Sandra Smith, în vârstă de 64 ani, avea cei trei pitici de peste 15 ani şi îi pusese în faţa uşii pentru a stârni zâmbete trecătorilor. Femeia, însă  a fost nevoită să-şi îmbrace amuzantele statuete în tricouri, pentru că vecina femeii s-a plâns că imaginea acestora este vulgară.

„Ei se află aici de foarte mulţi ani şi toată lumea îi găseşte amuzanţi. Nepoţii mei îi adoră”, a spus Sandra Smith.

Cu toate acestea, femeia a primit un telefon din partea oficialilor şi a fost avertizată să îi acopere.

Urmărește-ne pe Google News