ComenteazăAlexandru Cucu, 29 de ani, se așază la biroul lui de acasă și își deschide laptopul, apoi intră pe Skype. Ține, ca în fiecare zi de joi, cursul online de programare pentru tineri nevăzători. Toți cei 18 participanți sunt conectați la ora 18.00, curioși să afle cum se desfășoară cea de-a treia lor întâlnire, spre finalul primăverii.
Alex, cum îl strigă toată lumea, îmbrăcat într-un tricou negru colorat de numele trupei Phoenix, anunță cu care dintre cei cinci mentori – patru sunt nevăzători – vor lucra cursanții. „Dacă e cineva care nu s-a auzit, puteți să ne ziceți acum. Sau dacă n-ați reținut pe cine aveți (mentor, n.r.)”, îi încurajează acesta.
„Când o să facem echipă pentru proiect, trebuie să ne selectăm persoane de la același mentor?”, întreabă unul dintre cursanți. „Noi ca mentori încercăm să facem o distribuție, astfel încât să fie echilibrat numărul de cursanți. Pe echipe și pe modul în care lucrați între voi nu ne băgăm în niciun fel”, îi răspunde tânărul programator.
Cursul de aproape un an începe primăvara și cuprinde două module, iar între ele participanții lucrează la un proiect individual sau în echipă. Un absolvent dintr-o altă serie a dezvoltat, de exemplu, o aplicație pentru gestionarea bugetului personal, povestește Alex, altcineva a făcut un soft pentru Windows datorită căruia se puteau citi texte cu camera laptopului.
Avem 46.000 de adulți cu dizabilitate vizuală gravă
Alex Cucu are de câțiva ani propria firmă și lucrează ca extern în IT pentru multinaționale. Găsește însă vreme să deschidă drumuri și pentru alți nevăzători. Este vicepreședinte și coordonatorul proiectelor de tehnologie la Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS) din București, în cadrul căreia a pornit și cursurile de programare.
Tânărul programator s-a născut în 1994, cu deficiențe de vedere. Din ce a reușit să își dea seama de-a lungul anilor, spune el, poate să observe uneori umbre. Se numără printre cei aproape 46.000 de adulți din țară cu dizabilitate vizuală gravă, potrivit unei statistici a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) de la finele lui 2022.
În 2016, după ce a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și s-a angajat part-time în IT, a devenit unul dintre cei cinci programatori nevăzători din România. Acum sunt șase, punându-l la socoteală pe un absolvent al cursului.
Sigur pe abilitățile lui de programare încă din adolescență – de când a descoperit singur cum să codeze -, lui Alexandru nu i-a fost dificil să obțină primul job. Cei mai mulți nevăzători din România însă rar ajung în punctul să-și caute unul. Se tem că nu se vor integra la locul de muncă și în societate, iar de obicei își pierd din liceu motivația să-și continue parcursul educațional.
Până la publicarea acestui articol, ANPDPD nu a răspuns solicitării Libertatea cu privire la numărul nevăzătorilor din țară angajați în prezent.
- Doar 1,9% dintre nevăzătorii din România între 18 și 64 de ani lucrau în 2020, arată un studiu al organizației AMAIS. Adică 322 de persoane din totalul de 17.226. Datele le-au obținut de la agențiile pentru ocuparea forței de muncă ce au răspuns solicitării. Potrivit Asociației Nevăzătorilor din România însă, 2000 ar avea un loc de muncă, și anume 11,6%.
Absolvent: „E una dintre puținele meserii care pot fi făcute de nevăzători la același nivel cu persoanele tipice”
Majoritatea celor angajați sunt maseuri, o meserie cu tradiție în rândul oamenilor cu dizabilități vizuale. Dar Alex crede că e vremea pentru o schimbare.
I-a venit ideea în 2018 să înceapă cursuri de programare pentru nevăzători și atunci a discutat despre asta cu alți doi programatori din comunitate, Ștefan Moisei și Radu Vasile. Iar în 2019 au găsit sponsor și au anunțat proiectul pe Facebook și printre cunoscuți. Au format atunci opt persoane.
Anul acesta însă, și-au dorit să participe aproape 40 și au selectat 18 cu vârste între 15 și 40 de ani, în urma unor interviuri despre motivație și abilități matematice precum lucrul cu procente. O altă cerință a fost să știe să utilizeze calculatorul. Pentru cei care încă nu știu oferă ore separate, astfel încât să se poată înscrie în viitor.
Interesul pentru curs a crescut după ce s-a dus vestea că are un impact concret. Krisztian Kovacs, de pildă, l-a absolvit în 2020 și a început apoi un internship la o multinațională din Cluj, la recomandarea AMAIS, după care s-a angajat în IT la aceeași companie, cu normă întreagă.
„E una dintre puținele meserii care pot fi făcute de nevăzători la același nivel cu persoanele tipice. Și îmi și place”, spune Krisztian, 25 de ani, despre cum s-a hotărât pentru profesia asta. Acest curs l-a ajutat, între altele, să stăpânească limbajul de programare C sharp, mai explică el, și să discute fără rețineri cu angajatorul despre dizabilitatea vizuală.
O altă fostă cursantă, Irina Coșescu, lucrează acum la Microsoft în Oslo, precizează Alexandru Cucu, în timp ce un băiat face un internship în domeniu la Chișinău. Iar unii liceeni nevăzători s-au îndreptat după aceste ore de programare spre facultăți de informatică.
„Un alt grup-țintă este format din nevăzători care vor să se reorienteze în carieră. Suntem doar șase programatori. Masajul este meseria principală a nevăzătorilor în România”, adaugă acesta.
Din 2019 până acum, 14 tineri au finalizat cursul, din aproape 100, câți s-au înscris în cei patru ani. Unii dintre cei care l-au început erau maseuri, iar deocamdată doar unul a urmat tot programul. Dar numărul total al celor care merg până la capăt crește: șapte dintre ei sunt numai din ultima serie. Pe Alex nu-l descurajează faptul că unii renunță pe parcurs, crede că oricum a fost util pentru ei, căci și-au dat seama dacă li se potrivește domeniul sau nu.
Metoda „încercare și eroare”
Dorința lui Alexandru de a sprijini alți nevăzători să se descurce pe calculator și să-și contureze o viață profesională își are rădăcinile în copilărie. Școala generală a urmat-o într-un sat din Dâmbovița, iar la începutul anilor 2000, prietenilor lui părinții deja le cumpărau calculatoare.
„Nu am avut acces la informație, că ar putea să existe un cititor de ecran sau o modalitate de a folosi calculatorul”, povestește tânărul. Părinții lui (amândoi tipici) voiau să-i dăruiască unul, dar nu știau unde să se intereseze cum ar putea să-l utilizeze. Abia în 2006, când fratele lui mai mare, de asemenea nevăzător, a mers la o școală specială din București, au aflat că se poate instala un soft special pe un computer obișnuit.
Atunci a primit un calculator la mâna a doua, Pentium II sau III, și a învățat să-l folosească singur prin „metoda try and error” (încercare și eroare, n.r.), inclusiv poziția tastelor. Apoi, în ultimul an de gimnaziu, când s-a întors fratele lui într-un weekend acasă, a găsit pe laptopul lui întâmplător un curs de HTML, unul dintre limbajele în care se realizează paginile web.
„Am început să citesc. M-a pasionat, am stat până la 3 dimineața. Și zilele următoare am continuat și am terminat acel curs super repede. La liceu am început independent să mă informez despre programare, apoi cel mai mult am învățat în facultate”, povestește tânărul.
Cum folosesc nevăzătorii calculatorul
Ca să treacă prin informațiile de pe ecranul laptopului, Alex se bazează pe o tastatură cu butoane obișnuite, rar are nevoie de mouse. „Conținutul e liniar”, explică el. Nu se referă la ceea ce vedem noi pe ecran, ci la organizarea din spatele unei pagini web. Pe site-urile de știri, de exemplu, poate trece de la un titlu la altul cu ajutorul tastei H.
De multe ori, persoanele fără deficiențe de vedere îi mărturisesc lui Alex că nu înțeleg ce spune sinteza vocală, un soft instalat pe laptop și pe telefon. E, de fapt, o voce artificială care-i citește toate textele. Un alt program, cititorul de ecran, folosește sinteza vocală ca să transmită informațiile scrise. Acea voce sintetică Alex o poate modifica în diverse moduri: să fie mai rapidă, să aibă glas de bărbat sau femeie, în engleză sau în română.
Din pricina vitezei, căci el o setează la 400 de cuvinte pe minut, ai impresia că auzi propoziții într-o limbă dintr-o țară foarte îndepărtată. Aceste setări îl ajută să parcurgă rapid orice text.
În prezent, persoanele cu dizabilități vizuale au acces gratuit la cititorul de ecran. „Nu mai trebuie să plătești. Până acum câțiva ani era nevoie și era destul de scumpă licența, însă acum există un software, NVDA, creat de un ONG din Australia complet free (gratuit, n.r.)”, explică Alex Cucu.
„ChatGPT scrie unele e-mailuri pentru mine”
Îl întrebăm în ce constă munca lui de back-end developer și se hotărăște să-i scrie o întrebare lui ChatGPT, aplicație bazată pe inteligență artificială din ce în ce mai populară în toată lumea. „Cum explici back-end developer pe înțelesul tuturor?”. Aplicația răspunde în scris, iar sinteza vocală citește.
„Când vizitați un restaurant, interacțiunea dumneavoastră este cu ospătarul sau ospătărița și cu meniul. Dar în spatele scenei, în bucătărie, se întâmplă multe lucruri pentru a face ca mâncarea să ajungă în fața dumneavoastră. Bucătarii pregătesc ingredientele, gătesc mâncarea, o așază pe farfurii și o trimit în sala de mese. Acest proces nevăzut reprezintă back-endul”. Alex e de acord, practic activitatea lui are legătură cu procesul din spatele unei aplicații pentru mobil sau al unui site.
Nu interacționează des cu ChatGPT, dar îi cere uneori aplicației să-i compună scheletul e-mailurilor privind proiecte de la AMAIS, folosind cuvinte-cheie.
„ChatGPT scrie unele e-mailuri pentru mine. Eu le-aș scrie cu liniuțe. Tot timpul le citesc după, dar măcar am și eu un start despre cum pot să scriu e-mailul mai drăguț”, ne spune programatorul.
Mi se pare că (ChatGPT) poate să îmbunătățească viața oamenilor, dar niciodată nu trebuie să luăm de bun ceea ce spune el.
Alexandru Cucu, programator:
Recunoaște că inteligența artificială influențează pozitiv viața nevăzătorilor. Camera foto de la unele telefoane mobile are integrat un sistem care îi ajută pe cei cu dizabilitate vizuală să facă poze. Alex îndreaptă camera foto spre laptop, iar sinteza vocală îl atenționează ca există „zero persoane”, iar când o îndreaptă spre reporter confirmă: „un chip lângă marginea din stânga”.
Cu aplicații precum Seeing AI și Lookout, Alexandru și alți nevăzători reușesc să afle, de exemplu, conținutul unor prospecte medicale, iar când țin camera în dreptul unor documente printate, vocea artificială le citește totul.
Pentru deplasare are nevoie de Google Maps, dar și de aplicația WeWalk, strâns legată de bastonul lui, ne mai spune Alex.
Se duce pe hol și se întoarce în sufragerie cu un baston alb. Dar nu-i unul clasic, ci unul smart; are un senzor la mâner prin care poate detecta obstacolele chiar și de la nivelul capului și vibrează când e cazul. „E conectat cu aplicația de pe telefon și pot controla Google Maps direct de pe mâner”, explică tânărul.
„Am încercat să îi încurajăm pe oameni că lucrurile se pot face”
Discriminarea persoanelor cu dizabilități e un subiect important pentru Alex, dar el preferă să discute în primul rând despre soluții. Au fost destule situații când cei din administrația publică, de pildă, vorbeau cu însoțitorul, cu mama lui în unele cazuri, în loc să-i pună lui întrebări direct. De obicei, merge cu însoțitor când are ceva de rezolvat în clădiri întortocheate necunoscute.
În pandemie a mai observat un lucru: dacă nota în CV că are deficiențe de vedere și aplica pentru un job sau colaborare, rar trecea mai departe la interviu. Încearcă însă să rămână echilibrat. „Poate nu mă potriveam pentru rolul ăla. Nu putem demonstra, e o experiență personală că mai multe dintre CV-urile în care nu scriam au trecut la următorul pas. Mi se pare în continuare că ar trebui să scriu (despre dizabilitate, n.r.) și angajatorii să fie confortabili cu asta”.
Dincolo de informațiile tehnice, la orele de programare, mentorii îi îndeamnă pe tineri să discute deschis cu posibilii angajatori despre deficiențele de vedere, cum a fost și în cazul lui Krisztian Kovacs din Cluj.
„Prin cursuri și prin tot ceea ce fac împreună cu colegii mei am încercat să îi încurajăm pe oameni că lucrurile se pot face”, încheie Alex Cucu. „Și asta cred că e pentru toată lumea valabil: trebuie să-ți dorești și poți face”.