Vacanța la munte a Oanei Zăvoranu s-a terminat cu o vizită la Poliție. Vedeta susține că un șofer nervos ar fi amenințat-o cu un cuțit, în urma unei șicanări în trafic. Totul s-ar fi petrecut în jurul orei 12, la ieșirea din Azuga. Într-un interviu pentru „Acces Direct”, Oana Zăvoranu a povestit ce s-a întâmplat în ziua respectivă.
„Când veneam de la Bran spre București, un nebun ne-a tăiat calea. Din cauză că voiam noi să depășim pe linie discontinuă a ieșit cu cuțitul și a zis: «Ce, voi sunteți șmecheri, ce, voi sunteți din București, Zăvoranco, te tai!» Bineînțeles, fiind cu prietenii noștri care erau chiar din Bușteni și ei, am sunat la 112, la Poliția din Bușteni, l-au luat pe individ instantaneu la secția de poliție, unde a fost percheziționat și i s-au găsit două cuțite asupra lui. Nu a contat că e ziua în amiaza mare, că e cu nevasta, cu copiii în mașină”, a povestit Oana Zăvoranu.
Actrița a recunoscut că s-a temut pentru viața ei și i-a fost frică atunci când a văzut că este amenințată. Oana Zăvoranu susține că asupra șoferului au fost găsite două cuțite, iar că bărbatul se afla în mașină și cu cei doi copii.
„Nu a fost deranjat de nimeni. Am văzut că pe Facebook își spune vagabond. N-ai cum să sari cu cuțitul, ziua în amiaza mare, la cineva, mai ales la cineva care nu ți-a făcut absolut nimic. M-a văzut în mașină. Mi-a zis: «Te tai, Zăvoranco!». M-am speriat, pentru că totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Era cu unul dintre copii în dreapta și al doilea copil în spate. (…) La o percheziție mai atentă i-au găsit și cel de-al doilea cuțit, care era chiar sub scaunul pe care stătea fiul său”, a mai spus Oana Zăvoranu la „Acces Direct”.
Oana Zăvoranu l-a scuipat pe șoferul care a amenințat-o
La un moment dat au apărut zvonuri conform cărora Alex Ashraf ar fi fost cel care a amenințat cu cuțitul, însă soția lui a negat informațiile. De asemenea, Oana Zăvoranu a recunoscut că l-a înjurat pe șofer și nu are de gând să se lase până când acesta nu va plăti pentru fapta sa.
„Dacă Alex ar fi avut cuțit, în momentul în care s-au percheziționat mașinile, pentru că și noi ne-am supus percheziției s-ar fi găsit un cuțit. Nu s-a găsit nimic asupra noastră. Noi nu aveam de unde să inventăm că el are cuțite. (…) L-am înjurat. Dacă eu ieșeam cu un cuțit, eu ieșeam să mă apăr, dar nu e cazul. (…) Până nu-l văd la pușcărie nu mă las”, a continuat actrița.
Într-o nouă filmare apărută și difuzată la „Acces Direct” se observă cum Oana Zăvoranu îl scuipă pe cel cu care era în conflict. Mai mult, vedeta a recunoscut că ar fi vrut să-l lovească în acel moment, însă s-a stăpânit.
„Logic că prima reacție este să îi dai un pumn în gură. N-am făcut-o, am și vrut să o fac, însă mi se pare că de asta am să merg cu el până în pânzele albe, pentru că așa ceva nu este admisibil. Eu am înțeles, oamenii sunt supărați, din cauza restricțiilor, din cauza pandemiei, din cauza… asta nu înseamnă că trebuie să ieșim să ne amenințăm cu cuțitul. Lucrurile sunt grele pentru toată lumea”, a spus Oana Zăvoranu.