Știrileprotv.ro relatează că sabia poartă însemnele unei civilizații de mult apuse. Arhelogii susțin că nu au fost găsite alte obiecte, iar această spadă a fost făcută la comandă.

Spada, care datează din secolele XIII-XII Î.Hr., a fost găsită întâmplător. Narcis Cartis, pasionat de istorie, și-a cumpărat, în urmă cu câțiva ani, un detector de metale, pe care îl folosește când caută comori și obiecte veche, care pot fi prețioase.

„În weeekend și când e vremea bună, suntem pe teren. Sunt sute de ore în spate. Nu se pot descoperi în stare bună, că au totuși 3.000 de ani, dar asta a avut noroc. Fericirea e mare că poți să ții în mână așa ceva”, a delarat Narcis pentru sursa menționată.

Arheologii consideră că spada are o valoare mare

Botond Rezi, unul dintre arheologii care s-au prezentat la fața locului și au analizat spada, susține că obiectul este unic. „Ne-am dat seama că este vorba de o spadă de bronz întreagă, care a fost depusă la o adâncime de aproxmativ 30 de centimetri. Fiecare spadă este considerată unicat, de acesta presupunem că a fost făcută la comandă”.

Arheologul susține că valoarea acestui obiecte este mare și reprezintă un bun prețios al acelei perioade. „Aceste spade erau produsele de top ale perioadei. Poate fi catalogată în categoria descoperirilor izolate, pentru că nu am găsit alte piese. Confecționarea lor necesită foarte mare cunoștiință și valoarea lor este mare”.

Potrivit legii, cei care descoperă astfel de obiecte rare au dreptul să primească 30% din valoarea lor.

Urmărește-ne pe Google News