Obiecția de conștiință. Doctorii români în lupta mișcării mondiale anti-avort

• Ginecologii din 60 de spitale publice din România refuză avortul la cerere.
• Motivele invocate țin de religie, de infrastructura unităților medicale sau de lipsa decontării serviciului de către Casa de Asigurări de Sănătate.
• Articolul 34 din Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor le permite medicilor să refuze acordarea unui serviciu medical dacă acesta le poate „afecta imaginea sau valorile morale”.
• Specialiștii susțin că decizia unui întreg spital de a refuza un serviciu în baza obiecției de conștiință are potențial de ilegalitate.
• Biserica, dar și grupuri pro-life din România, finanțate de organizații din afara țării, pun presiune pe medicii care fac avorturi.
• Și în clinicile private se întâmplă același lucru. La Regina Maria, de pildă, chiar directorul medical dr. Brătilă, o celebritate a sănătății din România, refuză avortul, iar atitudinea lui se regăsește, pe linie ierarhică, la toți colegii consultați de o pacientă intervievată pentru acest articol.

Situația spitalelor și a doctorilor care refuză întreruperile de sarcină la cerere în România. Grafică de Răzvan Zamfira

de Lina Vdovîi și Michael Bird
Pe un ecran plat, de culoare neagră, niște viermișori albi se foiesc în interiorul unei raze de lumină. O femeie în halat mișcă raza și viermișorii se transformă-n pete albe, gri și negre care se încalecă și se amestecă între ele în fel și chip. O tânără cu păr arămiu, lungită pe un pat de spital, se proptește în coate, își sucește capul și încearcă să deslușească formele neregulate de pe monitor.

În curând, se conturează un cerculeț mic, întunecat, de câțiva milimetri. E sacul gestațional al unui embrion cât un sâmbure de măr.

„Da, e o sarcină foarte sănătoasă!”, o anunță cu sarcasm femeia în halat, doctoriță la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași, care știe ce vrea Bianca, fata de pe pat.

De după un paravan cu perdele gălbejite, mama Biancăi mijește ochii să vadă mai bine ecranul. În același timp, tânăra se lasă pe spate. Amețește. Transpiră.

Știe care-i următorul pas, dar una dintre prietenele ei i-a spus că medicii de aici nu fac întreruperi de sarcină la cerere. Speră totuși că o rețetă pentru un avort prin tratament medicamentos va fi mai ușor de căpătat. Își ghemuiește genunchii la gură câteva minute, apoi prinde curaj și vorbește.

„Vai, Doamne ferește!”, sare ca arsă doctorița. „Suntem în Postul Paștelui, nu-ți dau nimic! Și e cam târziu să faci avort medicamentos în săptămâna a VII-a, să știi”, îi spune în timp ce-și scoate mănușile.

Atât Bianca, care are 25 de ani, cât și mama ei, îi explică că un copil nu se află acum pe lista de priorități a fetei. Bianca e studentă la Medicină în anul V, plecată pe un semestru cu bursă Erasmus în Germania, de unde o șutise pe câteva săptămâni, în cadrul unui alt program de schimb de experiență, în Coreea de Sud.

Acolo a și descoperit că e însărcinată și și-a cântărit rapid opțiunile. În Coreea, avortul era ilegal. Făceai pârnaie un an de zile, iar doctorul își pierdea dreptul de practică timp de doi ani.

În Germania, ești la adăpost doar dacă mergi la un centru de consiliere recunoscut de stat și nu te răzgândești după trei zile de reflecție. România părea cea mai bună variantă: legea e cât se poate de permisivă, iar costurile sunt relativ mici față de restul țărilor europene.

„O atitudine conservatoare și învechită”

Însă Bianca nu avea foarte mult timp la dispoziție pentru o vizită acasă. Și-a luat două bilete de avion la cinci zile distanță, iar în după-amiaza în care a aterizat a și plecat la un control la camera de gardă. „Nu m-am gândit că nu voi putea obține o banală rețetă pentru avort la cel mai mare spital regional de ginecologie”, îmi spune.

Mama Biancăi îi mărturisește doctoriței că ar putea face rost de pastile și fără rețetă, numai să le explice cum se iau. Toate protocoalele pe care le găsiseră pe internet erau diferite.

„Suntem în postul Paștelui, nu știu nimic” e sloganul halatului alb. „Poate doar dacă găsești un medic arab, dar ești studentă la Medicină, știi ce înseamnă un doctor arab”, îi zice fetei.

Un prieten de familie, angajat la o farmacie din Iași, le-a făcut rost de pastile. Bianca a citit tot ce a găsit pe net despre administrarea medicamentului, apoi a mers la o altă clinică pentru confirmarea eliminării sarcinii.

Când s-a întors la studii în Germania, s-a trezit cu ditamai infecția. Nu-i spusese nimeni că era necesar și un tratament preventiv cu antibiotice.

„Nu înțeleg cum medicii aceștia care sunt de vârsta mamei mele refuză să facă așa ceva”, spune Bianca, care a luat antibiotice șapte zile ca să scape de infecție. „Ea (n.r.: mama) a trecut prin experiențe îngrozitoare în comunism și de aia m-a susținut. E groaznic! O atitudine conservatoare și învechită”.

Silirea de părinte, partener și societate

Deși avortul este o intervenție legală în România, iar femeile gravide care decid să-și întrerupă sarcina nu sunt pedepsite de lege, articolul 34 din Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor le permite doctorilor să refuze acordarea unui serviciu medical dacă acesta le poate „afecta imaginea sau valorile morale”.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulți doctori invocă articolul 34 – obiecția pe motive de conștiință – pentru a evita efectuarea avortului la cerere.

Anul acesta, în urma unei documentări extinse, atât telefonic, în calitate de pacientă, cât și prin intermediul solicitărilor oficiale, am descoperit că ginecologi din cel puțin 60 de spitale publice din România nu mai fac avorturi la cerere.

Timp de patru luni, din martie până-n iulie, am contactat 190 de unități medicale echipate cu infrastructură pentru a realiza intervenții de acest tip. Dintre ele, 131 ne-au răspuns, iar 60 au confirmat oficial că în secțiile lor de Obstetrică-Ginecologie întreruperea de sarcină la cerere e un serviciu medical inaccesibil.

Motivele nu țin doar de credință, ca în cazul doctoriței de la Iași, ci sunt și de natură administrativă. Unele spitale susțin că nu au infrastructură pentru avortul la cerere, dar îl fac fără probleme, în aceleași condiții, pe cel terapeutic, când viața mamei e pusă în pericol. Altele dau vina pe Casa de Asigurări de Sănătate, care nu decontează serviciile la cerere.

Centrul Filia, o asociație care militează pentru drepturile femeilor, și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice au publicat de curând un raport în care arătau că la telefon, în preajma Paștelui, 51 de spitale refuză pacientele care vor să-și întrerupă sarcina.

În urmă cu o lună, contactați oficial de noi, unii manageri aveau o altă poziție. Alții, însă, nu s-au sinchisit să-și asume cu ștampilă și semnătură politica instituției.

Nu avem noi dreptul să hotărâm destinul unei alte femei
dr. Florina Reut, șefa secției de Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Municipal Rădăuți, unde nu se fac avorturi la cerere.

„Sunt femei care solicită avort la cerere, dar fără voia lor, pentru că sunt silite de părinți, de partener, de societate și rămân traumatizate. După o astfel de experiență, femeia rămâne cu un sentiment de goliciune. Nevoia de atenție post avort poate avea repercusiuni asupra relației cu partenerul și asupra relației cu propria persoană.”

Ilegalitatea

Femeilor le e dificil să-și respecte opțiunea chiar și în acele spitale unde întreruperile de sarcină la cerere e un serviciu medical disponibil. Asta pentru că numărul medicilor care refuză este mai mare decât cel al doctorilor care acceptă.

Din 356 de doctori care ne-au răspuns, 197, adică 55%, nu fac avorturi din motive de conștiință.

În unele spitale, diferența dintre cele două categorii este uriașă. În Spitalul Județean de Urgență Bacău, de pildă, un singur doctor din 16 face întreruperi de sarcină la cerere. „Restul medicilor invocă motive religioase, de etică sau pur și simplu optează pentru educație și prevenirea unei sarcini nedorite”, ne-a transmis conducerea spitalului.

De fapt, în cel puțin opt spitale din țară există un singur doctor care face întreruperi de sarcină la cerere, adică strictul necesar pentru ca unitatea medicală să nu încalce legea.

Deși refuzul unui doctor de a acorda un anumit serviciu medical e prevăzut în Codul deontologic al Colegiului Medicilor, refuzul întregului corp medical e o decizie cu potențial de ilegalitate,
Iustina Ionescu, avocată specializată în drepturile omului.

„Pacientul ar putea da în judecată spitalul, dar, din păcate, avem nevoie de un precedent. Legea din 2006 privind reforma în domeniul sănătății spune clar că o instituție medicală publică e obligată să ofere pacienților serviciile solicitate de aceștia. Există două excepții, iar obiecția de conștiință nu se regăsește în niciuna dintre ele: dacă doctorul nu are competențele necesare ori dacă pacientul manifestă o atitudine ostilă”.

Dr. Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, e de altă părere: „Pacientul este cel care are o boală și se adresează pentru un serviciu medical. Întreruperea de sarcină la cerere, chiar dacă este efectuată de un medic, nu este un serviciu medical”.

Borcean nu înțelege care e problema cu doctorii care nu fac avorturi. „Dacă m-ar întreba cineva în mod imperativ ce măsuri aș lua față de acești doctori, i-aș spune că-i felicit!”, spune. „Zilele astea, avortul la cerere a devenit o chestie atât de monstruos de banală, încât nimeni nu se mai gândește ce înseamnă el de fapt, adică curmarea unei vieți”.

În România, prima cercetare pe tema obiecției de conștiință a fost realizată de Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice în 2011. Atunci, din 67 de spitale publice contactate, 6 au zis că nu fac avorturi. În 2014, aceeași organizație a repetat studiul și a descoperit că în 13 unități medicale nu se făcea avort în nicio zi a anului.

În 2019, 60 de spitale și-au asumat public poziția împotriva întreruperii de sarcină la cerere, iar trendul este crescător.

„Legătura specială cu Biserica”

Obiecția pe motive de conștiință e cea mai la îndemână armă pe care o folosesc organizațiile pro-life din toată Europa. În Polonia, țara cu cea mai draconică lege anti-avort, doctorii o folosesc inclusiv ca să refuze avorturile terapeutice, chiar dacă sunt legale, iar eforturile mișcării pro vita se îndreaptă către extinderea acestui instrument spre angajații din farmacii.

În 2014, când tot corpul medical al Spitalului Cuza Vodă din Iași, cel la care a mers Bianca, a anunțat că nu va mai face întreruperi de sarcină la cerere, Asociația Medicilor Catolici (AMC), Asociația Medicilor Creștini și Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România au trimis o scrisoare de susținere, la care au atașat un ghid cu informații despre „Obiecția de conștiință – Drept fundamental al personalului medical”.

În broșură, doctorilor li se spune că obiecția pe motive de conștiință e „aproape o regulă în numeroase țări ale Europei Occidentale”, iar „în Italia, procentul medicilor ginecologi care refuzau să răspundă solicitărilor de întrerupere voluntară a sarcinii era de 80% în 2013”.

„Personal, nu am fost preocupată să fac un sondaj ca să aflu impactul publicării acestei broșuri”, spune dr. Maria Dunca-Moisin, președintele AMC din București, „dar sper din toată inima, împreună cu ceilalți colaboratori, că am putut contribui la decizia pe care au luat-o colegi ginecologi de a nu face avorturi la cerere. Misiunea medicului este aceea de a trata, de a vindeca, și nu de a curma viața! Ideea vehiculată de mulți că mama gravidă «are drept asupra corpului ei» este total greșită; ea este doar purtătoare a unei alte ființe”.

Cu ochelari pe nas și sacou cu guler apretat, fostul economist spune că spitalul are o „legătură specială cu biserica”. Într-adevăr, în curtea instituției, printre mașini și ambulanțe, răsar turlele unui lăcaș de cult condus de preotul Dan Damaschin, președintele asociației „Glasul vieții”, pe care presa l-a botezat în numeroase rânduri „părinte pentru mii de copii”. „Părintele Damaschin este implicat în foarte multe activități și programe sociale și împreună susținem tot ce înseamnă familia”, spune Dâncă.

Pro Vita București, co-autoarea ghidului, oferă asistență juridică și reprezentare în instanță medicilor care refuză avortul. În 2010, când ginecologul Olimpia Oprea din Timișoara a fost dată în judecată de părinții unui copil născut cu sindromul Down pentru că nu le-ar fi adus la cunoștință acest fapt și, astfel, nu au putut alege întreruperea sarcinii, Pro Vita a intervenit în procesul civil, unde un terț poate argumenta în favoarea unei părți, iar atât instanța de apel, cât și cea de recurs, au dat dreptate medicului.

Șeful Spitalului Cuza Vodă din Iași, Robert Dâncă, susține în totalitate decizia ginecologilor din subordinea sa. „Pe lângă aspectul religios, sunt chestii de moralitate, iar eliberarea unei rețete se face tot în urma unui act medical.”

În fața bisericii e forfotă ca într-o zi cu cruce roșie în calendar. Pe ușa de lemn, deasupra căreia atârnă un banner cu Glasul Vieții, e un du-te-vino neîntrerupt.

Voluntari cu broboane de sudoare cară cutii cu donații, puști cu ochii în telefoane mănâncă înghețată și mame cu copii așteaptă cu sufletul și rugăciunea la gură să primească orez, lapte praf și scutece.

Părintele Damaschin, la câțiva metri distanță de agitație, trăncăne în fața unui telefon ținut de-o brunetă. Ne așezăm pe o băncuță de lemn. „Când am venit eu aici, în 2005, era o întreagă secție de chiuretaj”, spune preotul căruia pletele până la umeri îi dau alură de rock star.

Moartea copiilor în formă microscopică

„Nu aveam foarte mare acces în zona respectivă, dar am încercat să sabotăm cumva. Am găsit niște voluntari care să stea cu pancarte și pliante în fața secției respective. Am vrut ca medicii să vadă efortul și pe frig, și pe soare, al voluntarilor care au stat vreo doi ani de zile”, povestește preotul.

Apoi au început să vorbească cu femeile. „Dacă renunți la avort, te plătim”, le-au zis voluntarii. Îți dăm bani de casă, masă, alimente, tot ce ai nevoie.” În curând, spitalul a externalizat întreruperea de sarcină la cerere – „s-au liniștit după ce au avut probleme inexplicabile în familia lor, accidente sau copii bolnavi” – , dar Damaschin nu e încântat nici acum, pentru că unii doctori fac în continuare avorturi la privat, „unde consilierea nu mai este posibilă”.

În plus, ginecologii încă fac avorturi terapeutice. „Iar realitatea arată că nu toate bolile sunt reale”, spune preotul, „și-s mulți copii care înving boala din pântecele mamei”.

Asociația pe care o conduce Damaschin va deschide în curând două cabinete ginecologice gratuite pentru femeile fără asigurare medicală, unde vor lucra cadre universitare și medici „din zona pro-vita din spital”. „Aceste cabinete de planning familial nu fac decât să strice sănătatea femeilor și să omoare copiii în formă microscopică”.

Cum eviți păcatul

La Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, doar 7 doctori din cei 44 pe care-i are clinica de Ginecologie mai fac avorturi.

„Sigur că a fost destul de delicat, pentru că au mai rămas foarte puțini colegi care fac avorturi la cerere și discuția a fost că practic e parte din meseria noastră, dar nici nu poți obliga un medic să facă acest lucru”, spune Daniela Chiriac, șefa secției de Obstetrică-Ginecologie din cadrul spitalului. „Așa că am găsit această soluție, să se acopere nevoia cu medicii care încă mai practică avortul la cerere”.

În ultimii șapte ani, nici Chiriac nu a mai făcut vreun avort la cerere din motive religioase. „M-am gândit că dacă pot evita un păcat, atunci să o fac. Am și eu un copil, am avut probleme de sănătate”, spune.

Chiriac crede că o recomandare la un alt doctor e un păcat la fel de mare, chiar dacă același articol care le dă liber la refuz îi și obligă pe medici să îndrume oamenii către un coleg de breaslă.

Nu pot să le recomand pe altcineva, că este tot… Nu știu, să se informeze singure. E ca și când aș face tot eu. Multe femei s-au răzgândit și de teama că nu are cine să le facă. Dr. Daniela Chiriac

Biserica, dar și grupurile anti-avort, pun presiune constantă pe medici. În decembrie 2014, patriarhul Daniel a oferit diplome și medalii unui număr de 18 ginecologi din Timișoara care nu efectuează avorturi la cerere. Unul dintre medicii premiați este dr. Maria Olimpia Oprea, femeia ajutată în proces de Pro Vita și actualul manager al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, șefa lui Chiriac.

Voluntari pentru viață

Clinica de Obstetrică-Ginecologie a spitalului are sediu într-o clădire cu arhitectură neobarocă, la intersecția bulevardului 16 decembrie 1989 cu strada Alexandru Odobescu.

Câțiva tineri zbârliți de frig poartă geci de iarnă, glugi trase peste cap și pancarte cu mesaje precum: „Copilul nenăscut este om din momentul conceperii”, „Tăticule, când mă vei ține în brațele tale, mă vei iubi” sau “Bărbații adevărați protejează viața”.

Sunt voluntari în campania „40 de zile pentru viață”, o acțiune „a tuturor creștinilor apărători și iubitori ai vieții” care se ține de trei ani încoace în Postul Paștelui la intersecția celor două străzi.

„Reacțiile oamenilor de pe stradă sunt și pro, și contra”, spune Ema Isaincu, una dintre voluntare, o credincioasă care-și dorește un copil mai mult decât orice pe lume. „În minutul acesta vin persoane care-ți dau like și claxoane, în minutul următor vine cineva care îți vorbește urât. Chiar azi ni s-a întâmplat, un șofer ne-a zis să vă fie rușine că stați aici, ce treabă aveți voi cu ce alege omul?”.

Anul trecut, își amintește Ema, unul dintre doctori ieșea în fiecare zi și le aducea ceai voluntarilor. Azi, cel care le-a adus ceai în termos e Alecsei Ghiță, directorul Fundației Estera din Timișoara, un centru pentru femeile aflate în criză de sarcină.

Ghiță pune termosul pe asfalt și moșmondește cu un ciocan la o măsuță de lemn. E un pastor baptist convins că neomarxismul este în floare în România, țară dominată în opinia lui de filosofia seculară. Îl inspiră politicile din Spania, Irlanda de Nord și Polonia și i-ar plăcea ca avortul să fie interzis cu totul.

În primul an, 40 de zile a stat doar el în stradă. Apoi, și-a mai adus un om, iar anul ăsta a implicat voluntari de la câteva zeci de biserici din zonă.

„În Timișoara sunt mulți medici care refuză să facă avort, iar eu cunosc personal pe una dintre somitățile din lumea ginecologă, Cioata Ionel”, spune pastorul. „Nepotul dumnealui, Bogdan Cioata, este și pro-life. El vine la Estera, ascultă femeile din toate mediile sociale și le oferă servicii gratuite”.

În centrul Estera, jucării de pluș și păpuși din plastic moale sunt aliniate pe o canapea ca la grădiniță. Pe rafturile cu enciclopedii despre copii și cărți cu titluri ca „Feminismul – misticism sau greșeală?”, stau fetuși gumoși chirciți, cu membrele încrucișate.

Fundația Estera colaborează cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, care-i lasă pe baptiști să umble prin școli cu programul „Abstinență=Libertate”. „Îi învățăm pe tineri ce înseamnă libertatea prost înțeleasă, în sensul să te implici în relații sexuale înainte de căsătorie. Am vrea să fie și la nivel național, pentru că acum vor să bage tot felul de mizerii”, spune pastorul.

Ar mai vrea, de asemenea, ca femeia să treacă, înainte de a lua vreo decizie legată de avort, printr-un „program de informare obligatoriu la un cabinet de consiliere, iar dacă tot vrea să facă avort, să dovedească că a parcurs acest curs. În general, suntem foarte bine integrați, colaborăm cu toate instituțiile, fie că sunt din guvern sau din afara guvernului”, adaugă Ghiță.

Sprijin pentru politicile anti-avort în Parlamentul României

Primele eforturi ale mișcării anti-avort de schimbare a legislației naționale au început după Revoluție, când mai multe organizații anti-avort au fost fondate pe întregul teritoriu al țării, cu susținere din partea cultelor locale și know-how și resurse financiare de la americani.

Principalele direcții de activitate au fost: apărarea drepturilor copiilor nenăscuți, educația în acord cu „învățătura morală creștină” și lobby-ul în favoarea unei legislații pro-vita.

Inițial, au trimis scrisori președinților Ion Iliescu și Emil Constantinescu. Apoi, în 1997, un parlamentar de la PNȚCD a venit cu o propunere legislativă de interzicere a avortului, dar a primit aviz negativ de la Comisia pentru Drepturile Omului. În 2003, un fost deputat PSD a încercat să introducă consilierea obligatorie.

În 2012, foștii deputați PDL Sulfina Barbu și Marius Dugulescu au prins din nou curaj și au depus un proiect care presupunea înființarea “cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină”.  Deși toate inițiativele legislative au fost respinse, mișcarea anti-avort nu a renunțat la idee.

Ghiță își amintește cu emoție de discursul său de la Bruxelles, din Parlamentul European, unde a participat, la invitația lui Cătălin Ivan, fost europarlamentar PSD, la conferința „Babies go to European Parliament” (tr. Copiii merg la Parlamentul European). Evenimentul e inspirat din „Babies go to Congress” (tr. Copiii merg la Congres) în America, organizat de rețeaua anti-avort Heartbeat International.

Moderatoarea a fost Alexandra Nadane, directoarea unui centru de “criză de sarcină” din București afiliat la aceeași rețea și finanțat de George Becali.

Ivan a dus în plenul parlamentului mame beneficiare ale centrelor de criză, activiste, asistenți sociali, consilieri politici, preoți și copii. „Dumnezeu ne-a ajutat ca testimonialele mamelor să ajungă în Parlamentul European”, a spus Alexandra, care speră ca lobby-ul pe care-l face îi va convinge pe politicieni să susțină deschiderea unui număr cât mai mare de centre de „criză de sarcină”.

În aceeași zi, un eveniment similar a fost organizat la București, iar la întrunirea din Parlamentul României a participat și Raphael Cruz, tatăl senatorului american Ted Cruz, care a povestit că în Texas, o lege prin care femeile sunt obligate să facă ecografie înainte de programarea la avort le-a determinat pe majoritatea să păstreze copilul.

Matei Adrian Dobrovie, fost parlamentar din partea USR, în prezent membru PNL, susține că în Parlamentul României există sprijin pentru politicile anti-avort.

Pot să vă spun că există un grup de oameni care sunt dedicați măsurilor pro-familie și că încercăm să găsim un sprijin transpartinic, pentru că aceste politici ar trebui să fie unele de consens. Matei Adrian Dobrovie

Dobrovie, un tip slab cu barbă, a ieșit anul trecut din USR, după ce partidul s-a poziționat împotriva referendumului pentru redefinirea familiei. Și el e convins că fiecare femeie trebuie să treacă printr-o ședință de consiliere înainte de a lua decizia de avort.

„Aceste centre există în alte țări, cum ar fi Statele Unite, și în legislația românească nu sunt reglementate ca atare”, spune. „Am propus Ministerului Muncii ca ocupația de asistent și de consilier în criză de sarcină să fie incluse în nomenclatorul serviciilor sociale. Aștept răspuns.”

La Marșul pentru Viață din București, Dobrovie mărturisește că „există în momentul de față în discuție un proiect care vizează consilierea înainte de a lua o decizie”.

Credință locală, bani de la străini

Până una-alta, doctorii sunt mai ușor de dat pe brazdă decât politicienii. Strategiile, ideile pentru campanii și banii pentru organizațiile locale au venit din afară.

Human Life International (HLI), o grupare extremistă anti-avort din statul Virginia, de pildă, are ca partener principal în România Asociația Darul Vieții din Timișoara, care a desfășurat campanii de rugăciune în fața cabinetelor și spitalelor de ginecologie, a mers în școli să promoveze educația pentru abstinență până la căsătorie și a contactat în scris toți medicii cu cabinetele private din județul Timiș.

Între 2003 și 2017, Darul Vieții a primit de la HLI cel puțin 45.000 de dolari.

Din 2003 până în 2007, HLI i-a donat Gerdei Chișărău, șefa Darului Vieții, 27.759 de dolari. În 2016, Darul Vieții a mai primit un grant în valoare de 4.590 de dolari, iar în 2017, grantul a crescut până la 10.693 de dolari și încă 4.000 de dolari pentru “cheltuieli legate de biserică”

HLI a sprijinit nu doar organizația din România, ci și diverse grupuri anti-avort din toată Europa.

De fapt, radicalii americani au cheltuit în Europa peste 2,5 milioane de dolari între 2008 și 2016 pentru mișcarea anti-avort.

În Polonia, au condus campanii prin care au promovat obiecția de conștiință în rândul farmaciștilor care erau îndemnați să refuze vânzarea contraceptivelor. S-au implicat financiar – printre altele – atât în Malta, cât și în Polonia. În ambele țări, avortul este ilegal.

La referendumul din Irlanda de Nord din 2018, HLI a colaborat cu activiști extremiști de dreapta.

HLI a participat în 2011, 2015 și 2016 la edițiile respective ale Congresului Mondial al Familiei, o serie de conferințe anuale organizate de fundamentaliști americani și susținute financiar – printre alții – de oligarhi ruși.

Avortul, pentru cei de la HLI, este echivalentul Holocaustului, iar anticoncepționalele sunt „rădăcina culturii morții”: te îmbolnăvesc de diverse forme de cancer, îți dau depresie, dureri de cap, orbești și, într-un final, mori.

Provita Media, o altă organizație anti-avort din București, a primit timp de șase ani peste 90.000 de lire sterline de la britanicii de la Society for the Protection of the Unborn Child Research and Education Trust (SPUC). Provita Media e singura organizație din afara Marii Britanii care a beneficiat de ajutor financiar din partea trustului.

Tom Hamilton, purtătorul de cuvânt al SPUC, ne-a spus că “misiunea noastră în România e la fel ca oriunde în altă parte: limitarea dreptului la avort, pe care-l considerăm dăunător pentru femeie și împotriva drepturilor copilului nenăscut”.

Avortul la cerere, refuzat și la privat

Întrebat care ar fi soluțiile pentru o femeie dintr-un oraș unde toți ginecologii din spitalul public refuză avorturile la cerere, Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor, spune că ar putea merge la privat. Deși prețurile sunt mult mai mari, „poate că se vor convinge (n.r. femeile) să țină copilul.

Problema e că nici la privat situația nu e roz. Oana e o tânără din București, angajată într-o corporație de IT. Ne vedem în una din casele vechi din centru, transformată-n cafenea pentru hipsteri. E subțirică la trup și dezamăgită până-n tavanul înalt al barului de sistemul privat de sănătate.

Cu câteva săptămâni înainte să ne întâlnim, Oana a descoperit că e însărcinată și a sunat pe loc la Regina Maria să-și facă programare la ginecolog. Voia și ea, la fel ca Bianca, o rețetă pentru un avort medicamentos.

Primul doctor la care a mers la Regina Maria a chemat-o la cabinetul său de la Maternitatea Polizu și i-a zis că o costă de patru ori mai puțin la stat, „plus ce-mi lași mie și asistentelor”.

Oana s-a enervat și și-a făcut o altă programare. „La ei aveam abonament prin job”, spune cu urme de vinovăție. Dr. Petre Cornel Brătilă a examinat-o, apoi i-a zis că el nu „se ocupă de avorturi de niciun fel. În plus, chiar și dacă aleg calea medicamentoasă, mi-a zis că trebuie să iau medicamentul doar de la 8 săptămâni încolo, ceea ce este o dezinformare crasă”, își amintește fata.

Dimpotrivă, medicamentele funcționează până în 8 săptămâni și cu cât le iei mai repede, cu-atât mai bine. Sunt convinsă că mi-a zis asta intenționat, că a fost o manevră de descurajare.

Supărată foc, s-a dus din nou la recepție și a cerut să fie programată la alt ginecolog, primul disponibil. Au trimis-o la o femeie. Bun, și-a zis. E femeie, va empatiza. „Va avea mai mult respect și înțelegere față de decizia pe care o iei în legătură cu propriul corp”.

Greșit. „Mă simt vinovată”, i-a zis doctorița.

De data asta, Oana le-a rugat pe fetele de la recepție să o trimită la cineva care sigur-sigur o va ajuta. Numai că și cel de-al treilea ginecolog a refuzat-o, surprins că a venit la el, pentru că „nu se mai ocupă de mult cu așa ceva”.

„Jur pe Crez”

„Eram disperată, trebuia să iau medicamentul cât mai curând posibil”. Un eventual chiuretaj nu-i făcea deloc cu ochiul.

Acasă, Oana a început să sune la diverse clinici din București. La Medicover i-au spus că niciun doctor nu face avorturi la cerere, la Sanador aveau loc abia peste două săptămâni, iar la Marie Stopes, programul urma să fie reluat după câteva zile.

A avut noroc cu Medlife, unde a găsit un loc a doua zi, iar medicul i-a scris cele două rânduri de care avea atâta nevoie.

A luat medicamentul și apoi au apărut complicațiile. La camera de gardă la Regina Maria, în timp ce era leșinată în pat, cu dureri și cheaguri de sânge între picioare, o asistentă a întrebat-o sarcastic de ce venise la ei. „Trebuia să te duci la doctorul care ți-a dat rețeta!”

„A fost mega nasol”, spune Oana. „M-am simțit judecată. S-au comportat brutal și agresiv. Până acum aveam mai multă încredere în sistemul privat de sănătate, dar se pare că ar trebui să-mi pun semne de întrebare și în ceea ce privește clinicile private. Ziua în care medicii vor recita Crezul în locul Jurământului lui Hippocrate este aproape.”

A contribuit Liana Fermeșanu.

---

Acest articol e finanțat printr-un grant JournalismFund.eu. Versiunea în limba engleză poate fi citită pe TheBlackSea.eu și EU Observer.

---

Citește și:

51 de spitale din 29 de județe refuză să facă avorturi la cerere. O asociație trage un semnal de alarmă

Cum explică un ginecolog decizia de a nu face avorturi: „Nu am făcut niciodată un chiuretaj cu inima deschisă, căci nu am simțit că e o intervenție corectă”

Presa americană: Interzicerea avorturilor va transforma SUA în „România comunistă”. Medic român: „Pentru o femeie, orice contact sexual însemna doar panică și durere”

Urmărește-ne pe Google News

• medici