La nivel global, deja sunt peste 3 milioane de cazuri confirmate de COVID-19, și acesta e doar numărul confirmat prin testare – numărul real de cazuri este cu siguranță mult mai mare.

Deși mai avem încă mult de îndurat în fața acestei epidemii, au fost deja suficient de multe cazuri pentru a trage câteva concluzii preliminare. Astfel, din ce în ce mai multe studii sugerează că obezitatea e un factor de risc important.

Un studiu recent din China concluziona că cei supraponderali și obezi au mult mai mult de suferit de pe urma bolii, și 88% din decesele de coronavirus au fost în astfel de cazuri. Deși e un studiu mic (realizat pe 112 oameni și urmărind doar o corelație, fără a stabili exact relația cauză-efect), aceste concluzii au fost întărite de alte lucrări științifice. 

O astfel de lucrare, tot din China (pe 383 oameni), ne spune că oamenii care suferă de obezitate au o șansă mult mai mare să sufere complicații de tip pneumonie – în special bărbații.

Din ce în ce mai multe dovezi

În Franța, cercetătorii au raportat concluzii similare: conform unui studiu pe 124 pacienți infectați cu COVID-19, jumătate dintre cei care au ajuns la terapie intensivă erau în indicele de obezitate (vom descrie imediat ce înseamnă asta). 

Practic, cu cât indicele de masă corporală este mai mare, cu atât crește șansa ca pacientul să aibă nevoie de ventilație mecanică. În Marea Britanie, un studiu mai mare, pe 6.720 pacienți, notează că 75% dintre cei care au ajuns la terapie intensivă sunt supraponderali sau obezi (totuşi, trebuie spus că la nivel național, 67% din adulții din UK sunt cel puțin supraponderali, deci media nu este foarte diferită).

Un studiu larg, bazat pe date din SUA, descrie obezitatea ca un factor de risc anterior necunoscut, o comorbiditate extrem de importantă, și un element care trebuie luat în considerare în mod serios. Pe cont propriu, nici unul dintre aceste studii nu este suficient pentru a ne face o părere clară despre obezitate. 

Dar luate împreună, aceste studii (împreună cu multe alte rapoarte din țări din toate colțurile planetei) fac un argument puternic care leagă obezitatea de severitatea cazurilor de COVID-19.

Probleme și pentru cei mai tineri

Mecanismele prin care obezitatea influențează infecția de COVID-19 nu sunt înțelese în totalitate, dar obezitatea (și probleme de sănătate aferente de tip cardiovascular sau diabet) este considerată un factor de risc pentru multe probleme de sănătate.

În cazul COVID-19, această relație pare mult mai puternică decât s-a crezut inițial. Chiar și pentru cei sub 60 de ani, considerați “tineri” prin prisma factorului de risc pentru coronavirus, obezitatea poate duce la complicații foarte grave.

Un studiu pe 3.615 pacienți din New York concluziona că dacă ești obez, șansele tale să ajungi la terapie intensivă sunt de două ori mai mari. Dacă suferi de obezitate severă, șansa e de 3,6 ori mai mare. Același studiu concluziona că la cei peste 60 de ani, obezitatea este un risc mult mai mic, pentru că deja factorul vârstă te plasează în grupa de risc.

Un alt studiu trăgea un semnal de alarmă și mai sever: obezitatea este cea mai comună comorbiditate pentru pacienții sub 64 de ani care sunt internați în spital. 

Deși lipsesc încă unele piese din puzzle-ul obezității și e nevoie de o analiză mult mai largă pentru a înțelege clar acest efect, toate aceste studii (și multe altele) aduc dovezi care spun același lucru: kilogramele în plus sunt un factor de risc pentru COVID-19.

Obezitatea în România

În general, obezitatea se calculează prin prisma indicelui de masă corporală (IMC în română, BMI în engleză – body mass index). Acesta nu este nici pe departe un indice perfect și sunt multe de spus legate de defectele IMC (spre exemplu, cineva cu o masă musculară foarte mare ar putea fi obez, conform acestui indice), dar în majoritatea cazurilor, oferă o indicație generală despre greutatea corporală.

IMC se calculează astfel: se ia calculează pătratul înălțimii în metri, și apoi se împarte greutatea corporală la acest rezultat. În general, o greutate normală este asociată unui IMC de 20-25. Un indice de 25-30 este considerat supraponderal, iar ceea ce este peste 30 este considerat în limita de obezitate. Un IMC peste 35 este considerat obezitate severă.

Un calculator de masă corporală aveți la dispoziție aici.

Greutatea corporală în exces este asociată cu diferite afecțiuni, în special afecțiuni cardiovasculare și diabet zaharat de tip 2. De asemenea, este considerată un factor de risc pentru mai multe tipuri de cancer, și în general, obezitatea scade semnificativ speranța de viață. 

În plus, obezitatea poate afecta funcționarea plămânilor. Greutatea în exces din jurul abdomenului poate apăsa pe piept, îngreunând respirația și expansiunea plămânilor. Este foarte posibil ca acest efect să fie important pentru simptomele de COVID-19.

La nivelul Uniunii Europene, România are o prevalență mare a supraponderabilității (aproximativ 50%), dar o prevalență mică a obezității (9,4%).

LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea, bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News