în vizită”, a spus Oana Turcu la Antena Stars.
Zina Dumitrescu a murit joi, la vârsta de 82 de ani. Zina Dumitrescu și-a trăit ultimele zile de viață într-un azil de lux din Ghermănești, în apropiere de București, însă viața ei spectaculoasă s-ar putea transforma cu ușurință într-un subiect de film. Zina Dumitrescu, născută Zenobia Bogoș, și-a câștigat în timp renumele de „Mama Modei Românești, a fost internată, în 2012, de fiul ei, Cătălin, într-un azil de bătrâni din apropierea Bucureștiului. Apropiații mamei Zina susțineau că aceasta ar suferi de Alzheimer.
Citește și