În timp ce italianul exercita meseria cu diplome false, eu cerșesc recunoașterea diplomei într-o specialitate deficitară în România, de parcă m-aș fi pregătit în Congo…
Ciprian Vâjeu, chirurg francez de origine română:
- Un chirurg cu supraspecializare în
chirurgia coloanei vertebrale povestește cum
autoritățile din România “mi-au cerut o diplomă în flamandă, deși eu studiasem
la Bruxelles în franceză. Practic, mi-au solicitat un document care nu există”. - Al doilea caz este un medic turc,
specializat în neurochirurgie. Soția lui spune că au depus actele la o comisie
de la Colegiul Medicilor din iulie și, de atunci, nu au nici un răspuns. “Cred
că, de fapt, această comisie nu există”, povestește ea.
După ce Libertatea a publicat povestea Danielei Bota, medic român educat în Statele Unite și supraspecializat în neurooncologie, care încearcă de un an să-și echivaleze studiile în țară, mai mulți medici care trec prin coșmaruri asemănătoare ne-au împărtășit povestea lor.
“Medicii români care părăsesc țara au nevoie de maximum două luni ca să poată începe să lucreze în Franța”, spune Ciprian Vâjeu, chirurgul de origine română care deschide episodul de azi, din serialul “Cum să enervezi și medicii care vor să vină în țară”.
Vâjeu
a plecat din România în 1990 și s-a specializat în Franța și în Belgia în
ortopedie, cu supraspecializare în chirurgia coloanei vertebrale,
o nișă deficitară încă în țară.
A acumulat deja 17 de ani de experiență în chirurgia coloanei vertebrale, iar acum așteaptă de peste 18 luni de la Ministerul Sănătății echivalarea studiilor, ca să poată face aceste intervenții și în România.
După finalizarea specializării în chirurgia spinală, Vâjeu a practicat în mai multe clinici private din Franța.
“În
2010, când mii de medici români părăseau țara, au fost câțiva nebuni ca mine care au dorit să se
întoarcă și să redea România o parte din savoir
faire”, povestește ortopedul.
Brusc, autoritățile nu i-au mai
recunoscut studiile în străinătate
Și-a
obținut autorizația de liberă practică în România și și-a deschis un cabinet
medical la Drobeta-Turnu Severin. A făcut intervenții dificile de coloană
vertebrală la două clinici, din Timișoara și din București, venind de
patru-cinci ori pe an în România.
Vâjeu spune că a făcut chiar unele intervenții în premieră pentru România (în 2010, a făcut prima proteză de disc lombară, la Timișoara).
Timp
de șapte ani, a putut practica și în țară, până în 2017, când s-a mutat la
Ploiești, de unde este familia lui. Apoi însă, autoritățile nu i-au mai
recunoscut studiile.
Atunci am avut surpriza să mi se spună, în 2018, că diplomele mele belgiene nu mai sunt valabile și că trebuie să depun un nou dosar la centrul de resurse umane al ministerului, în București. Și că e necesar inclusiv un examen psihiatric.
Ciprian Vâjeu:
“Din
iulie 2018 aștept o decizie de la acest centru, care începe să mi se pară zidul
Berlinului”, spune, dezamăgit, chirurgul.
“A
fost așa absurd că la un moment dat mi-au cerut o diplomă în flamandă, eu
făcând și studii la Bruxelles, doar că eu acolo am studiat în franceză. Deci
acest act nu există”, explică el.
O cărămidă de dosar, depusă încă din
martie
Al
doilea exemplu de azi vine din Turcia.
Lizi
Constantinescu este căsătorită cu Mehmet Akif Gogusgeren, medic pregătit în
Istanbul și care are 21 de ani de experiență în neurochirurgie.
Locuiesc împreună în Turcia, dar românca vrea să se mute înapoi în țară, așa că soțul ei a început în luna februarie procesul de echivalare a specializării sale în România.
“Am
depus cărămida de dosar chiar la 21 martie. Și culmea e că funcționara m-a
asigurat că medicii turci au prioritate”, râde Lizi Constantinescu.
“Nu
vă pot spune cât am umblat după acte, pentru o specializare terminată acum 21
de ani. Acte din Ankara, caziere peste caziere, hârtii de bona fide de la
Colegiul Medicilor de-aici…”
Turcia are un sistem medical de evidență mult peste ceea ce este în România, drept pentru care toate actele aveau semnătura electronică și a trebuit să le schimbăm, în România nefiind implementat acest sistem
Lizi Constantinescu, soția medicului:
Când
au început acest proces, credeau că va fi mai ușor: judecau după viteza din
Turcia, unde femeia este convinsă că deja s-ar fi terminat.
Ca
module de pregătire, rezidențiatele din cele două țări sunt similare. “Doar că
ei, în Turcia, aveau în plus față de România: 10.000 de ore de practică și 350
de ore de teorie”.
Luni de tăcere și de așteptare
După
ce au depus dosarul în martie 2019, prin mai au fost anunțați că le lipsea o
copie după o carte de identitate a soției și dovada plății taxei de evaluare.
“Le-am
depus instant, dar au ajuns la dosar peste încă o lună. Apoi, la 26 iunie,
dosarul a fost înmânat comisiei. De-atunci și până azi, nu mai știm nimic.
Încep
să mă îndoiesc că această comisie chiar există… Termenul legal de 90 de zile,
în care trebuia făcută echivalarea, se va dubla curând. Ministerul a spus că nu
există o relație de subordonare între ei și comisia de evaluare (n.r. – comisia
se organizează ulterior la nivel de Colegiul Medicilor), deci nu pot face
presiuni”, povestește soția medicului.
Cei
doi simt că nu există nici un mecanism la care pot apela pentru ca procesul
birocratic, împotmolit fără nici o explicație, să meargă înainte.
Mie nu-mi lipsește nimic aici, dar vreau pur și simplu să mă întorc acasă. El a acceptat, deși știm amândoi că va fi greu, fiind vorba și de doi copii la mijloc. Nu vreau să renunț la acest vis.
Lizi Constantinescu, soția medicului:
Lizi Constantinescu este pe cât de mândră de soțul ei, pe atât de dezamăgită de ceea ce percepe ca o respingere din partea statului român.
“E
păcat să nu-l folosim și noi aici. Este un neurochirurg foarte bun și un medic
cunoscut aici pentru că este foarte uman, pentru că în pacient vede întâi omul
și abia pe urmă un corp bolnav.
Este
cel puțin ciudat cum statul român, care are un sistem sanitar aflat în terapie
intensivă, nu e interesat să resusciteze sistemul cu oameni gata formați”,
conchide ea.
România, unul din
statele corigente la aplicarea directivei privind recunoașterea calificării
profesionale
La
finalul lunii noiembrie, Comisia Europeană trimitea României (dar și altor 22
țări) un aviz prin care îi cerea să respecte directiva de recunoaștere a
calificării profesionale obținute în alte state membre UE.
După
ce ziarul a publicat săptămâna trecută povestea Danielei Bota, cercetătoare și
prodecan la University of California (Irvine), care încearcă de un an să obțină
echivalarea studiilor, mai mulți medici i-au scris chiar ei despre cum s-au
lovit de aceeași birocrație excesivă, iar ministerul i-a scris ca să continue
procesul de echivalare.
Nu m-am așteptat ca atâta lume să fie interesată de povestea noastră. Poate reușim să schimbăm sistemul. Am primit un e-mail de la minister, cerând mai multe documente, imediat după reportajul din Libertatea.
Daniela Bota, neurooncolog: