Aroganţa
Indiferent cât de mult ar ţine la tine prietenii tăi, aroganţa ta îi poate îndepărta. Aşa cum tu te-ai obişnuit să îi tratezi mereu de sus, astfel şi ei se pot dezobişnui să te mai viziteze sau să te mai invite în oraş. Nimeni nu merită să fie tratat ca şi cum ar fi cea mai stupidă persoană de pe planetă, iar tu buricul pământului aşa că, dacă îi vezi puţin schimbaţi în ceea ce te priveşte, ia acest comportament ca pe un semnal de alarmă şi caută să-ţi ţii în frâu accesele de superioritate.
Este adevărat, amicii ne stau alături, ne suportă, de cele mai multe ori aşa cum suntem, dar nu uita că trebuie să existe respect între voi. Iar fiind arogant nu îi demonstrezi nici pe departe că îi porţi acest respect. În concluzie, alege-ţi cuvintele bine, gesturile, privirile. Da, chiar şi cu cei apropiaţi trebuie să faci asta dacă ai un comportament jignitor la adresa lor, mai ales dacă ţi-au şi spus asta. O mică schimbare nu strică, dacă ţii la relaţia cu persoana respectivă.
Egoismul
Instinctul de supravieţuire este extrem de important, iar de aici izvorăeşte şi egoismul. Însă dozajul său variază de la om la om. Dacă vezi că prietena ta te ascultă şi doar tu eşti cea care vorbeşte încontinuu despre probleme, poate nu ar strica să te laşi un pic deoparte şi să o întrebi şi pe ea ce ofuri are. Şi să o asculţi, la rândul tău, cu la fel de multă atenţie. Când simţi nevoia să ieşi în oraş ca să-ţi descarci sufletul, iar ea îţi răspunde afirmativ, caută şi tu să fii atentă la invitaţiile ei şi să nu le mai refuzi sau să le amâni.
Dacă te încurajează în proiectele tale, iar atunci când amica ta îţi cere sfaturi legate de proiectele ei sau pur şi simplu te consultă – pentru că îţi vrea părerea, încearcă să îţi faci timp să le dai atenţie. Altfel, aceste comportamente rănesc persoanele apropiate care nu vor sta lângă tine o veşnicie. O persoană care acceptă o astfel de atitudine la nesfârşit are, fără doar şi poate, o doză de masochism.
Citeşte mai departe pe unica.ro