Muşchii preşedinţilor sau ai foştilor şefi de stat fac senzaţie în presa de pretutindeni. Astfel, după ce au fost scrise pagini întregi despre bustul lui Vladimir Putin, premierul Rusiei, şi despre colăceii de pe burta lui Sarkozy, preşedintele Franţei, a venit şi rândul lui Barack Obama. Noul lider de la Casa Albă şi-a arătat pectoralii în Hawaii, unde îşi petrece vacanţa de Crăciun.
Barack Obama, noul preşedinte al Statelor Unite, se bucură, zilele acestea, de o vacanţă în Hawaii alături de familia lui. Astfel, el a fost surprins, de curând, de paparazzi, în timp ce se plimba în pantaloni scurţi şi la bustul gol, afişând un abdomen plat şi pectorali bine lucraţi, spre admiraţia celor din jur. La 47 de ani, politicianul care va ocupa scaunul de la Casa Albă de luna viitoare, are un corp de invidiat, pe care şi-l întreţine cu multe ore petrecute zilnic în sala de forţă. Obama a declarat, în repetate rânduri, că este un fanatic al fitness-ului.
De-a lungul timpului, tot mai mulţi lideri politici marcanţi s-au lăsat fotografiaţi la bustul gol în vacanţele lor, pozele cu ei ţinând prima pagină a ziarelor de scandal din întreaga lume.