Comentează- Obiectul a fost predat lui Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România Wilhelm Filderman.
- Claudiu povestește cum a făcut prima descoperire însemnată.
Să obții autorizație nu e foarte complicat, începe el. Cumperi detectorul de metale, plătești o taxă la ANAF, 10 lei, faci o solicitare la Poliție, în care arăți că n-ai cazier și prin care te obligi să cunoști legile.
„Nu sunt prea multe variante, în țară sunt 3-4 magazine. Detectorul îl primești cu tot cu instrucțiuni pentru a te pune la curent cu diverse legi. Într-o săptămână aveam autorizație”, explică jurnalistul.
Prețul unui detector pleacă de la 1.000 de lei și poate ajunge la 10.000 de euro, aparatul care descoperă aur ori meteoriți. Un detector mediu îl poți achiziționa și cu 2.000 de lei.
Străbunicul care a luptat la Odessa și medaliile îngropate
Orice „detectorist” visează să descopere un tezaur. Până la tezaur, treci, dacă ai noroc, prin fire de istorie. „Străbunicul meu a luptat în bătălia de la Odessa. A fost împușcat în timpul asaltului, i s-a suprainfectat rana. A pățit asta, a rămas acasă și s-a ales și cu o paralizie”, rememorează Pacearcă.
Claudiu a crescut cu poveștile străbunicului Dobre Sandu. Și cu poveștile din Stoenești, Giurgiu: „Cineva din sat l-a turnat, cum că a fost legionar. Străbunicul nu avea nici o simpatie de felul acesta. Și-a îngropat însă decorațiile de război”.
Când a început pandemia, care impunea restricțiile, i-a încolțit un gând: „Cum să fac eu să găsesc medaliile străbunicului?”.
Pasionat de Discovery, Travel și History, cu ale lor legende, jurnalistul s-a interesat cum poate să obțină un detector de metale. A început să caute legea, ce presupune asta, cum se poate obține autorizația.
Distanțarea socială din pădure
Ușor-ușor, sprijinit și de soția Ioana, a devenit „detectorist”: „Unde poți respecta mai bine distanțarea socială decât în pădure?”.
Pe 11 iulie avea toate actele în regulă. Acum știe că trebuie să sapi cu mare atenție, în jurul unui artefact, ca să nu-l distrugi înainte de a-l extrage.
A început să bată pădurile. Unde s-a lovit de tonele de gunoi care sufocă natura: „Ți-e și frică, uneori. La Călugăreni am găsit maldăre de sticlă”.
Limba detectoarelor și cum e să „vânezi”
Detectoarele sunt de mai multe tipuri. Pentru începători, unele detectoare afișează vizual cifre pentru fiecare clasă de metale. Dar cel mai important e sunetul. Acesta e distinct: „Practic, folosești detectorul stânga-dreapta, ca la o mișcare de tenis. Semnalul trebuie să fie ferm”.
Conform Repertoriului Arheologic Național, nu poți căuta cu detectorul de metale în siturile arheologice, la o distanță specifică de monumente sau biserici. Restricția este între 200 și 500 de metri, în fapt, ideal, peste 1.000 de metri.
Pe site-ul Ministerului Culturii găsești toate siturile, așa că îți poți alege unde să „vânezi”. De fapt, să fii detectorist asta înseamnă, să vânezi.
Mi-am cumpărat un adaptor pentru detector pentru a-l putea folosi sub apă. Mă gândeam că trece pandemia și mă duc să mă joc la mare. Numai că tot litoralul, ce este sub apă, este sit arheologic. Probabil că voi merge pe râuri sau lacuri.
Claudiu Pacearcă:
Prima „descoperire” a fost o monedă cu ștanță, care s-a dovedit, de fapt, doar un obiect industrial din RFG-ul comunist.
Focosul de obuz, ca „antrenament”
S-a „antrenat” acasă, în curte, la Jilava, unde a găsit mai multe cartușe, ba și un focos de obuz. L-a pus pe site-urile detectorilor de metale, așa a aflat despre ce ar fi vorba. A trebuit să predea obiectul Poliției: „Mi-a fost frică, eu am crezut, inițial, că e o greutate de cântar”.
Schije, boabe de șrapnel, „pădurile sunt adevărate covoare de gloanțe”. Potcoave de măgăruș, dar și monede din perioada celui de-al Doilea Război Mondial: „Calitatea acestora este foarte slabă, fiindcă, în acea vreme, tot metalul mergea la industria de război. Cu praf de copt, apă fiartă sau cu electroliză, tot nu le scoți fața”.
Alin, vărul din State, care lucra la un doctorat în istoria evreilor, a venit în România. Claudiu cunoștea istoria de la Jilava, acolo unde a funcționat, în perioada celei de-a doua conflagrații mondiale, o unitate militară germană.
- Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România Wilhelm Filderman, avea să explice: „În timpul pogromului de la București, membri ai Mișcării legionare au sechestrat și torturat sute de evrei, iar dintre cei reținuți, 89 au fost duși în camioane la marginea localității Jilava și executați. Am identificat zona masacrului în 2016, locul a fost marcat într-o ceremonie în ianuarie 2018”.
30 noiembrie. Claudiu, soția sa, Ioana, și Alin ajung în pădure, pe potecile pe care cei din Jilava le folosesc azi ca pe niște scurtături.
Cum să ai miros de-adevăratelea
La lizieră, pe un câmp, pe un drum din acelea vechi, au găsit cutii de bere și rulmenți de tractor. Zona fusese agricolă. Dintr-odată, semnal puternic. Cu tot cu bulgăre de pământ, a scos cu grijă un obiect misterios. A preferat să-l ducă acasă.
„Nu credeam să găsim ceva. De fapt, ieșirile astea ne-au ajutat să descoperim locuri mișto, pe care nici nu le știam. În plus, activitatea te scoate din rutină, te liniștește. Uneori, mă opresc și stau în liniște din natură. Am văzut căprioare, ulii, vulpi. În plus, mirosul de verde te îmbată. Am descoperit mirosuri noi, dacă mă crezi. Mirosul de iarbă”.
„Am pus obiectul într-un vas cu apă caldă, să se ducă pământul. Am curățat cu o periuță, apoi am turnat praf de copt și din nou apă caldă. Așa se îndepărtează straturile de depuneri”, explică el.
La un moment dat, a văzut sticla.
Claudiu a postat descoperirea pe un grup specializat de pe Facebook. Așa a aflat că este o lupă „vintage” de bijutier, folosită pentru a determina puritatea pietrelor prețioase. Ulterior, un prieten, al cărui tată lucrase în branșă, a confirmat.
Cum în zonă avusese loc masacrul din 21 ianuarie 1941, jurnalistul a făcut legătura: „Evreii erau bijutieri pricepuți. Să fie oare posibil?”. Bătrânii locului povesteau mereu despre masacrul de la Jilava: „Evreii au fost executați de legionari, apoi, două zile la rând, localnicii au jefuit cadavrele. Se vorbea că le-au fost scoși și dinții de aur”.
Claudiu și-a reamintit de acțiunea din 2018, de la Jilava, când a fost comemorat pogromul. A mers la locul unde a fost pusă o plăcuță și a găsit numele lui Adrian Cioflâncă.
„Și dacă găseam un diamant, îl încredințam urmașilor”
„Am intrat în legătură cu directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România Wilhelm Filderman. L-am întrebat direct: A existat, cumva, vreun bijutier, între cei 90 de executați de la Jilava? Răspunsul m-a năucit: «Da, a fost unul singur!»”, povestește Claudiu.
Pacearcă n-a ezitat niciun moment: „Nici n-am așteptat să fiu întrebat, am fost de acord să donez lupa. Era, într-un fel, o obligație morală pentru o victimă a Holocaustului. Și dacă era un diamant, aș fi făcut același lucru. Legea te obligă se declari o descoperire de valoare în 72 de ore. Aici nu era neapărat o valoare intrinsecă, ci o valoare de flux istoric, familială chiar”.
Pe 2 decembrie, a întocmit documentele de predare la primărie, cu locul descoperirii, longitudine și latitudine, iar obiectul a fost preluat de directorul Adrian Cioflâncă pe 15 decembrie.
Viața ca o cometă a bijutierului Wily și ce s-a întâmplat la Jilava
„Pe baza documentației de la Institutul de Medicină Legală, în 22 ianuarie 1941, în Pădurea Jilava, a fost ucis bijutierul Wily Neiderman, un tânăr de 20 de ani. Acesta locuia în strada Leon Vodă, nr. 2, din București și era fiul Jeanetei și al lui Nathan Neiderman. Mormântul lui Wily se află în Cimitirul Evreiesc Giurgiului. Există o posibilitate rezonabilă ca lupa de bijutier să-i fi aparținut”, a transmis directorul Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România.
„Bănuiesc că lupa a fost furată de un localnic care a aruncat-o când a văzut că nu era un obiect mai valoros. Am găsit-o în apropierea locului în care au avut loc crimele, într-o zonă plină cu poteci utilizate și azi ca scurtături de localnici”, adaugă Claudiu Pacearcă.
În urmă cu aproape 80 de ani, pe 21 ianuarie, începea Rebeliunea Legionară, în timpul căreia a avut loc Pogromul de la București. La putere era mareșalul Antonescu, iar România fusese declarată stat național legionar. Deși începuse să îi exproprieze pe evrei, Antonescu considera că legionarii acționează într-un ritm prea rapid și că fanatismul lor putea duce la oprirea comerțului și la un dezastru economic. Pentru că Antonescu se opunea fanatismului lor, legionarii s-au organizat și au început în 21 ianuarie rebeliunea. Dintre evreii torturaţi, 90 au fost urcați în camioane şi duși în Pădurea Jilava, unde au fost dezbrăcați şi împuşcați în cap.
- Statisticile arată că în timpul pogromului au fost devastate peste 1.200 de prăvălii, ateliere și case evreieşti şi au fost ucişi peste 140 de evrei. Federația Comunităților Evreiești din România a evaluat pagubele la 383 de milioane de lei.
Cum să te simți mereu în preajma lui Wily
„Indiferent dacă obiectul i-a aparținut sau nu lui Wily, mi se pare important ca memoria să rămână vie, numele și povestea acestui băiat, nedreptățit de semeni, să fie pomenite, după atâtea decenii. Într-un fel, am fost mereu în preajma sa. A trăit pe Leon Vodă, o stradă pe care am străbătut-o des în perioada anilor de liceu. De când mă știu, trec zilnic pe lângă cimitirul evreiesc de pe Giurgiului, acolo unde își doarme somnul de veci”, conchide Claudiu.
Părinții lui Wily au emigrat în Israel. Sunt înmormântați la Ierusalim. Sora lui, Lola (n. 1925), a depus mărturie la Yad Vashem, Memorialul Victimelor Holocaustului. A murit în 2008 și e înmormântată la Herzliya.
Un frate, Avram, a fost la Vapniarka, în lagăr, și a fost ucis în masacrul de la Râbnița. Altă soră, Rebecca, a trăit la Netanya până în 2009.
Obiectul e studiat în continuare, se caută urmașii familiei, pentru detalii despre Wily.
„Obiectul e important. Am fost contactat de doi nepoți de-ai victimei, suntem în legătură, să vedem dacă au rămas fotografii. Bineînțeles, alăturarea între lupă și Willy Neiderman e teoretică, însă am plecat de la premisa că nu existau bijutieri în Jilava, era o meserie urbană. E rezonabilă bănuiala că a fost adus de la București și executat în acel loc”, a încheiat directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Adrian Cioflâncă.
Statul care uită să-și recompenseze pasionații de istorie care descoperă tezaure
Potrivit lui Florin Bosoteanu, care cutreieră pădurile înalte, în căutarea obiectelor din Primul Război Mondial, în ultimii zece ani, patrimoniul național mobil s-a îmbogățit cu zeci de mii de obiecte antice și medievale, printre care câteva zeci sunt tezaure. Multe au fost donate muzeelor, fără pretenția din partea descoperitorilor de a beneficia de recompensele pe care le puteau cere: topoare din bronz, unelte, arme de luptă antice, monede, bijuterii sau alte piese medievale și antice din aur, argint sau bronz. Unele strălucesc în vitrinele muzeelor, altele așteaptă să fie restaurate, explică președintele asociației Prospectorii Istoriei.
„Să știți că e un hobby mai ieftin decât pescuitul”, ne încurajează Florin Bosoteanu.
Tezaurele descoperite de pasionații de istorie, în zone departe de aria de protecție a siturilor, trebuie predate autorităților în termenul legal de maximum 72 de ore de la descoperire.
„Dacă nu le predai, e caz penal”, spune Claudiu Pacearcă.
Conform aceleiași legislații, autoritățile statului au obligația că în termen de maximum 18 luni de la predarea bunurilor să acorde o recompensă descoperitorului în cuantum de 30% sau 45% dacă obiectele sunt încadrate ca tezaur din valoarea evaluată de specialiști. Plata ar trebui să fie făcută fie din bugetul muzeelor în care ajung tezaurele, fie din bugetul alocat de Consiliile Județene. Numai că, spune Bosoteanu, mulți dintre „detectoriști” nu au fost răsplătiți, deși a trecut termenul legal în care trebuiau acordate recompensele.
Pe site-ul history-prospectors, el a făcut o listă cu descoperirile încredințate, dar nerăsplătite.
Mai mult, Iulian Enache, descoperitorul tezaurului de monede otomane de la Budești (47.000 de monede din argint din vremea sultanului Murad al II-lea), în 2013, a dat în judecată Muzeul Național de Istorie și Ministerul Culturii, în decembrie 2015. Într-un final, după 5 ani de procese, a câștigat definitiv procesul, obținând 42.000 de euro.
- Satisfacția când ce găsești tu va fi expus pentru mulți ani de acum încolo și admirat de o mulțime de oameni e imensă. Pe când dacă bunurile ajung uitate în sertarul vreunui colecționar se pierde din importanța lor. Sunt adeptul recompensării materiale a celor care descoperă bunuri de patrimoniu. Doar așa se poate reduce traficul de artefacte – Iulian Enache
Claudiu Pacearcă așteaptă anul viitor să înceapă din nou căutările. Medaliile de război ale străbunicului sunt tot acolo. Și așteaptă să fie scoase la lumină.