- Consumul de vin roşu
Consumat în cantităţi moderate, vinul roşu conţine substanţe benefice organismului, însă efectul asupra danturii este unul negativ, deoarece pătează dintîi, iar prin conţinutul de acizi, atacă smalţul. Totodată, că orice alcool, acesta deshidratează organismul şi scade cantitatea de salivă, lăsând în urmă o senzaţie de uscăciune a gurii şi favorizând apariţia halitozei.
Soluţia: “Nu întâmplător, francezii, rafinaţi consumatori de vinuri, asociază acest deliciu cu consumul de brânzeturi care, prin pH-ul alcalin pe care îl au, neutralizează acizii. Este bine că odată cu vinul să comandăm întodeauna şi apă plata din belşug, pentru a ne hidrata”, recomandă doamna doctor Mihaela Dan.
- Extremele alimentare
Consumul unor alimente prea fierbinţi sau prea reci poate produce microfisuri în smalt, din cauza contractării şi dilatării bruşte a acestuia. În plus, în cazul în care este prezenţa sensibilitatea dentinara, contactul cu aceste alimente va însemna aplicarea unor stimuli prea puternici asupra terminatiilor nervoase dentare.
Soluţia: “Că în orice latura a vieţii, şi în acest caz este recomandat să evităm extremele: putem să savurăm o supă caldă sau un ceai fierbinte iarnă sau să ne răcorim pe caniculă cu o îngheţată, însă fără a împinge limitele de temperatura foarte departe”, explică specialistul ortodont.
- Ronţăirea permanentă a unor alimente
Snacks-urile frecvente vor asigura o sursă constanţa de hrană pentru bacterii de-a lungul întregii zile. Acestea vor descompune resturile alimentare în acizi, care vor produce carii şi gingivită.
Soluţia: “Este recomandat că mic dejunul şi prânzul să fie cât mai hrănitoare, pentru a prelungi senzaţia de saţietate pentru mai multă vreme. În cazul în care apare nevoia de dulce, este indicat consumul de apă sau spălarea pe dinţi, pentru a îndepărta resturile de carbohidraţi dintre dinţi sau consumul de fructe şi legume crude, ţări, ce curată dintîi. Cele mai periculoase gustări sunt cele aderenţe, de tipul biscuiţi, jeleuri, bomboane, şi este recomandat să le evităm cât mai mult posibil”, spune doamna doctor.
- Consumul de cafea
În cantităţi mari, cafeaua colorează dintîi, iar dacă i se adaugă zahăr sau lapte, acestea vor deveni sursă de hrană pentru bacteriile cariogene.
Soluţia: “Pentru a reduce riscul de colorare a dinţilor este recomandat consumul de cafea cu paiul, precum şi reducerea treptată a cantităţii de zahăr şi lapte adăugate în fiecare ceaşcă”, spune doamna doctor Mihaela Dan.
- Ronţăirea gheţii
Pentru unele persoane ronţăirea gheţii adăugată în diverse băuturi alcoolice, sucuri sau cocktailuri reprezintă o tentaţie care poate duce la fisurarea sau chiar fracturarea dinţilor sau a lucrărilor dentare.
Soluţia: “Cel mai la îndemână lucru pe care îl putem face pentru a ne bucură de o băutură rece este să o răcim la frigider, iar nu prin adăugarea de gheaţă, sau să o consumăm cu paiul, pentru a evita tentaţia ronţăirii gheţii”, recomandă specialistul.
- Băuturile carbogazoase sau cele pentru sportivi
Chiar şi băuturile fără zahăr, prin conţinutul lor de acizi, sunt foarte agresive cu smalţul dentar, scoţând smalţul din dinţi şi făcându-l poros. Consumul lor favorizează pătarea dinţilor şi apariţia cariilor.
Soluţia: “Evitaţi să sorbiţi puţin câte puţin sau consumaţi-le cu paiul, pentru a reduce timpul de contact al acizilor cu smalţul dentar; înlocuiţi-le cu apă din abundenţă sau măcar clătiţi cu apă după consumarea lor, pentru a spală acizii”, recomandă doamna doctor Mihaela Dan.
- Utilizarea dinţilor că instrument
Folosirea dinţilor pentru ruperea foliei de la cadouri, pentru deschiderea unui sticluţe cu lac de unghii sau pentru spargerea alimentelor ţări (nuci, samburi etc.) poate fi un obicei traumatizant pentru ei, în unele cazuri provocând chiar fracturarea lor.
Soluţia: “Cu siguranţă cea mai bună alegerea este folosirea unui foarfece, a unui cleşte sau a unui cuţit în locul dinţilor, pentru a menţine integritatea lor”, spune specialistul ortodont.
Citește și: Mituri despre îngrijirea dentară în care nu trebuie să mai crezi