Octavian Andronic, fondatorul ziarului Libertatea în 22 decembrie 1989,
al cărui redactor-șef și director a fost până în 1998, a murit în urma unui atac de cord. El era internat în spital de o săptămână, potrivit Antena 3.
„Cu deosebită durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist și caricaturist de o inegalabilă valoare.
Dragă ANDO, soția Mariana, fiica Ana, cei apropiați și toți colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îți vor simți de-acum înainte lipsa!Dumnezeu să te odihnească în pace!”, scrie amosnews.ro.
Octavian Andronic a fondat, pe 22 decembrie 1989, Libertatea, al cărui redactor-șef și director a fost până în 1998. A fost primul ziar care a scris despre fuga lui Nicolae Ceaușescu.
De asemenea, Octavian Andronic a condus proiectul ziarului „Informația de prânz” la grupul MediaPro și a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc (2000-2001).
Din anul 2002 conducea Agenția de presă Amos News, pe care a înființat-o. Era căsătorit cu Mariana Andronic, redactor-șef al Universului Pădurii.
Citește povestea primului număr al ziarului Libertatea spusă chiar de Octavian Andronic, anul trecut.
Vezi și ultima apariție a lui Octavian Andronic în redacția ziarului Libertatea, acum un an, alături de jurnaliștii Adriana Nedelea și Cătălin Tolontan.