Studiul s-a bazat pe teste de laborator în cadrul Universității din Hong Kong. Acestea au arătat că virusul SARS-CoV-2, cel responsabil de actuala pandemie și care cauzează boala COVID-19, poate coloniza părțile superioare ale tractului respirator și membrana conjunctivă (care acoperă suprafața ochilor) în numere mult mai mari decât virusul SARS sau cel care provoacă gripa aviară.

Am crescut țesuturi din tractul respirator uman și din ochi în laborator și apoi am introdus virusuri SARS-CoV-2, SARS-CoV, și H5N1 în culturile respective de celule, comparând comportamentul lor.

Dr. Michael Chan Chi-wai, autor principal al studiului:

Cum ne infectează coronavirusul

Coronavirusul poate infecta persoane prin contact direct sau indirect. Contactul direct se referă la interacțiuni în persoană între un individ purtător de virus și un individ susceptibil. 

Acest tip de transmitere implică, cel mai adesea, un contact sau apropiere fizică (de exemplu strângerea mâini) între cei doi, și ca persoana neinfectată să își atingă gura, nasul sau ochii pentru a transporta virusul în zonele vulnerabile.

Contactul indirect implică contactul dintre o persoană vulnerabilă și un obiect ce a fost infectat în prealabil de un purtător (prin aerosolii generați când tușește, respiră sau vorbește). Alte studii au găsit că virusul poate supraviețui, în condiții prielnice, până la o săptămână pe suprafețe precum oțel sau plastic.

Perioada de incubație a coronavirusului pare să dureze până la 14 zile. În acest timp, o persoană este infectată cu virusul, dar nu prezintă simptome. 

Cu toate acestea, putem infecta, la rândul nostru, alte persoane în perioada de incubație – ceea ce a permis răspândirea rapidă a coronavirusului în fazele incipiente ale epidemiei, mai ales în primele state afectate, precum Italia, care nu știau cum se comportă patogenul.

Este vital să nu ne atingem fața sau ochii în spații publice

Pe de-o parte, rezultatele studiului subliniază cât de utile sunt sfaturile de a nu ne atinge fața sau ochii în spații publice, de a ne spăla cât mai des pe mâini cu săpun (ambele măsuri menite să nu ofere virusului șansa de a ne ataca cele mai vulnerabile zone) sau de a purta măști cu capacitate de filtrare (menite să ne apere atât pe noi din a inhala aerosolii purtători de virusuri, cât și pe cei din jurul nostru de aerosolii pe care noi îi producem).

În același timp, autorii speră că munca lor va demonta noțiunea că personalul medical nu are nevoie de ochelari de protecție sau alte tipuri de echipament menit să protejeze și ochii. 

Măștile respiratorii de tip N95 sunt eficiente în ceea ce fac, dar sunt menite să ofere protecție într-o singura zonă – gura și nasul.

Un set complet de echipament de protecție este necesar pentru a menține sănătatea cadrelor medicale, explică echipa, iar sănătatea cadrelor medicale este esențială pentru a proteja sănătatea publică.

Deși sunt semne că epidemia se stabilizează în Hong Kong, alte zone încă se află într-o situație destul de serioasă. Sunt multe cazuri noi raportate în fiecare zi în Rusia sau Europa, de exemplu. Trebuie să nu ne așezăm pe lauri încă.

Dr. Chan Chi-wai:


LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea, bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News