Cel mai recent joc în care a fost implicat Obama a avut loc duminică, atunci când norul de cenuşă vulcanică l-a făcut să-şi anuleze prezenţa la funeraliile oficialităţilor poloneze decedate în accidentul aviatic de la Smolensk.

Bush, care a jucat de doar 24 de ori în mandatele sale, a fost ironizat la vremea respectivă pentru afinitatea sa către acest sport. Fostul preşedinte a anunţat în 2008, din cauza criticilor, că renunţă la practicarea golfului.

„Nu vreau ca vreo mamă al cărui fiu a fost recent omorât pe fronturi să-l vadă pe comandantul suprem jucând golf. Simt că le datorez asta familiilor pentru a fi solidar atât cât se poate. Şi cred că jocul de golf în timpul unui război trimite un semnal greşit”, declarat Bush la acel moment.

Cifrele pe care se bazează comparaţia între cei doi preşedinţi au fost puse la dispoziţie de Mark Knoller, de la CBS Radio, statisticianul neoficial al Casei Albe.

Urmărește-ne pe Google News